-

Radu Vitalaru – Alintul, milfa și happy-end-ul

 
 
Un dialog neconvenţional cu decoratorul Radu Vitalaru, fără un sens aparte – ne permitem plăcerea de a zburda printre topics-uri. Detaliem alintul pentru retina poporului, iubim milfele şi ne dăm în vânt după happy-end-uri, aşa că mulţumim lui Luchian, Kant, Klimt şi Brâncuşi pentru generosul featuring.

Cine eşti tu, Radu Gh. Vitalaru?
Asta mă întreb şi eu în fiecare dimineaţă. Sau mai degrabă nu cine sunt, ci care e rolul meu, ce am de făcut, ce sunt? Cine să fiu, ce să fiu? După legile Universului în continuă transformare, în fiecare zi sunt altceva, altcineva. Un om, un contur cu o bucată de suflet – ce metaforă plină de har. Profesional, prin eliminarea tuturor meseriilor, sunt artist.

Există vreun român care nu e artist?
Dan Diaconescu şi prietenii lui. Serios vorbind, fiecare român a fost cel puţin o dată în viaţă artist – în mod conştient sau inconştient. Gândeşte-te că ţi s-a rupt toba la maşină… Şi mergi la meşter să o sudeze. Păi nu e sudoru’ artist?! La ce lucrătură face „Jan din service” şi la ce soluţii spontane oferă, o poţi expune liniştit în orice muzeu din lume, de unde rezultă că Jan din service e artist.

Luchian spunea că e zugrav, tu cu ce te ocupi?
Decorez, pictez, făuresc diferite obiecte de decor, şi mai nou intenţionez să fac o galerie de artă cu bistro în cealaltă capitală – Alba Iulia adică. Dar în principal decorez, măzgălesc pereţi, îi gâdil, îmi şterg pensula de ei – iar rezultatul este ca în filmele porno cu happy-end, cu toţii ne despărţim prieteni. Plus că Lucică era cam trist.

Ai fost „Master Chef” al pereţilor mei şi pe lângă finalul fericit, preludiul a fost absolut special. Ţin minte că ai întins pe jos, în jumătate de cameră, poze, materiale şi instrumente cu texturi şi culori diferite şi mi-ai spus „Spune Jane, care din astea îţi spune ceva?”. În acel moment dificultatea deciziei de decorare s-a schimbat în plăcerea jocului cu imagini şi idei năstruşnice.
Pe vremea aia (acum 4 ani) aveam răbdare de preludiu, acum nu. Se poate numi şi maturizare pentru că îmi dau seama din prima propoziţie ce e în capul „pacientului”. Revenind, am venit la tine cu o plasă de opţiuni, ţi le-am prezentat şi aşteptam să văd la ce mişti. Şi ai mişcat. Dialogul este cel mai important iar cultura decorării în România este cam nu este. Sper doar ca din ce în ce mai mulţi români să îşi dea seama că există, şi există într-un spaţiu. Şi că decoratul nu este un moft, ci un alint. Asta e, românii trebuie să înveţe să se alinte.

Unde eşti de găsit şi de ce?
Întotdeauna m-a găsit cine trebuia, niciun om în plus sau în minus. Mă găseşti pe blogul personal, pe fb, online de obicei. Oamenii care mă caută sunt cei care îşi doresc un perete sau un tablou, sau un întreg spaţiu diferit, personalizat. Iar despre comenzi, le găsesc cu ajutorul recomandărilor prietenilor.

Mai faci co-branding-uri cu cârciumi din Bucureşti?
Mai rar, dar mai facem. Un top 3 arată aşa: o plimbare la Muzeul Satului cu cafea cumpărată de la poartă – pentru starea de colaj ce ţi-o oferă în raport cu metropola, Club Control – pentrumuzică, atmosferă, haos bine organizat, şi pe ultimul loc Atelierul Mecanic – îmi place pentru că nu îmi place.

Ziceai că stai prin Alba Iulia – se gustă decoratul acolo sau eşti singurul din grupa mare între pitici de grupa mică?
Decoratul este cea mai simplă parte, mi se pare că oricine o poate face (cum de altfel se şi întâmplă cu trendul ăsta de a fi toţi designeri, mici artişti, creatori de ceva). Da, am pictat şi aici, dar mai important este pentru cine faci şi de ce faci. Revenim la happy-end – dacă reuşesc prin pictura mea să fericesc omul, scopul e atins, în orice oraş ar fi.

Cum lucrezi? Ieftin şi bun, cel mai bun raport calitate/preţ sau doar cu fitze?
Sunt român, deci am avut tot felul de comenzi, începând de la cele neplătite, până la cele „de fitze” plătite bine. Cea mai ieftină lucrare a fost de 1,12 euro – pentru un om sărac cu duhu’, iar cea mai scumpă undeva pe la câteva mii bune de euro. Nu banii sunt importanţi, ci dialogul cu clientul, iar mai apoi reacţia lui când lucrarea e gata – de cele mai multe ori chiar se bucură, mişcă ceva în ei. Lucrez singur şi rapid, pentru că viaţa e scurtă. Negocierile şi caliceala mă enervează şi sictiresc – decât să vând ieftin mai bine îţi fac cadou lucrarea.

Spune-mi despre proiectul El Decorateur.
El Decorateur a început ca o glumă, o replică la toate revistele astea de se cred serioase şi îţi bagă în cap idei care nu îţi trebuie. El Decorateur este doar o copertă, on-line, c1 este cu câteva idei, sfaturi personale, iar pe c4 promovez afacerile prietenilor sau ce cred că merită promovat. Nu ştiu când şi unde se va termina, dar încă mai am de spus multe şi El Decorateur mă ajută.

Brâncuşi şi trovanţii, Klimt şi icoanele bizantine?
Ca oricare dintre noi, şi Brâncuşi şi Klimt au fost marcaţi de copilărie, oder? Sunt sigur că Brâncuşi s-a inspirat şi din simplitatea trovanţilor de pe lângă Horezu, iar Klimt la anumite lucrări a reinterpretat viziunea bidimensională a icoanelor bizantine, a îmbogăţit-o cromatic prin nuanţe spectaculoase. Eu după ce am văzut copacul ăla din foiţă al lu’ Klimt m-am dus acasă şi mi-am făcut şi eu unul, vezi imaginea pe blog. Aşadar, imaginile, simţirile din copilărie stau la baza individului, alături de educaţie, făcând produsul finit – individul.

Milf xoxo?
Milf e ok, dar xoxo e spălare de creier, replică celebră dintr-un serial. Milf xoxo e sfatul tipic de El Decorateur, două cuvinte alăturate care să îţi creeze un scurt film – fiecare cu imaginaţia lui, fiecare alege ce e de făcut sau nu cu milfa. Eu aş vedea-o zburdând şi sărind de pe un picior pe altul; Kant săracu’ ar fi putut să scrie vreo 3 cărţi cu titlul ăsta.

Zburdatul cu milfele e mai sexy în real sau în imaginar?
Şi milfa e femeie, deci trebuie zburdată bine, că altfel pleacă cu altu’. Cred că mintea omului e bolnavă rău – sunt tare curios de fanteziile extreme cu milfe – gunoier vs. milf sau preot vs. milf… Suntem nişte stricaţi în imaginaţie, cu parfum de cireş înflorit şi vrem să dăm bine în poze. Oricum, o milfă e bună la casa omului.



Majoritatea articolelor de aici au apărut inițial în varianta tipărită a Revistei Arte și Meserii. Dacă ți-a plăcut, probabil mai vrei. Și noi mai vrem să tipărim.