-

Artiștii sunt în stradă. #REZIST. Partea III

 
 
Duminică seara, peste 250.000 de oameni au cântat împreună imnul în Piața Victoriei. În toată țara au fost 600.000. Printre ei s-au aflat și majoritatea artiștilor despre care scriem la Arte și Meserii. În zile atît de agitate, artiștii nu și permit să rămînă apolitici, neimplicați, detașați. Am vrut să vedem ce i-a făcut pe artişti să iasă din casă și să susţină protestele. #Rezist

RĂZVAN ȚUPA, poet: „Nu atât pentru droguri și sex merg, cât pentru violență și mașină de scris electrică”

Pe mine m-a sâcâit destul de tare ideea că merg la un protest pe la care a trecut să facă cu mâna și președintele. Nu îmi place deloc să mă trezesc că un politician mă numește „românul lui”. Destul de rar avem ocazia să trăim în aceeași țară. Înainte să scriu poezie, adolescența mea a început în 1989. Până atunci, orice auzeam din politic nu mi se părea că are vreo legătură cu viața de zi cu zi.

Când era demonstrația „de stat”Aveam niște ore obligatorii prin gimnaziu de educație politică parcă. Și toate se întâmplau cu niște caiete în care se lipeau chestii tăiate din ziare. Am și văzut de câteva ori niște mitinguri cu acte în regulă „de susținere”. Când a venit Mobutu Sese Seko cu căciula lui de leopard știu că ne-au strâns la școală și ne-au îmbrăcat în treninguri roșii, galbene sau albastre. Ce aveai noroc să primești. Apoi ne-au plantat pe undeva lângă Arcul de Triumf și ne-au pus în mână niște stegulețe din hârtie. Unele tricolore, altele verde-praz, c-așa era pentru Zair. Am păstrat o vreme steagul verde cu mâna ținând o torță în bulina galbenă din mijloc. Apoi cred că am scris ceva pe el și l-am pierdut. Ce am regăsit și în alte momente de acest gen a fost suspiciunea care îmi încolțește în minte când sunt într-o mulțime și aud scandări de la televizor.

De când sunt protestele „de mers”

Acum mă integrez mai ușor atunci când e vorba despre proteste. Cum anii ’90 m-au prins printr-o galerie de fotbal, știu că atunci când vine vorba de violență, nimic nu este mai necesar pentru cei care vor să schimbe vorba sau să aibă o scuză pentru propria agresivitate. E tipul de argumentație pe care îl prinzi prin discursuri de „oficiali”. Și am auzit atâtea formule prin care se poate scuza aproape orice.

De fapt, cum aud că oamenii din piață sunt violenți, au droguri, fac sex, socializează și sunt plătiți cu mașini de scris electrice, știu că acolo e de mine. Așa se face că, pe de o parte, merg la proteste, ca statul, pentru violență. De fapt, împotriva ei. Mă rog, pentru orice eventualitate. Pe de altă parte, însă…

Cred că puține lucruri se pot compara cu spectacolul schimbărilor de atitudine la explicatorii de serviciu. Pe oriunde te-ai învârti, dai peste figuri foarte sigure că îți pot explica de unde vine și unde se duce tot ce trebuie să nu se înțeleagă și „ce spun oamenii”. Și după o vreme vezi că protestele pe care niște televiziuni le minimalizau devin subiect interesant fix pentru aceleași posturi.

Sunt atât de rare momentele în care simți cum faptul că ești prezent fizic într-un loc anume anulează scuze și explicații dornice să impună legi aberante sau, pur și simplu, ceață.

Selfie cu abureli

Alergăm fiecare în direcția noastră sau înspre ceea ce ni se pare într-un moment sau altul că ar fi zona de confort personal. Artiști văd toată ziua. În piață mă interesează mai mult faptul că tocmai peste diferențele dintre noi trecem în fața lucrurilor revoltătoare. Cred că asta e schimbarea care mă interesează mai mult. Începem să avem încredere că, orice specializare avem fiecare, apare un spațiu comun. Iar acest spațiu nu mai este „al nimănui” sau al violenței (știm cine are monopol pe violență într-un stat civilizat), al fricii. Piața e teritoriul în care se văd aburelile și pentru prima dată nu ți se mai pare că e nevoie să moară Iliescu sau mai știu eu cine ca să se schimbe ceva. Ba chiar speri să trăiască fiecare cât mai mult ca să apuce să vadă că tot ce au încercat să suprime (critica, refuzul, gândirea independentă) au rămas garanțiile unei legături cu propria noastră viață între atâtea amânări și scuze, explicații și aberații. Și asta s-a schimbat: în sfârșit, un politician care își scoate geaca la protest nu moare dacă nu îmi e simpatic.

SADDO, ilustrator: „Cred că oricine vrea să schimbe ar trebui să se alăture protestelor”

Am fost în câteva zile (la proteste, n.r.). Prima dată am fost din întâmplare pentru că am avut o perioadă în care nu am mai fost atent la ce se întamplă pe plan politic și tot auzeam așa frânturi, chestii, titluri de articole pe care nu le deschideam, dar treptat m-a luat, am realizat că se întâmplă ceva important, așa că am ieșit și eu de două – trei ori la București și o dată la Cluj.

Inițial tot îl vedeam pe Nicu (Kitra) că e foarte passionate despre ce se întamplă, și nu prea înțelegeam nimic, și că merge la proteste când încă erau la un nivel mic, la fântână la Universitate doar câțiva oameni. Am zis că hai să merg și eu să mai povestesc cu Nicu, și, treptat, mi-a explicat mai pe larg despre ce e vorba, și am mers, cred, la primul protest așa mai mărișor, și a fost destul de amazing să fiu parte din această mișcare/mulțime de oameni care erau în același timp revoltați, dar și mult mai connected decât de obicei.

Așa că motivul pentru care au/am ieșit a fost unul nașpa, dar feelingul pe stradă a fost amazing, îmi venea să zâmbesc încontinuu și a fost un moment în care am fost chiar proud că fac parte din România.

Cred că oricine vrea să schimbe ceva sau să aibă un efect în lumea în care trăiește ar trebui să se alăture sau să sprijine în orice formă protestele. Nu cred că am nici un mesaj. Și eu la rândul meu am fost super inspirat de prieteni, artiști. De Kitra, Sorina Vazelina, Lea Rasovszky / MATKA, Pren, George Roșu, Dan Perjovschi, și o mulțime de alți artiști, care fie participă la proteste prin prezența lor, sau prin arta lor, sau se implică social în general, în mod constant m-au inspirat, determinat să încerc să dau și eu ceva pentru lumea în care trăiesc, și să nu mă mai plâng doar așa, aiurea, și, dacă tot sunt artist/ilustrator, every once in a while, când e nevoie, să-ncerc să îmi folosesc skill-urile pentru ceva nice și helpful.

De asemenea, proiectul Marei Dănilă, www.artofprotest.ro a fost super tare a luat mesajele străzii și a invitat artiști/ilustratori să le dea o formă vizuală, pe care ulterior oricine poate să o downloadeze/printeze și s-o-ntoarcă în stradă.

MĂDĂLINA CIOTEA, actriță: „Un popor informat este un popor sănătos!”

Sigur că am fost (în Piață, n.r.). Și când am aflat că au dat OUG13 nu m-am putut abține să nu ies atunci noaptea în stradă. Mi se părea ireal cum oamenii ăștia au senzația că pot face ce vor dacă sunt la putere.

Am mers pentru că am simțit că mă sufoc. Am simțit că libertatea pe care o avem e iluzorie. Am ieșit în stradă pentru că eram disperată că iar o să fim călcați în picioare, că iar am fost mințiți și batjocoriți. Pentru că iar am reușit, cumva, să ne vindem. Mereu oamenii se plâng, dar în același timp parcă refuză să ia atitudine (fac trimitere la prezența la vot). Nu mai pot să văd cum unii care au ajuns să ne conducă își bat joc în loc să ajute.

Aș vrea să intrăm într-un normal, să ne bucurăm, să nu ne mai fie frică pentru că sîntem furați. Să avem salarii care să ne permită să trăim decent, să nu mai existe această discrepanță majoră între clasele sociale. Nu putem fi luați peste picior și nu putem fi înșelați la nesfârșit. Doar pentru că ei pot, pentru că ei teoretic sînt puterea, asta nu înseamnă că noi trebuie să acceptăm ilegalitățiile pe care le produc. Să dai o ordonanță de genul OUG13, noaptea și practic ascunzându-te, în liniște ca nu cumva poporul să te audă, e jignitor la adresa inteligenței noastre.

M-am săturat să văd atâta sărăcie. Da, îmi doresc salarii mai mari pentru actori, dar asta nu înseamnă că mă vei cumpăra cu o mărire ce știu că mă va costa peste câteva luni de zece ori mai scump. Și cu o perioadă în care voi munci ca sclavul ca să supraviețuiesc pentru că tu mărești costul nivelului de trai. Nu poți să faci măriri de salarii și pensii când economia țării e în pragul resuscitării. Am avut noroc cu niște oameni care în scurtul timp pe care l-au petrecut la guvern au adus modificări majore. Parcă România prinsese să respire, dar exact când să deschidă ochii i-au dat un pumn! Nu am crezut că am un simț civic atât de puternic, dar mă bucur că l-am descoperit.

Am ieșit din casă pentru că am realizat că numai așa poți să schimbi ceva, spunându-ți părerea, făcându-te auzit. Nu mai vreau să fim scalvii unui sistem care nu face altceva decât să ne îndobitocească! Am rezistat (în frig) și am să rezist în continuare în stradă până când acești paraziți care ne bruiază existența vor demisiona. Nu cred că cei care sînt cercetați penal, condamnați, corupți, lipsiți de etică și de morală au dreptul să ne conducă.

Cred că toți avem dreptul să alegem pentru noi. Nu putem fi indiferenți, însă. Trebuie să luptăm toți dacă ne dorim o țară în care să ne fie drag să trăim și să ne facem treaba. Nu sînt de acord ca artiștii să facă parte dintr-un partid politic. E doar o părere. Dar cred că asta ar face publicul să asocieze actul tău artistic cu ceva politic și poate în contradictoriu cu alte păreri. Asta ar crea o ruptură între tine și public. Un mesaj? Un popor informat este un popor sănătos! Noi sîntem una dintre cele mai puternice căi de a transmite un mesaj către societate. Așa că, dacă ne dorim ca ceilalți să fie un model pentru viitor, noi înșine trebuie să fim un model. Și întotdeauna cultura face diferența!

Eu cred că protestele vor aduce schimbarea. Chiar dacă uneori am inima strânsă, nu îmi pierd speranța. poate nu generația asta, nici următoarea, dar cele viitoare sigur se vor bucura. Noi sîntem de tranziție, noi sîntem aici să producem schimbarea. Succesul? Fără corupție, un stat care să țină cont de drepturile cetățenilor, un stat care știe să prospere, care să te facă să îți dorești să nu pleci niciodată de aici. Un nivel de trai care să îți permită să trăiești decent. Un stat care nu își lasă oamenii fără locuri de muncă, fără patrimoniu, fără păduri și fără animale. Un stat care știe să își exploateze singur resursele, din toate domeniile, și care să poată fi un exemplu și pentru alte țări. O clasă politică ce pune binele țării mai presus de orgolii și interese proprii. O țară în care să nu îți fie frică să mergi pe stradă pentru că poți fi jefuit, bătut sau violat. O țară fără cerșetori!

ISTVAN TEGLAȘ, actor: „#neamconvins că #rezistăm bine împreună”

Am fost în piață zilele trecute și în afară de acea seară în care s-a spart mulțimea din cauza petardelor aruncate în jandarmi și chiar și în noi, am plecat cu un sentiment satisfăcător. Recunosc că mai mult m-a interesat întâlnirea între toți oamenii de-acolo care poate nu aveau nimic în comun, în afară de faptul că trăiesc în aceeași țară.

Nu am o viață publică, nu cunosc foarte multă lume în afara teatrului, iar cu publicul pe care îl văd la finalul spectacolelor nu stau suficient pentru a-i și cunoaște cu adevărat. Așa că serile pe care le-am petrecut la protest le-am luat ca pe niște întâlniri. Așa au și fost până la urmă. Mergeam în fiecare seară la protest în Piața Victoriei  ca la o discuție bună cu prietenii.

În prima seară am ieșit cu furie, tocmai ajunsesem acasă cu oboseală zilnică, și văzusem la știri ce se întâmplase. Era târziu și eram nervos. Nu se știa clar dacă lumea iese în piață sau nu. Am decis să ies și am înjurat tot drumul.

Eu nu am ieșit în stradă ca artist. Nu mă interesează „artisticăraia” atunci când vine vorba de dreptul omului, nici măcar în teatru. Iar colegii mei nu au nevoie de mesajele mele, au fiecare câte un mesaj, mesajul propriu.

Rămâne de văzut în ce măsură vor aduce protestele schimbarea. Noi „neam” convins că #rezistăm bine împreună.

KATIA PASCARIU, actriță: „Politicul să fie mai speriat de mânia poporului”

Am ieșit de-abia după OUG de noapte. La protestele de la Universitate nu m-am dus, nu eram încă atât de indignată, mi se părea că e ceva banal și previzibil felul în care PSD acționa. Am ieșit însă visceral când am ajuns seara acasă, obosită, și am aflat ce s-a întâmplat – asta chiar m-a făcut să ies din casă la 12 noaptea și să merg la guvern. Altfel, m-am mai temperat acum, căci mi-am adus aminte că sunt cauze pentru care oamenii nu ies, pentru că nu fac rating și nu se află, și nu se cântă, și nu se solidarizează decât prea puțini ca să conteze.

Pe de altă parte, sunt foarte fericită că nu am simțit nicio secundă atmosferă de revoluție sau de pericol. Am simțit entuziasm și optimism – sper să ne țină și să credem în vocea noastră, dar și politicul și economicul să fie mai speriați de mânia poporului, sau a unei mari părți din el. Mă deranjează confuzia majoră în ceea ce privește comunismul și socialismul, unul din motivele mele personale pentru care am ieșit fiind și furtul și impostura celor de la PSD- ei nu sunt stânga, noi nu avem o stânga în România. Cred că artiștii au ieșit, la fel ca oameni din toate categoriile. Cred că artiștii au ieșit, la fel ca oameni din toate categoriile. Succesul protestelor ar fi o viață mai stabilă și mai liniștită – politic, social, economic- pentru toată lumea, de aici și de aiurea.

CORINA SABĂU, scriitoare: „De la o zi la alta, nesimțirea lor a crescut”

Nu aș fi putut să nu merg în Piață zilele trecute.  Nu mă așteptam la nimic bun după rezultatul alegerilor, dar ce s-a întâmplat, faptul că nici nu s-au instalat bine și au venit cu niște măsuri care n-au fost anunțate în programul electoral, măsuri cu ultradedicație pentru penali, mi s-a părut prea mult. Și de la o zi la alta, nesimțirea a crescut, felul în care ei și prietenii lor au încercat să închidă vocea “soroşistă” a pieței a fost mizerabil. Declarația acelui fost polițist, care a spus că se poate recurge la armament, publicarea listei de jurnaliști şi lideri politici “vinovați” pentru ceea ce se întâmplă, felul în care Dragnea a tratat cerințele protestatarilor, injuriile și acuzele la adresa lor… Nu aveai cum să nu ieși din casă. Parlamentul, Guvernul, mare parte din Media și Justiție sunt controlate de această gașcă, așa că avem datoria de a face opoziție. Sau măcar de a-i face să înțeleagă că suntem și noi pe aici.

Niciodată nu mi-a plăcut să dau sfaturi și rareori mă consider artistă. Cred că orice om trebuie să spună NU când ceva îl deranjează. Anul trecut, la Radio România, doi jurnaliști, Alexandru Rusu și Cătălin Gomboș au fost persecutați, trecuți prin comisii de cercetare disciplinară, denigrați pentru că au spus niște adevăruri. Am fost foarte puțini alături de ei. M-am întrebat atunci ce se întâmplă. Era vorba de o instituție de presă care folosea banul public, adică nu era a cuiva. Au venit jurnaliști din media private și au scris, au scris mult și au spus că este o rușine. Dacă nu intervenea Cătălin Tolontan, acești jurnaliști nici n-ar fi avut accesîn Radio, pentru că acolo “jocurile” sunt făcute de un grup certat cu legea, adică mârșăviile s-ar fi petrecut în liniște, departe de ochii lumii. Pe de altă parte, mulți dintre colegi urmăreau ce se întâmplă, nu erau de acord, dar se limitau la a face opoziție de birou. Ar fi minunat ca spiritul critic dobândit zilele acestea să fie valorificat și pentru cauze mai mici, dar care sunt ceva mai greu de susținut, când există această amenințare directă, că-ți poți pierde job-ul. Există mulți Dragnea în țara asta, instituțiile publice sunt conduse mai ales de oameni ca ei, și noi suntem de vină că ajung așa departe. Să nu ne autoiluzionăm că, dacă Guvernul demisionează, gata, tot răul s-a dus.

Cred că protestele au adus niște schimbări uriașe. Pe lângă efectele practice, cred că am căpătat mai multă încredere în noi, am spulberat prejudecata că indiferent ce faci, e degeaba. I-am făcut să înțeleagă că existăm și că nu pot face totul de capul lor. E minunat. După letargia și demotivarea din timpul alegerilor, #Ne-am trezit. E atât de emoționant să-i auzi pe atâția oameni spunând că vin acolo pentru că își doresc să-și vadă copiii crescând și muncind într-o Românie normală. Noi toți, zilele acestea, ne-am mai dat o șansă. Și am câștigat. După două trei zile de protest, aș fi spus că numai abrogarea OUG 13. Acum, după tot disprețul cu care a fost tratată vocea străzii, cred că în afară de abrogare/anulare sunt necesare și câteva demisii, în primul rând a celor responsabili de această ordonanță, dar și a liderilor PSD și ALDE.