-

Autori Alexandra-Maria Colța



Articole


Louis Theroux: My Scientology Movie, UK, John Dower, 2015 10 octombrie 2016. Lansarea oficială în cinematografe a unui documentar. Cea mai rapidă vânzare de bilete la care am participat vreodată, mai ales la film. Mai ales la un documentar. S-au deschis săli special pentru proiecție, s-au vândut bilete în câteva minute, aproape că s-a lăsat cu bătaie. Cu o lună și ceva înainte, abia am prins și eu bilet. M-am dus să văd clădiri parcă desprinse dintr-un film de Wes Anderson. Să intru în lumea sci-fi din mintea lui L. Ron Hubbard. Să mă strecor în haosul planificat de Louis Theroux. Să văd My Scientology Movie (John Dower, 2015). Biserica/cultul scientologiei au fost criticate în multe producții, de la episoade South Park la documentarul recent al lui Alex Gibney (Going...


septembrie 24, 2016


This is your story. If you can’t find your place, living in a country you don’t come from. This is your story. If you’ve experienced loneliness within a couple. This is your story. If you’ve experienced loneliness within a country. This is your story. If you don’t know what home means when you’re so far from it. This is your story. Așa începe pitch-ul de pe indiegogo al proiectului Ashes Afar, o colaborare între români și irlandezi, făurită în Londra, în limba engleză. Teatru independent cu ambiții mari, să ajungă la Edinburgh Fringe, unul dintre cele mai importante evenimente de teatru independent din Europa și poate chiar din lume. Între timp, piesa a obținut ceva fonduri și, mai important, a fost la Edinburgh și a primit multe review-uri de cinci...


2015. Ideea de a încerca o discuție despre industria de film LGBT din România a început prin aprilie, anul acesta. Urmărind pitch-urile filmate ale participanților selectați la Next Film Pitch, secţiunea de susținere a scurt-metrajelor în căutare de producători sau finanțatori, am descoperit o proporție interesantă. Din 14 proiecte selectate, trei abordau personaje și povești care se învârt în jurul temei homosexualității. Andreea Borțun – When Night Meets Dawn, o poveste coming of age și asumarea sau mai degrabă frica de asumare a orientării sexuale. Paul Mureșan a prezentat o animație Mom, Dad, I have to tell you something… o metaforă personală despre a fi diferit, regăsire, înțelegere și acceptare. Al treilea film a fost Ana is Coming Back de Ruxandra Ghițescu, despre două prietene foarte bune din liceu care...


O lună şi ceva mai târziu faţă de momentul de mai sus, mă întâlnesc cu Igor pe lângă unul din birourile în care echipa a stat până în miez de noapte să planifice producţia filmului. Este mai răcoare, mai linişte, iar filmul este deja tras şi în montaj. Deşi nu mai are presiunea timpului atât de apăsătoare pe umeri, regizorul vine uşor grăbit de la editare, gânditor şi concentrat ca şi cum încă este închis în camera aia printre cadre de decupat, duble de urmărit, replici de ascultat. Este un moment la fel de important, „când dintr-o scriitură se transformă în film”, când „totul stă în mâinile noastre, să-l facem mai lung, mai scurt, mai amuzant, e a doua viaţă a filmului”. Igor Cobileanski a știut că va face film...


Emineschool este un festival aflat la prima ediție, gândit și organizat de prin toamnă, din dorința de a aduce literatura pe ecran, și de a ajunge și la amatorii de literatură, și la cinefili. Eli Bădică, responsabila din Asociația yours truly cu proiectul Carte peste carte, și workaholic la bookaholic și multe alte publicații, ne-a spus prima de festival. Ea, în calitate de PR și mai multe, a fost cooptată în echipă de Un Cristian, care a pus cap la cap programul, alături de alți pasionați de literatură. Ei au adus acest proiect în București cu buget zero și multă muncă. În Cinemateca Union au rulat documentare despre scriitori, Nora Iuga, Nichita Stănescu, dar și ecranizări ale cărților, printre care și clasicul Moromeții (r. Stere Gulea). Au fost discuții despre booktrailere...


februarie 17, 2015


Cam astea sunt gândurile care ne răscolesc înainte de întâlnirea cu un film franțuzesc, de dragoste, despre care încă nu știm mai multe, propus de Asociația Macondo și Cinema Elvira Popescu. Întâlnirea pe nevăzute are loc miercuri, 18 februarie, de la ora 19. Iar provocarea nu se oprește aici. Pe lângă filmul ținut secret, spectatorii sunt invitați și să se cunoască între ei. Doi dintre ei vor câştiga o seară ca în filme, din partea Ceainăriei La un Ceai. Adică Blind date-ul depășește ecranul cinematografului și se transformă în realitate: doi cinefili care nu se cunosc vor fi trimiși împreună la un ceai. Prin tragere la sorţi, aceștia vor câştiga o seară aromată cu ceai Ginger Kiss şi prăjituri delicioase la Ceainăria La un Ceai. Așa că este o ocazie bună...


50 Years of Pink Un calup de scurt-metraje de la începuturile seriei, restaurate și digitalizate. Genul acela de moment în care te lovesc din plin toate amintirile copilăriei și nu poți face altceva decât să rămâi cu ochii ațintiți în ecran, cu un zâmbet parcă ștampilat pe figură. Ne-am amintit umorul specific seriei, glumele care deși erau destul de repetitive (mai ales dacă urmărești un calup), atingeau în continuare unde trebuie. Însă total opusă față de senzația de repetibilitate a fost constatarea versatilității personajului: pantera este când vicleană, când fraieră, când vorbește, când nu o face, când este detectiv etc. Cât despre petrecerea care a urmat… Frânturi de Animash Nu le-am văzut pe toate, din păcate. Însă dintre toate calupurile, ni s-au părut cele mai reușite din festival. Cumva de...


Mai întâi a fost concertul Pe cei de la We Singing Colors i-am văzut de mai multe ori, de câteva ori chiar la evenimentele noastre. Le știm piesele, ne plac foarte mult, și este de fiecare dată o plăcere să îi ascultăm. De data asta însă ne-au surprins chiar și pe noi, cei care îi cunoaștem încă de pe vremea când Andrei Hațegan avea primele piese în sertar, așteptând momentul potrivit pentru a le arăta lumii. Ne-au surprins cu o formula nouă, cu tobe și bass. Și deși ne-am temut puțin că o astfel de formulă ar putea știrbi puțin intimitatea concertelor lor, până la urmă s-a dovedit că noii membri completează perfect sunetul formației și nu am avut nici o clipă senzația că o notă ar fi în plus....


Nimic cool, dar nu mai puțin mișto Destul de contraintuitiv (m-așteptam să fie Tricky), pentru noi punctul culminant din Control Day Out a venit înainte de apunerea soarelui și s-a numit When Saints Go Machine, care a fost, de fapt, primul concert din festival pe care l-am prins. Nu e nimic cool la Nikolaj Manuel Vonsild, vocalul trupei.  Ce-ar putea fi cool la acest danez cu părul blond scăpat de sub control, tricouri prea largi, care nu îi vin deloc bine și expresia rockerului cu care te certai în liceu, pentru că el credea că știe totul despre muzică mai bine decât tine. Nu e nimic cool la el. Ce-ar putea fi, până la urmă, cool la un tip care urcă pe scenă și face, sincer, fără fițe, ce știe...


Top 5 lucruri despre TIFF: Clujul e un oraş foarte fain. Am vrea să stăm toată ziua să bem o cafea în Piaţa Muzeului. Sau să te prefaci că te-ai rătăcit pe Strada Universităţii să o baţi încă o dată la pas. Uită-te din timp pe program. Fă-ţi calcule. Alege, chiar dacă asta înseamnă să mai spui şi nu. Urmăreşte multe filme, dar nu încerca să le vezi pe toate, că n-o să poţi. Încearcă măcar un workshop sau un masterclass sau o discuţie la TIFF lounge. De exemplu un masterclass cu Peter Webber şi după două ore speram să nu se mai termine. Da, e regizoru’ ăla care a făcut Girl With a Pearl Earring. Să faci nişte drumuri la Depozitul de Filme, unde cu ceva încurajări şi susţinere,...


Mi-am propus să nu scriu şi eu despre Poziţia Copilului pentru că a fost destul de promovat, comentat, premiat, aplaudat. Ce aş mai putea eu să zic ce nu a fost zis deja? Păi nu prea am ce, decât că după ce l-am văzut am simţit nevoia să scriu despre el. Atât e de simplu. L-am văzut la NCRR în sfârşit de martie. Era într-o sâmbătă la ora 14. Îmi imaginam că nu o să fie cu sală plină; cine vine la prânz, în week-end, la câteva săptămâni după ce apăruse în cinematografe? Dar cum e un film care a depăşit în mai multe ocazii aşteptările (vânzări, premii, promovare), şi părerea mea a fost depăşită. Mă aşteptam să fie ca la orice film românesc pe care l-am văzut, doar cu...


Electromagnetic. Ştiinţifico-fantastic. Post-industrial. Post-apocaliptic. Şantier în lucru. Modernism interbelic. Încadrat în clasa 1 risc seismic. Al mântuirii neamului. Revoltat. Încolţit. Resemnat. Centru. Vechi. Sens unic. Suspendat. Subteran. Erou. Grozav. Politehnic. Cultural. E 8 dimineaţa şi te pregăteşti de serviciu. Geanta, cheile, nu uita să stingi lumina. Pleci. Intri în maşina parcată pe trotuarul din faţa blocului. Te chinui puţin până când ieşi în stradă, unde nimeni nu te lasă să treci. Ajungi pe strada lată, cu 3 benzi pe sens, dar în care acum n-ai loc. Din stânga vine un tramvai, din dreapta se bagă un taximetrist, în spate ai pe cineva care face cu farurile, apoi claxonează. Ai mai trecut prin asta, claxonează când semaforul încă e roşu, ca să te avertizeze să fii pe fază când se face...


Am fost la Berlinale, în ultima zi. Deja ştiam că Poziţia copilului s-a întors acasă cu Ursul de aur. Nu am văzut filmul, îl aştept de pe 8 martie în cinematografele mioritice, dar m-am simţit foarte mândră, primind felicitări de la colegi din multe alte ţări, de parcă premiul era al meu. Ce am reuşit să văd, într-un final, a fost un mix de scurtmetraje numit Teddyrolle. Şase filme scurte care au vorbit foarte sincer, foarte puternic despre cum e să fii gay, lesbiană, travestit într-o lume care nu te acceptă. Lumea fiind Serbia, Cambodgia, Suedia, Brazilia şi Israel, dar sunt sigură că orice altă ţară ar putea fi adăugată listei. Am trecut de la o „lume” la alta prin nişte minute grele, din ce în ce mai apăsătoare, care...


Unul dintre proiectele lui consacrate este fotografierea muzeului MoMA (Museum of Modern Art) din New York cu expunere de 3 ani. În poze poţi să observi cum unele clădiri sunt foarte bine conturate în timp ce MoMA apare cu tot felul de linii, umbre şi diferite părţi mai neclare. Asta pentru că a urmărit toate etapele renovării muzeului, de la început până la ultimele retuşuri. Stilul defineşte perspectiva inovatoare a fotografului care urmăreşte mai degrabă procesul decât un moment singular, toată perioada de 3 ani şi nu produsul finit. Şi acum trecem la timpul din portrete. Deşi e redus semnificativ, de la ani la câteva minute, tot poate părea o veşnicie. Eu nu pot decât să-mi imaginez cum ar fi, pentru că nu am mai stat în faţa camerei mai...


Am primit noul şi primul album Robin and The Backstabbers, Stalingrad. Bacovia Overdrive Vol. 1, de Crăciun. Până atunci ascultam piesele downloadate de pe Youtube, deci a fost o ocazie bună să le ascult la calitate de studio, clar şi răspicat, aşa cum trebuie. S-au scris deja multe lucruri despre album, s-au detaliat melodiile şi armonia versurilor cu muzica, într-adevăr un nou produs muzical românesc foarte bine gândit. Dar eu nu voi vorbi despre asta, ci voi povesti relaţia mea personală cu albumul, adică ce senzaţii îmi provoacă mie unele melodii în anumite situaţii din zi şi noapte. Puteţi să fiţi de acord sau nu. Bacovia Overdrive mă duce cu gândul la festivalul Liveland de la Arenele Romane de acum ceva timp când au cântat The Whitest Boy Alive. Poate...


decembrie 27, 2012


Fim românesc la Berlin. În sfârşit aud română, deşi cu nişte accent moldovenesc în filmul După dealuri, scenariu şi regie Cristian Mungiu. Nu sunt singură, ci mă însoţesc nişte prieteni şi colegi printre care Tots, din India şi Tino, din Germania pe care i-am rugat după film să-mi spună cum l-au simţit ei, prin filtrul lor personal. Tino mai ştie câte ceva din ce e specific românesc pentru că prietena lui e româncă. Dar Tots nu are nicio idee despre ce urmează. Şi totuşi suntem aici, într-un cinema în Muzeul de Istorie al Germaniei, neîncăpător pentru mulţimea de oameni care aşteaptă la coadă. Începe filmul subtitrat în germană şi mă gândesc oare cum o să traducă „niţeluş”. Acţiunea e destul de simplă, se petrece într-o mânăstire conturată printr-o imagine excelentă,...


noiembrie 26, 2012


Am aflat relativ târziu, prin septembrie, că Bloc Party au scos un album nou. E al patrulea album, după patru ani de pauză care se numeşte, uşor previzibil, Four. L-am luat repede şi ascultat imediat. Mi-a plăcut de la prima piesă, So He Begins to Lie, care mi-a adus aminte instant de tinereţile lor furioase din 2005-2006 cu care mă transformaseră în fanul lor entuziasmat. Mi-am amintit de Octopus de la radio. Apoi la Coliseum deja m-au dat pe spate cu un ritm de blues şi o tensiune acumulată până spre final când Kele urlă cât îl ţin plămânii. Team A este un alt exemplu care mă face să fiu de acord cu cei de la NME care spun că fac muzică „folosindu-şi creierul, nu pumnii”. Dar mai mult decât...


De ceva timp după terminarea facultăţii adunasem o serie de nemulţumiri. Vedeam că arta şi cultura nu sunt suficient de apreciate în România, atât de mulţi artişti şi atâtea publicaţii luptă zi de zi să apară şi să rămână undeva, într-o oarecare formă în mâinile cititorilor. Vedeam că nu găsesc un program de master sau de studiu care să mă înveţe lucruri noi, utile, relevante pentru mine şi carieră. De aici nevoia de schimbare. De mai mult timp mă vedeam studentă în străinătate, nu undeva anume, doar afară din ţară, într-un loc în care să pot face toate lucrurile care înainte aveau un „nu” în faţă. Şi pe lângă studiu, şi pentru experienţa de a începe de la zero într-un loc necunoscut, a deschide o pagină albă pe care să...