-

Autori Alexandra Nistoroiu



Articole


octombrie 14, 2017


  Acum vreo șapte ani și două anotimpuri, șase prieteni porneau din nebunie un proiect pe care, probabil, între timp, știind ce presupune, niciunul dintre ei nu l-ar mai porni 🙂 Dar erau mai tineri și mult mai naivi. Au vrut să facă revista de artă și cultură pe care n-o găseau la chioșcuri. Una în care vorbele despre artă să nu fie monolog sforăitor, ci o conversație între prieteni. Una care să îi aducă în față pe oamenii ăia care chiar știu să te miște în săli de spectacol, în galerii sau în pagini de carte. Oamenii de care poate nici ei n-auziseră încă, dar pe care ar fi vrut să îi găsească și apoi să afle mai multe de la ei. Una care să arate câtă meserie e...


octombrie 6, 2017


One of the special guests of this year’s edition of FILIT Iasi, British author Jonathan Coe attended the first of #SerileFILIT, the one that officially opened the festival on Wednesday. Here are some of the highlights of the talk with the writer, taken straight from my notebook: „I’m beginning to feel like a senior writer. I just got my first Lifetime Achievement Award back in Italy. This is like the kiss of death. It means you have to stop writing.”, „I celebrated in France, in a very modern way, with a tweet”. „Getting published is a landmark. And I was first published 30 years ago. But I had started writing many years before; actually, I have three or four unpublished novels, that are stuck in a cardboard box in my...


You got blood on your hands And I know it’s mine Astea-s versurile pe care Harry McVeigh credea că le va ști toată lumea. Așa că, chiar înainte de primul refren din „Unfinished Business”, a făcut un gest de invitație spre public. Voia să-i lase pe ei să cânte. Doar mai făcuse asta, când cânta pentru stadioane întregi. Cel mai trist moment pe care l-am trăit vreodată la un concert a fost când și-a dat seama că publicul e prea mic și prea „laic” pentru efortul ăsta. A fost singura tresărire de dezamăgire de pe chipul lui McVeigh, care, altfel, a fost exact cum îl știm: bucuros că e pe scenă, mai recunoscător decât toți muzicienii pe care îi știu eu, și neverosimil de cald, chiar și atunci când cântă...


Dacă o întrebi pe Ilinca Manolache în câte spectacole joacă în prezent, nu te aștepta să primești iute un număr. Și ei îi vine greu să țină contabilitatea. Așa că începe să le enumere și numere. La Teatrul Mic, unde este angajată, joacă în Casa cu pisici, Anul dispărut. 1989, Profesiunea doamnei Warren și Inamicul poporului. La Godot, în Noi patru, O piesă deșănțată, Masculin/feminin. La Național e distribuită în Revizorul. La Metropolis, în Șapte dintr-o lovitură și Două liniuțe, alte două spectacole ale Liei Bugnar, cu care colaborează frecvent. La ArCuB, joacă în Instalație umană. Dar cel la care se aprinde cel mai mult când îl menționează și cel mai recent este proiectul independent lucrat cu Ioana Păun: Calul Alb.   Cum (nu) alegi ura Calul alb este un...


Dacă vei petrece alături de Ada Solomon o oră într-o zi de sâmbătă, va primi cel puțin șapte telefoane. Le va tranșa pe toate calm, cu fermitate în voce. La capătul celălalt, îți vei imagina oameni care se simt în siguranță. Fiindcă Ada știe ce să facă. În zilele de lucru, termometrul apelurilor și al întrebărilor urcă și mai sus. Febra crește. Ada decide, Ada ghidează, Ada rezolvă. Și doar o disciplină serioasă, antrenată în timp, o face să rămână și cu mintea limpede, și în control. Ada Solomon e probabil cel mai ocupat om din filmul românesc. Dar are curajul să spună că, dacă ar lua-o de la capăt, nu știe dacă s-ar mai lăsa să ajungă atât de ocupată                 Tripla închidere în cușcă M-am văzut cu Ada...


Scrii chinuit? Te stresează deadline-urile? Înainte mă stresau foarte tare. Acum nu mai scriu chinuit. Nici nu mai scriu cât scriam, nu mai recenzez un film pe săptămână, ca pentru Dilematograf, ceea ce e foarte bine. Ajunsese să mă obosească destul de tare. Sigur că era mai puțin greu pentru mine decât pentru alții care aveau rubrici săptămânale. În fond, eu mă duceam, vedeam niște filme și, până la urmă, despre cel puțin unul dintre ele scriam. Adică nu trebuia să scot textul din nimic. Dar inclusiv faptul că trebuia să mă țin la curent cu cele mai noi premiere, alergând de la un cinematograf la altul, să văd cât mai multe filme, devenise obositor. Mi-era tot mai greu să mă hotărăsc să scriu despre ceva.   Cu reperele confuze...


Cum corpul fiecăruia dintre noi are nevoie din când în când de revizie și reparații, într-un atelier medical, corpul social are nevoie de un sistem medical cât mai sănătos cu putință. Așa se face că organizatorii festivalului internațional de film documentar One World Romania au inaugurat la ediția cea mai recentă (București, 13-19 martie 2017) o secțiune care a radiografiat bolile sistemelor de sănătate din diferite colțuri ale lumii, fie că vorbim de sindromul de burnout care afectează profesioniștii din sistemul medical franțuzesc, de accesul foarte rar la servicii medicale pentru populația Siberiei, de nevoile de îngrijire tot mai complexe ale vârstnicilor sau de limitele pe care le prezintă diagnosticul medical în înțelegerea persoanelor cu tulburări din spectrul autist. Cu trei ani înainte să facă Burning Out, regizorul Jérôme Le...


RĂZVAN ȚUPA, poet: „Nu atât pentru droguri și sex merg, cât pentru violență și mașină de scris electrică” Pe mine m-a sâcâit destul de tare ideea că merg la un protest pe la care a trecut să facă cu mâna și președintele. Nu îmi place deloc să mă trezesc că un politician mă numește „românul lui”. Destul de rar avem ocazia să trăim în aceeași țară. Înainte să scriu poezie, adolescența mea a început în 1989. Până atunci, orice auzeam din politic nu mi se părea că are vreo legătură cu viața de zi cu zi. Când era demonstrația „de stat”Aveam niște ore obligatorii prin gimnaziu de educație politică parcă. Și toate se întâmplau cu niște caiete în care se lipeau chestii tăiate din ziare. Am și văzut de câteva...


MIHAI RADU, scriitor: „E bine ca acest guvern să rămână față în față cu Strada” Ies în stradă și e bine ca acest guvern, ca acest partid să rămână față în față cu Strada. Trebuie să fie dat jos de Stradă. Nu de DNA, nu de nu știu ce fel de dosare, că știe unul o bârfă de la o secretară care secretară, ce să vezi, se apucă să facă un denunț și tot așa. Ordonanțele sunt urmări ale unor decizii politice. Trebuie să se spargă sub presiunea străzii. După cum Ordonanțele mai sunt și încălcarea „înțelegerii” pe care PSD a făcut-o la alegeri cu cei care i-au votat. Au venit cu un program pe care, iată, l-au abandonat după o săptămână de guvernare ca să îi rezolve problema lui...


ILINCA MANOLACHE, actriță: „Eu aș vrea un Occupy. IEȘIȚI DIN CASĂ” Indignarea m-a făcut să ies din casă. M-am simțit umilită de niște nevertebrate. E prea mult. A fost copleșitor să văd câți oameni s-au mobilizat și au ieșit în stradă, atât marți, în miezul nopții, cât și la 1 februarie. Cu ce gânduri am fost? Eu aș da foc guvernului și parlamentului, dar asta e o pornire radicală. Mă tem că scandări ca „Hoții” și „Cine nu sare nu vrea schimbare” nu mai înseamnă nimic. Eu aș vrea un Occupy și un Sit in. Suntem o societate civilă foarte cumsecade, iar clasa politică este mafiotă. Cred că ar trebui să iasă în stradă toată lumea și să se blocheze toată țara. CFR, RATB, teatre, tot. Cred că ar trebui...


Știi cum e să lucrezi cu un geniu? Eu știu. Mă trezesc în fiecare dimineață la 4,30. Fe-ri-ci-tă! Mașina vine să mă ia pe la cinci și ceva. Apoi, înainte de zori, îmi exasperez colegii de la machiaj și păr cu energia mea îngrozitoare. Sunt un om recunoscător. Dar mi-e frică să spun prea multe despre asta. E ca și cum aș avea un diamant incredibil de prețios și, dacă îl arăt, cineva o să mi-l fure. Filmăm la Budapesta pentru primul sezon din Emerald City, un serial NBC care actualizează povestea din Vrăjitorul din Oz al lui Frank Baum. Geniul vizual e Tarsem Singh. Ați văzut The Fall? E unul dintre cele mai frumoase filme făcute vreodată și el l-a făcut. Uneori mă uit peste o scenă montată pentru...


Thriller pe ardeleneşte Cine a văzut Morgen, Rocker si Orizont ştie că sunt trei filme foarte diferite. Estetic, narativ, ca atmosferă. În acelaşi timp, în toate trei e evidentă esenţa filozofiei lui Crişan despre a face filme: să fii sincer cu tine şi cu ce povesteşti. Crişan a scris scenariile pentru toate trei şi s-a concentrat de fiecare dată pe microuniversul relaţiilor intime dintre protagonişti şi pe conflictele lor interne. Cu ochiul liber simţi că poveştile sunt scrise şi regizate de cineva care şi-a iubit personajele, care le-a lăsat libertatea de a merge unde le venea firesc să meargă. „Datoria noastră ca povestitori este să îi aducem pe oameni la gară. Acolo fiecare îşi va alege trenul său. Dar trebuie cel puţin să îi aducem până la gară, până la...


  Știi că un festival e gândit cu cap și făcut cu dragoste atunci când revii ediție după ediție la el, chiar și în anii în care lineup-ul în sine n-ar fi fost un argument suficient de puternic, dacă evenimentul nu se desfășura sub un nume care îți garantează că o să ai o stare zen tot weekendul. Summer Well își respectă publicul, începând prin a-i da ceea ce promite și, de fiecare dată, puțin mai mult. Respectul pentru public l-am putut nota anul acesta cu calificativ maxim în timpul tuturor actelor live, fie că a fost vorba de un respect îmbrăcat în vitalitate excentrică (ca la Crystal Fighters), fie că a fost recunoștința exprimată de solistul de la Years & Years în mișcări lascive și zâmbete cu toată fața,...


Am început dimineața uitându-mă în oglindă și întrebându-mă dacă niște linii pe care le observam în jurul ochilor sunt acolo ca să rămână, niște pui de riduri? sau doar dormisem foarte prost, îngropată într-o pernă de decor, cum mai fac. Mă obsedează trecerea timpului de o vreme. Abia cu o noapte înainte mi-am luat bilet la Muse. 200 de lei investiți într-o experiență. În credința șubredă că mai există viață și după muncă. Și-apoi, voiam să îi văd de multă vreme. Dacă nu cumpărasem biletul mai devreme, e fiindcă mi se păruseră prohibitorii prețurile de la Diamond Circle, iar eu sunt de fel obsesiv-compulsivă față de a vedea concertele de lângă scenă. Uneori, cu riscul de a rămâne fără timpane. Până la urmă, am luat la Normal. Ne-am decis că...


Marea te cheamă la Spellground Festival! Hotelurile de 2, 3 și 4 stele din Mamaia și Constanța au pregătit pachete de cazare cu abonamente incluse pentru miile de amatori de chef nebun ce vor invada litoralul pentru Spellground Festival, cel mai mare festival de pe litoralul românesc. • Locurile în campingul Spellground sunt aproape de epuizare. • S-au pus în vânzare biletele VIP. • Între 0 și 12 ani, copiii au acces gratuit, atât timp cât sunt însoțiți de un adult. Biletele la Spellground se cumpără în acest moment din Brazilia, Macedonia, Olanda, Serbia, Franța, Ucraina, Polonia, Austria, Grecia, Rusia, Germania, Turcia și Bulgaria. Pentru cei care se pregătesc să se lase vrăjiți timp de trei zile de universul Spellground, există acum și varianta de cazare la hotel, pe lângă...


Treaba e că, și dacă am fi avut altă treabă în weekendul acela, nu ne permiteam să ratăm The Kooks. Vin pentru prima dată în România și cântă pe 13 august pe scena principală a festivalului Spellground. Luke, Hugh, Peter și Alexis se autodescriu drept „niște curve”, dar e doar felul lor simpatic de a spune că s-au tot plimbat printre stiluri. Sunt influențați de The Rolling Stone, The Beatles și Bob Dylan și contribuie la ceea ce face rock-ul britanic de versatil și plăcut la atingere și ascultare. Au câștigat de patru ori discul de platină în Anglia, de două ori în Irlanda și o dată în Australia. În România, probabil că au fost mai mult piratați sau ascultați pe Deezer și Spotify. După douăsprezece ani de muzică, patru...


Cei mai mulți dintre noi au văzut deja Editors, dar dacă ar fi să votăm un singur nume pentru care mergem la Spellground, la cei mai dandy dintre britanici ne-am opri fără îndoială. Așa e când redacția e plină de fete, ar spune cineva răutăcios. Dar nu e așa. În cazul meu cel puțin, votul l-ar da fluturașii care îmi revin în stomac când îmi amintesc cât de frumos s-a auzit Papillon la Exit în Serbia. Eram la doi metri de scenă, înconjurată de străini transpirați și în puține momente din viață cred că am fost mai fericită și mai împăcată. În România, Editors revin cu tot cu „visele” lor. Vor promova cel mai recent album al lor, In Dream, primul lor disc producție proprie 100% și un reminder stilistic,...


Din Constanța până în Năvodari, Spellground ne așteaptă cu cinci zone de distracție: MASTERGROUND, PLAYGROUND, LET’S PARK!, CAMPGROUND si BEACHGROUND. MASTERGROUND – Campus Universitar Ovidius Este centrul de comandă al festivalului. Cel către care duc toate drumurile. Fiindcă găzduiește două dintre cele trei scene ale festivalului: MASTER STAGE (pe care cântă headlinerii și trupele internaționale) și GROUND STAGE (pe care urcă trupele românești). Programul îți va permite să îi vezi pe toți sau pe oricare dorești. PLAYGROUND – Baza sportivă Universitatea Ovidius Spellground e despre muzică, dar și un pic mai mult. Pentru deconectare, îți mai propune competiții sportive în gașcă. La playground îți poți provoca prietenii la un meci de fotbal, baschet sau tenis. Va face așteptarea concertelor în timpul zilei mai fun. LET’S PARK! – Parcul Tăbăcăriei Este zona cu...


FASCINAȚIE, predicat. „Să înțeleg care e treaba cu ea.” De prima dată când am văzut-o jucând – la Ploiești, în piesa lui Afrim, And Bjork, of course – mi-au rămas în minte două lucruri: râsul Nicoletei (atunci seducție, așa cerea rolul) și vocea ei (perfect de moale, perfect de groasă). Cu vocea asta calibrată exact cum trebuie, mi-a povestit la sfârșitul verii și începutul toamnei despre drumul ei și legăturile cu oameni care l-au marcat, despre cum e să nu-ți mai faci planuri, despre ce i-a dat și ce i-a luat teatrul. În martie, la opt ani după ce o văzusem jucând prima dată în Ploiești, am mers la premiera Aleargă, prima ei producție cu adevărat independentă, proiect pentru care a „alergat” să rezolve de la concept la logistică și...


Deși are o educație muzicală solidă în spate, pe plan artistic, Dan a crescut cel mai mult ca autodidact. Mare parte din ce face azi ca muzician a învățat de unul singur și tocmai acest proces l-a făcut să își ia mai în serios meseria. A înțeles că inspirația poate fi creată, nu trebuie să o aștepți. „Nu pică pară mălăiață e calea pe care trebuie să o iei. S-a dezvoltat un fel de misticism așa, ca și cum totul ține de talent, de ți s-a dat, știi? Poate are legătură și cu asta, dar mai mult contează cât de mult muncești.” Sunt aproape optsprezece ani de când a pus bazele primei trupe Byron, cu B mare. Și eram curioasă dacă există un moment în cariera lui pe care îl...