-

Briefing

 
 
 

octombrie 23, 2012


Era bătut în cuie. Consiliul Planetar pentru Progres Drastic şi de Succes (COPROD-S) stabilise că, dacă jumătate din populaţia lumii ar ucide cealaltă jumătate, calitatea vieţii s-ar îmbunătăţi simţitor.

– Părerea mea, obiectă dl. Hc, e că n-ar trebui făcut totul în aceeaşi zi. Militez pentru o desfăşurare progresivă. Nu e târziu să…
Ceilalţi unsprezece membri protestară. D-na Vz le făcu semn să tacă.
– Perfect de acord, zise ea, însă băgaţi de seamă că despre o simultaneitate generalizată nici n-are rost să vorbim din cauza diferenţei de fus orar. O să dureze undeva între 24 şi 48 de ore. Ştiu că dl. Hc poate ar vrea ani.
– Nu timpul e problema, interveni dl. Dg. Ce mă îngrijorează pe mine e proporţia. Într-o lume ca a noastră nu se poate ca jumătate din oameni să nu fie câtuşi de puţin afectaţi de dispariţia celeilalte jumătăţi. Cu toate calculele noastre pe grupuri de prieteni şi familii, e
totuşi imposibil…
– Se îndoieşte de calculator, sări dl. Pr cât colo. Domnule, dumneata…
– Dl. Dg, pufni d-na Hc-Vj, ar fi bine să lase critica la adresa consiliului şi să explice de ce şi-a angajat propria fiică la secretariat. Sunt atâţia tineri disperaţi după o slujbă care ar putea la fel de bine să care tava cu cafele şi poate aşa s-ar face şi ei mai utili şi nu i-ar mai
scoate calculatorul de care se plânge dl. Dg buni de ucis.
– Vă rog, spuse d-na Vz, obiecţia e irelevantă. Sigur că nu se poate ca jumătate din populaţie să dispară de mâna celeilalte jumătăţi fără nicio urmă. Dar, vă reamintesc, pachetele de documentare pe care le-am trimis prin poştă jumătăţii omorâtoare explică foarte convingător scopul şi utilitatea acţiunii, dezbat pe larg efectul dăunător al jumătăţii inutile asupra calităţii vieţii şi fac clară promisiunea scutirii de taxe pentru fiecare participant activ. Pachetul mai conţine şi un omorâtor cu aspect atrăgător şi buton unic, ergonomic, precum şi o caramelă ca să îndulcească momentul. Asta pe lângă datele persoanei-ţintă cu instrucţiuni clare care să facă misiunea cât mai uşoară, aş spune chiar plăcută. Sigur că vor exista şi scăpări – refuzuri, ratări, deplasări ratate sau participanţi activi care vor fi la rândul lor eliminaţi – dar marja de eroare e intrinsecă proiectului şi a fost sugerată chiar de calculator.
Se auziră încuviinţări şi şuşoteli. Apoi ceasul scoase un ţiuit scurt, de oră fixă.
– De fapt, spuse dl. Pr, eu mi-am primit scrisoarea chiar azi.
Şi spunând asta, scoase omorâtorul şi apăsă pe buton. Doamna Vz căzu ca secerată. Doamna Hc-Vj scoase şi ea o scrisoare şi un omorâtor şi-l termină pe dl. Pr. Spre suprinderea d-lui Dg, ceilalţi membri se omorâră între ei până când nu mai rămaseră decât el şi un tăcut domn Zz. Dar Zz deja trebuie că omorâse pe cineva, iar omorâtorul era programat să funcţioneze exclusiv cu persoana desemnată.
Dg încercă să-şi aducă aminte dacă nu primise şi el vreun pachet prin poştă de dimineaţă, dar parcă nu văzuse decât facturi. Şi revista lunară de echitaţie. Sau poate că nu fusese revista. Încercă să-şi imagineze varii motive pentru care pachetul explicativ ar putea avea un cal pe ambalaj. Zz se întoarse solemn către Dg. Lăsă omorâtorul să-i scape din mână şi, privind la carnagiul presărat cu caramele, scoase un pix şi şi-l înfipse în gât. Dg era singur. Acum putea să se gândească în linişte.
Numai că, după un ciocănit discret, uşa biroului scârţâi. Dg sări şi o împinse înapoi cu toată puterea. Înainte s-o încuie i se păru că vede nişte unghii vopsite.
– Tată, tu eşti? se auzi de dincolo. Deschide, te rog, am venit cu cafelele.
Dg ştiu imediat în ce constase corespondenţa de dimineaţă. Răspunse:
– N-a comandat nimeni cafea.

Majoritatea articolelor de aici au apărut inițial în varianta tipărită a Revistei Arte și Meserii. Dacă ți-a plăcut, probabil mai vrei. Și noi mai vrem să tipărim.