-

Bucharest – Estul și complexul de inferioritate

 
 

septembrie 15, 2013


Pentru unii, Bucureștiul se face remarcat prin inexpresivitatea lui. Prin tăcerea lui gri și apăsătoare. Cei care îl cunosc fie sunt enervați din cauza câinilor, a gălăgiei, a mizeriei, fie impresionați de oamenii pe care îi întâlnesc, de cluburi sau de câteva clădiri. Sunt însă și cei pe care nu îi mișcă în nici un fel. Pentru unii, Bucureștiul se face remarcat prin inexpresivitatea lui. Prin tăcerea lui gri și apăsătoare. Este doar un oraș îndepărtat, neinteresant, abia ieșit din umbra comunismului. Trist, depresiv și lipsit de conținut. Provincial, raportat la celelalte capitale europene. Și dacă ești un tânăr din Tel-Aviv, toate aceste perspective sunt tot atâtea motive să îți faci o formație care să se numească Bucharest.

Să-l cunoaștem pe Danny

Danny este vocalul formației Bucharest. Părinții lui sunt din Cluj. Au plecat la Ierusalim prin anii ‘70 pentru că, mai ales că în acei ani, lucrurile nu erau atât de plăcute în România, spune Danny, și voiau să scape de comunism.

El însă nu a apucat să trăiască în România, și nici să învețe limba română. A mers la niște cursuri ținute de ICR Tel-Aviv, însă i s-au părut prea grele și a renunțat. Și nici nu era atât de entuziasmat. A concluzionat că, pentru învăța o limbă așa cum trebuie, e mai bine să locuiești în locul unde este vorbită. Așa că a preferat să o lase baltă.

În copilărie, a petrecut doi ani în State. Locuia acolo, pentru că tatăl său, profesor de fizică, lucra la Johns Hopkins University. Această experiență l-a ajutat să înţeleagă ceva mai bine și să simtă mai profund cultura vestică. Și probabil tot de atunci visează ca formația lui să ajungă cunoscută în State.

Îmi amintesc că Oigăn (Kumm) ne spunea la primul interviu Arte & Meserii (Nr. 0, martie 2010) că nu vede nici o legătură între statele latine și rock’n’roll. Citat aproximativ din memorie. Plecând de aici, I-am întrebat pe Danny cum simte legătura între statele estice, de data asta, și muzica rock. Până la un punct crede că o legătură prea mare nu există, chiar dacă în Tel-Aviv 80% din formații cântă în engleză:

„La prima vedere, lucrurile ar sta așa datorită internetului și a globalizării în general, dar dacă te gândești mai bine totuși, noi stăm aici, vorbim în hibru, gândim în hibru, dar cântăm în altă limbă, care nu este limba noastră nativă.

Așa că poate fi de acord că rock-ul ar părea neautentic provenind din alte țări decât cele germanice sau anglofone. Influențele lui vin din aceeași sferă: US-UK, și de aceea cântă în engleză. Ascultă foarte puțină muzică din Israel și  aceasta nu reprezintă o influență atât de mare. Nu neagă însă că un alt motiv pentru care cântă în engleză este speranța că la un moment dat muzica lor va părăsi granițele Israelului, unde succesul comercial este aproape imposibil.

 

Despre Tel-Aviv – Tel-Aviv is hot. Extremely hot.

Nu simte că formația lui are vreo legătură cu Israelul și cu întregul contextul complex social și politic. Mai mult, Tel-Aviv în sine este un oraș aparte în mijlocul Israelului, parcă decupat din context, “a very strange bubble inside of Israel”. O insulă artistică într-o țară foarte agitată cultural. Îl considera  un loc tânăr și plin de viață, destul de atipic, distanțat de toate tensiunile politice interne sau externe. Tocmai de aceea nici ei, Bucharest, nu simt nevoia să cânte despre aceste probleme. Consideră că mesajul lor poate fi înțeles atât în Tel-Aviv, cât și în București, sau oriunde altundeva în lume.

Danny este mândru de orașul lui. Când vorbește despre el, vocea lui calmă începe să se precipite și i se simte entuziasmul în glas. Deși știe că Tel-Aviv nu îi poate oferi celebritatea pe care și-o dorește, îl vede ca pe un refugiu cultural, numai bun pentru experimente artistice de tot felul.

Sunt o grămadă de formații aici și o mulțime de baruri deschise până foarte târziu și, deși sună ca un clișeu,  ai sentimentul unei petreceri de 24 de ore, mai ales vara când e foarte cald.

Sunt foarte multe spații care pot găzdui concerte. Danny, de exemplu, lucrează într-un bar unde au loc câte două concerte în fiecare seară, şapte zile pe săptămână. Și sunt multe astfel de locuri în Tel Aviv, deci mereu poți asista la ceva. Numărul mare de concerte și internetul fac ca lumea să fie pusă la curent cu tot ceea ce se petrece din punct de vedere muzical în afara țării. Poate tocmai din acest motiv, atât el, cât și ceilalți colegi nu simt că au foarte multe influențe israeliene în muzică. Au crescut ascultând The Smiths, Led Zeppelin, The Strokes.

În general, formațiile pop sau rock mainstream de aici sunt destul de slabe. Sunt însă multe formații indie bune, care însă preferă să rămână indie, fără a depăși Tel-Aviv, pentru că ar fi destul de greu. Scena muzicală din Tel-Aviv este plină de formații bune care rămân foarte mici, underground”.

Simt că îmi regăsesc la rândul meu orașul în cele de mai sus. Sigur că, în ultimii ani, câteva formații bune românești parcă au depășit underground-ul și, oricum, de mai multă vreme, există multe orașe dornice să le primească, nu doar Capitala. Dar, în linii mari, situația este aceeași.

Danny este fericit că se întâmplă lucruri actuale și era foarte încântat că după interviu urma să îl vadă pe canadianul Dirty Beaches, în orașul său Tel-Aviv. Și asta i se pare important, pentru că pe lângă formații sau muzicieni valoroși dar care și-au trăit gloria în alte timpuri, out-dated, vin și artiști ai momentului. Se întâmplă lucruri actuale.


În Tel-Aviv, scena indie-rock pare dominantă. Mai sunt, însă, destul de multe trupe cum ar fi Balkan Beat Box, un fel de gipsy/balkan music, care amestecă muzică electronică cu elemente orientale sau estice, lucru destul de popular în Tel-Aviv. Și pentru că au un nume care îi leagă de estul Europei, mulți cred despre Bucharest, înainte să îi asculte, că abordează un astfel de gen. Se cântă și jazz destul de mult, mai ales free jazz, experimental, cântat de muzicieni cu experiența scenei din Statele Unite. Este un gen cu care se întâlnește în barul în care lucrează, care găzduiește multe astfel de concerte.

 

Despre Bucharest și București

Centrul formației este constituit din Danny și chitaristul Guy Cohavi, amândoi din Ierusalim. Înainte de a se cunoaște, au cântat fiecare în diferite formații. Au decis să cânte împreună atunci când formația lui Danny s-a destrămat, imediat după terminarea liceului. O bună parte din piesele lor au fost înregistrate alături de alți colegi, care între timp au plecat la New York.  Au urmat apoi câteva încercări de a-i înlocui, iar într-un final au reușit să se stabilizeze la formula actuală de aproximativ un an.

Pe internet nu veți găsi mare lucru desre ei. Pe Facebook, se descriu ca un jungle pop drumnbass glam folk indie jazz electric electronic raggamuffin 70’s rock vibe band. Când stai de vorba cu Danny însă, lucrurile devin ceva mai simple.  Sunt pur și simplu un indie rock band, iar lucrurile despre care cântă sunt dintre cele cotidiene, cu un vibe, zic ei, heart-breaking and suffocating. Deloc pretențios.

Au un cont pe Bandcamp (http://bucharest.bandcamp.com/), pe Soundcloud (http://soundcloud.com/bucharest),  altul pe Facebook (https://www.facebook.com/bucharestband?fref=ts) și câteva piese pe YouTube. Destul de discret pentru o formație. Nu se ascund, însă, intenționat. Pur și simplu sunt de puțin timp împreună. Odată cu lansarea noului album vor ca lucrurile să se schimbe și să devină mai activi în online. După ce lansează albumul, prin toamnă, plănuiesc un turneu care să înceapă din Berlin. Au ales orașul pentru că au niște prieteni acolo și este ceva mai ieftin, urmând ca apoi să vadă încotro merg. Și it is the most hipster city, spune Danny râzând.

Acum câteva luni, au început pregătirile pentru acest album printr-un soi de kickstarter. Până acum, au reușit să strângă în jur de 20.000 shekeli (undeva peste 18.800 lei). Practic, au (pre)vândut albumul și intrări la concertele lor (în funcție de suma donată). Povestește că acest sistem este destul de popular și eficient în Tel-Aviv acum. La noi un astfel de sistem abia începe să iasă la suprafață. Dacă scena muzicală este atât de efervescentă în Tel-Aviv precum o descrie Danny, înseamnă că acolo una din multitudinea de formații tinere indie reușește să lanseze un album prin crowdfunding. Aici cunosc muzicieni care au încercat acest sistem, fără prea mult succes. Aici suntem acum. Ei par a fi mai departe. Acum este nerăbdător ca albumul să iasă. Îi povestesc cum câțiva muzicieni români preferă să posteze albumele direct pe internet: oamenii nu mai cumpără materiale fizice așa cum o făceau, dar pentru mine este important formatul fizic pentru că încă am nostalgia colecțiilor de CD-uri și viniluri, a colecțiilor de muzică”.

În ceea ce privește numele, povestea este următoarea: acum vreo doi ani, a vizitat Bucureștiul pentru prima dată cu părinții lui. Iar aici a scris un cântec care nu avea însă mare legătură cu orașul însuși, ci mai mult cu starea pe care i-o dădea. Este vorba despre ceea ce a simțit el într-un oraș destul de ciudat, deprimant, gri. Așa că în urma cântecului numit Bucharest, au decis să denumească așa întreaga formație. Un alt motiv a fost faptul că, atât Israelul, cât și Bucureștiul sunt cumva out of the context of rock and roll.

Amândouă (n.r. Bucureștiul și Tel-Aviv-ul) sunt cumva locuri provinciale. Nu este neapărat adevărat, dar simțim așa pentru că, de exemplu, atunci când te uiți către US sau UK, sunt locuri unde visezi să ajungi la un moment dat. Mai ales în muzica rock, unde este fascinația de a fi mare în US. Chiar și pentru formațiile engleze, pentru că e drăguț să fii cunoscut în Marea Britanie, dar cu toate astea tot în State vrei să te afirmi. Așa că e un fel de complex de inferioritate care leagă Bucureștiul de Tel-Aviv, ambele sunt provinciale în raport cu un loc precum Statele Unite”.

Cînd a vizitat orașul a doua oară i-a plăcut ceva mai mult, pentru că a avut mai mult timp la dispoziție ca să îl viziteze. Ne spune însă că orașul nostru se lasă descoperit cu greu, și este bine să îl vizitezi cu cineva care îl cunoaște:

A doua oară am văzut o altă parte a Bucureștiului, l-am simțit altfel. Când voi veni data viitoare, va fi și mai bine, pentru că acum cunosc câțiva oameni din oraș. Când ești singur, nu ai idee unde să te duci. Nu știi unde sunt galeriile tari, barurile tari…”.

I-a plăcut numele și pentru că Bucureștiul este mai degrabă un oraș necunoscut în Tel-Aviv. Cam jumătate din oameni îl confundă cu Budapesta.Pentru ei este un nume enigmatic, care nu spune mai nimic despre formație și acest mister le place, felul în care oamenii întreabă, intrigați, “De ce Bucharest?”, genul de întrebare de care alte formații poate se plictisesc foarte repede. Pentru cealaltă jumătate, care a auzit de oraș, Bucureștii au o reputație destul de proastă. Eticheta generală este de communist grey city. Ceaușescu este primul nume pe buzele tuturor atunci când leagă ceva de oraș. Sau Steaua București. Un oraș est european, abia scăpat de comunism. Este privit de sus de israelieni, deși, după cum spune Danny, și Tel-Aviv-ul este un oraș provincial și nu înțelege atitudinea condescendentă. Mai ales că nu i se pare corect să ai o atitudine negativă față de un oraș pe care nu îl cunoști. Altfel, puțini sunt cei care îi întreabă care e legătura lor cu acest oraș, pentru că nimeni nu își dorește să afle mai multe lucruri despre un astfel de loc. Ei îl văd pur și simplu Bucharest ca pe un nume. Probabil că singurii care sunt cu adevărat entuziasmați (de fapt ușor amuzați) despre această alegere sunt părinții lui născuți în Cluj, care trimit e-mailuri cunoștințelor din România cu link-uri de YouTube către trupa lui Danny.

Când ai în față membrul unei formații numite Bucharest, nu ai cum să nu îl întrebi dacă nu sunt considerați a hipster band. Și îmi spune că și în Tel-Aviv se vorbește mult despre hipsteri. Și mulți ar zice despre ei că sunt o trupă hipsterească. Sentimentul lui e că nimeni nu știe exact ce înseamnă a fi hipster, dar nimeni nu vrea să fie numit în felul ăsta. “Nu știu exact ce înseamnă a fi hipster, așa că nu îmi pasă prea mult despre faptul că se spune asta despre noi. Poate sunt un hipster, cine știe. Până la urmă, orice are cât de cât tangență cu arta și cultura, mai ales dacă este și indie, este legat de hipsteri. Ești redus la ceva foarte general, deși într-o formație scrii piese, versuri, muncești din greu la sunet…”.

Oamenii au nevoie să viseze după locuri exotice”. Din această nevoie, crede Danny, unii muzicieni își numesc formațiile după locuri îndepărtate. Un American visează să fie într-un loc exotic ca Beirut, de exemplu. Nu știm, însă, de ce niște scoțieni ar vrea să fie în Texas. Și, mai mult, “nimeni nu ar vrea să fie în București. Nu e un fantasy place.

 

Bucureștiul nu este un oraș care să atragă. Cel puțin nu la primul contact. Trebuie să ți-l vândă cei care îl cunosc foarte bine ca să poți ajunge în punctul în care să îți pară interesant. Eventual, poate fi un oraș care să te intrige. Sau să ți se pară atât de obscur, încât să numești o formație după el. Poate este un nume pe care îl folosești atunci când vrei să nu spui nimic. Așa îl înțelegea Danny, care ajungea aici pentru prima dată. Oare ăsta să fie farmecul Capitalei?

Și nu în ultimul rând, ascultați muzica formației Bucharest. Nu din cauza numelui, ci pentru că își iau treaba în serios și sună foarte bine.