-

CLUBUL SCRIITOARELOR: VOCEA MEA CONTEAZĂ

 
 

septembrie 24, 2016


Naturală, plină de viață și cu un zâmbet larg: așa am cunoscut-o pe Erika Ciuică la începutul interviului. Erika a fondat Clubul Scriitoarelor în 2014, ca să promoveze scriitoarele românce. Orice femeie pasionată de scris se poate alătura Clubului Scriitoarelor foarte ușor: nu trebuie decât să acceseze site-ul http://clubulscriitoarelor.ro/ și să își manifeste dorința de a participa.Activitatea Clubului se constituite în special din întâlnirile bilunare, în cadrul cărora membrele își prezintă creațiile, se sfătuiesc, poartă discuții despre literatură, cărți și autori. Pe lângă aceste întâlniri, Clubul Scriitoarelor desfășoară numeroase alte proiecte, despre care Erika ne va da mai multe detalii mai jos.

Oana: De ce era nevoie de un Club al Scriitoarelor?

Erika: Motivul principal pentru care am făcut acest club a fost că eu mi-am dorit un mediu în care eu să mă pot întâlni cu alte fete care scriu, să pot cunoaște scriitoare românce contemporane. Una e să ai un blog și să vină lumea să-și dea cu părerea. Tu nu ai parte de critică, de recenzii, de vreun feedback. Am decis să fie doar pentru femei pentru că atunci când suntem doar între femei suntem parcă mai comode, mai confortabile, mai dispuse să ne exprimăm opiniile.

Un alt motiv a fost fetița mea, căci prezența ei m-a îndemnat să fac ceva important. Sinceră să fiu, la început nu mă așteptam să ducem lucrurile chiar până aici. Sunt foarte fericită că autoare românce foarte cunoscute și care scriu extraordinar de bine sunt alături de noi.

Care este activitatea Clubului?

Întâlnirile bilunare sunt baza, în sensul că fără astea nu ar fi clubul. Apoi, facem un club de carte la British Council, cu scriitoare britanice. În martie, Cărturești ne-a invitat să lecturăm din cărțile noastre preferate scrise de femei, în cadrul campaniei lor din fiecare an, Femeia la carte. Acesta a fost clar un moment de cotitură pentru că inițiativa lor e în spiritul a ceea ce încercăm și noi să facem. A venit multă lume: a trebuit la un moment dat să cuplăm oameni necunoscuți la aceeași masă, pentru că nu mai erau mese. Am avut lecturi publice și evenimente interdisciplinare: recent, în cadrul expoziței Florentinei Voichi, la Galeria Simeza, cu expoziția ei Mother and Son, am discutat despre rolul maternității în artă și în literatură. Avem un alt proiect, Mix cu scriitoare (se desfășoară lunar), unde aducem două scriitoare, le spunem fiecăreia despre ce carte a celeilalte scriitoare vom vorbi, o rugăm să o citească și să vorbească în prezența celeilalte despre cartea ei. Este o surpriză frumoasă pentru amândouă. Vrem să facem lucrurile încet și bine, nu repede și prost. Așa că probabil va dura ceva vreme până anumite lucruri  apar pe piață.

Unde putem găsi scrierile Clubului Scriitoarelor? Ați publicat sau intenționați să o faceți în curând?

Una dintre membre are deja publicate două cărți de poezie și lucrează acum la primul ei roman. O altă membră are un roman gata și vrem să o ajutăm cu căutarea unei edituri care să-l publice, lucru pe care îl facem pentru toate membrele noastre. Acționăm un pic și ca un fel de agent literar. Încă nu am publicat nimic pentru membrele noastre de când sunt la club. Noi mai recomandăm punerea manuscriselor la O.R.D.A. pentru a evita plagiatul. Membrele pot merge singure către edituri, dar ne vom oferi și noi ajutorul pentru manuscrisele pe care le considerăm valoroase.

A fost dificil drumul la început, până ca proiectul să prindă formă?

Nu pot să zic că drumul a fost dificil, pentru că nu am avut așteptări foarte mari, în sensul de a avea o vizibilitate. Acest club este unul privat, există un mailing list, li se trimit mesaje doar persoanelor respective care trebuie să confirme că vor veni, locurile sunt limitate la fiecare întâlnire. Este un mediu relaxat, prietenesc, am selectat de la bun început persoanele care vor face parte din acest club și momentan suntem 14 membre.

Momentul în care mi-am dat seama că am atins un punct de cotitură și că am putea face mai mult decât doar să ne întâlnim noi între noi din două în două săptămâni a fost când am început să întreb prin cercul meu de cunoștințe, în căutare de recomandări. Până acum doi ani, de exemplu, nu prea am citit scriitoare românce contemporane. Dar nici ceilalți nu știau mai mult decât mine. Mi-am dat seama că e o problemă pe care noi ne aflăm în postura în care am putea măcar să o ameliorăm. Tendința consumatorului este să aleagă niște cărți ai căror autori sunt deja foarte cunoscuți, iar femeile scriitoare au de pierdut. Nu putem să le ignorăm, iar oamenii care ajung să le citească, cum am fost și eu, de altfel, cred că vor descoperi niște lucruri extraordinare acolo, cel puțin la fel de bune precum sunt cărțile autorilor consacrați.

Ai început să mergi pe acest drum de una singură. Cum ai reușit să dai de persoane care să aibă aceleași dorințe și aspirații ca tine?

La început, într-adevăr, am fost doar eu. Am mai vorbit cu o prietenă foarte bună despre dorința asta. Apoi, pur și simplu, am pus la mine pe blog un articol în care am anunțat deschiderea Clubului Scriitoarelor și l-am distribuit pe grupurile de Facebook. Încet, s-au cernut membrele până când au rămas cele care sunt azi. Ne dorim oameni care au gânduri serioase legate de scris și cu care ne potrivim. Avem o poetă la club, publicată cu două volume de poezie, din care unul a fost și premiat, care mi-a spus că până să vină la club, nu a găsit un mediu în care să se poată manifesta exact așa cum este ea, iar pentru mine exact despre asta este vorba: să poți veni și să fii tu însăți, exact așa cum ești tu, și cu bune și cu rele.

Ce înseamnă Clubul Scriitoarelor pentru tine? Cum se împacă această activitate cu scriitoarea care nu dorește decât să creeze?

De câteva luni de zile nu mai sunt doar eu din cele care se ocupă de activitatea propriu-zisă  a clubului. Mai am o colegă și o prietenă foarte dragă, Ionela Violeta Anciu și de foarte mare ajutor mi-a fost și Cezara Nicolae, care a preluat partea de organizare a atelierelor creative, dar în general eu trebuie să mă ocup de foarte multe lucruri și nu știu dacă are neapărat de suferit scrisul meu. E un lucru pe care trebuie să-l fac destul de clar: nu sunt o scriitoare publicată. Până nu mi l-am asumat, nu am luat niciodată scrisul în serios. Îmi era foarte greu să mă definesc cu ceva despre care educația mea îmi spunea că o să mor de foame. De principiu, într-adevăr, lucrez la un roman. Am mai scris ceva, știam că nu e publicabil, am mers cu el totuși la un concurs de debut. M-am bucurat foarte mult că n-a fost selectat manuscrisul.

De ce?

Eu am simțit că nu e chiar ce mi-aș dori eu să apară din mâna mea pentru prima dată. M-am apucat de scris altceva. Nu pot să zic că scriu constant. Scrisul este printre picături, deși este constant în capul meu și chiar îmi notez deseori chestii. Mă ajută enorm fetele, îmi oferă feedback pe ceea ce scriu.

_dsc0559

Când ai știut că îți dorești să scrii?

Murakami  povestea că s-a dus la un moment dat la un joc de baseball și cum stătea el așa în tribună, foarte relaxat, a zis: eu aș scrie o carte. Și ăla a fost momentul. La mine nu a fost așa. Eu am început să citesc datorită profesoarei mele din liceu, Raluca Moise, care ne aducea cărți de acasă, conștientă de cât de seacă era programa școlară și a făcut un mic cerc de scris. Am scris niște poezele pe care mi le-a decimat și atunci m-am speriat și n-am mai vrut să scriu, tocmai pentru că o respectam enorm. De-a lungul anilor, am ținut mereu un jurnal, cumva scrisul a făcut mereu parte din viața mea.

Momentul în care am înființat clubul a fost momentul când mi-am asumat că sunt scriitoare. Eu o iubesc și sunt foarte influențată de Virginia Woolf, e autoarea mea preferată. Mă regăsesc în ce spune ea, pentru că e ideea asta de a crea în cartea ta o atmosferă.

Care sunt pașii concreți pe care o potențială scriitoare trebuie să-i urmeze ca să facă parte din clubul vostru? Dacă eu intru pe site-ul vostru, ce ar trebui să fac în continuare?

Trebuie să ne scrii și să fii din București, apoi să vii la minim două întâlniri. Fiecărei fete noi care vine îi povestesc cum suntem, care sunt regulile. Niște reguli de absolut bun-simț și nimic mai mult. Cam asta e ideea: dacă o persoană nouă vine și îi place atmosfera, îi cum facem lucrurile, atunci automat ea singură va simți nevoia să vină mai departe și să fie lângă noi, pentru că noi parcă am devenit o familie. Nu am făcut diferențe între recomandările pe care ni le facem: am citit deopotrivă și scriitori și scriitoare, și români și străini, nu a contat.Nu există niciun fel de constrângeri.

Clubul Scriitoarelor se constituie ca o prelungire a Societății Scriitoarelor din 1925 care, din păcate, nu s-a dovedit a fi de durată, deși a produs schimbări considerabile în viața scriitoarelor. Care sunt lucrurile pe care Clubul le are în comun cu Societatea Scriitoarelor și ce îl deosebește?

Eu, cel puțin, nu am reușit să aflu foarte multe informații despre Societatea Scriitoarelor. Am fost la Biblioteca Națională și nu am găsit nici măcar despre Adela Xenopol, care a fondat-o. Oricum, e interesant de știut că motivul pentru care ele au fondat-o a fost pentru că femeile scriitoare nu erau acceptate în societatea scriitorilor de la vremea respectivă. Pe vremea aceea, femeile nu aveau drept de vot în România, așa că nu era doar o situație culturală disperată, ci și o situație politică disperată.

Cu siguranță prima și cea mai importantă asemănare e că ne adresăm femeilor și acceptăm doar femei în acest club. Noi ne dorim foarte mult să continuăm munca acestor femei, o muncă uitată de 90 de ani.

Am fost întrebată de fete dacă noi scriem chestii romanțioase și siropoase la Club și, cu toată sinceritatea, m-a șocat întrebarea. Dacă impresia desore literatura feminină a unei fete care și-ar dori să scrie este că e o literatură siropoasă, atunci cred că trebuie neapărat să rezolvăm problema asta de imagine, în primul rând.

În ceea ce privește diferențele, sunt enorm de multe, pentru că trăim într-o societate unde nu numai că avem libertatea de a ne exprima ca femei, dar chiar suntem băgate în seamă, premiate, traduse în afară, premiate în afară, suntem foarte vizibile din anumite puncte de vedere, spre deosebire de perioada respectivă.

Pe de altă parte, cineva mi-a zis zilele trecute că este foarte important să găsești nișa. Aceasta este o nișă absolut neexplorată la noi, de 90 de ani. Pentru mine nu există zi în care să nu mă gândesc și cumva să mulțumesc femeilor care s-au sacrificat pentru ca eu să trăiesc cum vreau. Lucrul ăsta e luat de bun. În momentul în care o altă femeie dă glas la ceea ce tu simți, e ceva foarte puternic, pentru că ea o face pentru tine.

Te-ai confruntat cu renumitul blocaj al scriitorului? Cum îi faci față?

Uneori, da. Într-adevăr, când petreci perioade mai lungi de timp fără să scrii, ți-e mai greu să te reapuci. Pe de altă parte, ăsta e și unul din motivele pentru care noi facem întâlnirile din două în două săptămâni, să fie o oarecare constanță. E și o presiune pozitivă, iar multe fete scriu ceva în ultimele zile, pentru a avea ce să aducă la întâlnire.

Ce le-ai transmite femeilor dornice să scrie, dar care nu știu de unde să înceapă sau se simt copleșite de descurajările din jur?

Cred că le-aș spune doar să gândească mai des astfel: vocea mea contează. Și să-și asculte vocea interioară. Cred că cel mai mult în viața mea am simțit că vocea mea nu contează, dar dacă în mod constant îi spui că vocea ta contează, nu cred că nu are cum să nu te ajute. Eu cred că încrederea influențează și stilul de a scrie. Faci o greșeală când spui că vocea ta nu contează, te autocenzurezi și automat ceea ce vrei să spui tu de fapt, nu mai spui.

_dsc0636