-

Cosmin Dodoc – Portret în doi ani și ceva

 
 

octombrie 30, 2012


L-am cunoscut pe Cosmin cu puţin timp înainte să-i dăm bătaie cu Paspartu-ul. Îmi propun să fie un portret sincer, aşa că vă voi mărturisi că la început, cunoscându-l nu prea bine spre deloc, nu intra în planurile noastre paspartane. Colegul nostru Cătălin ni l-a recomandat, şi a adăugat primele linii ale portretului: „Hai să îl luăm, e tare. Scrie poezii şi îl cunoaşte pe Byron”. Ceea ce, dacă te gândeşti puţin, se leagă. Premisele au fost, zic eu, bune.

Într-o seară ceva mai lungă pe Motoare, Cosmin mi-a dat un sfat la care mă gândesc acum, scriind despre el: „Atunci când te angajezi undeva, îţi iei nevastă, prietenă, îţi faci un prieten, caută să vezi dacă există chimia aia care vă leagă. Dacă nu există, degeaba, ceva nu se leagă, şi nu o să ştii cum să fugi mai repede de chestia aia, oricare ar fi ea.”

Asta simt că îl defineşte. Se implică în lucrurile care îl atrag şi le evită pe celelalte. Este un corporatist fericit, simte chimia cu oamenii cu care lucrează. Cum spuneam, e colegul nostru din Paspartu, unde se bucură alături de noi de revista pe care o citeşti acum. Lucrează ordonat, şi ăsta e probabil rezultatul Liceului Militar pe care îl are la activ. Cu locul ăsta însă nu a simţit o chimie atât de bună. Într-o seară de februarie, în care urmăream protestele din Piaţa Universităţii la televizor, îmi povestea: „Am făcut toate tâmpeniile posibile. Dacă plecam de bună voie, trebuia să plătesc toate cheltuielile pe care le-au făcut cu mine. Dacă mă dădeau afară, nu.” Cu toate astea, acum acceptă că e o perioadă care i-a prins bine. A şi citit mult pe atunci: „Nu prea aveai ce să faci pe acolo, decât să citeşti, să tragi de fiare şi să te alergi cu fetele din Breaza”. Obiceiul cititului l-a păstrat până astăzi.

Cu deadline-urile are însă o relaţie specială. Lucrează cel mai bine sub presiunea lor. Îmi spune, ca să nu-l mai bat la cap cerându-i articolele pentru rAM mai devreme decât este cazul, că dacă le-ar face mai din timp ar ieşi mai prost şi nu ar avea randament. Eu îl cred, însă voi insista în continuare să îl stresez de câte ori voi avea ocazia. Şi el va continua sa îmi spună direct că până nu se apropie de deadline îmi bat gura de pomană.

Şi da, este o persoană foarte directă. Este o calitate pe care în general o apreciez, chiar dacă nu o aprob întotdeauna, câteodată prefer să abordez oamenii mai blând. Voi avea însă mereu o părere sinceră din partea lui şi asta mă bucură. Şi dacă tot am ajuns la faptul că e foarte direct, să trecem şi la poezie.

După cum vă ziceam, unul dintre primele lucruri pe care le-am aflat despre Cosmin este că scrie poezie. O ştiam însă de la Cătă mai mult, Cosmin nu e genul care să îţi arunce preocupările artistice în ochi de câte ori te vede, cum fac chitariştii adolescenţi. E posibil să fi pomenit asta în vreun context legat de asociaţie, nimic mai mult. Am prins însă din zbor că a scris pe poezie.ro. Ca un superficial ce sunt, asta mi-a creat suspiciuni. Nu ştiam pe atunci mare lucru despre platforma asta, decât că aici scria o tipă pe care am cunoscut-o la un moment dat şi nu o făcea nemaipomenit (aici Cosmin, mai direct decât mine, ar fi zis „prost”). Sper că nu va citi articolul ăsta, probabil că nu. Am căutat, am găsit contul lui cu pseudonimul Cheevas (De la motanul lui, nu de la băutură. Doar motanul e botezat aşa de la băutură; pentru cunoscătorii rAM, motanul este unul dintre protagoniştii cover-ului  numărului zero, alături de Oigăn). Ce am găsit acolo însă nu m-a lămurit deloc. O parte îmi plăcea, alta mai puţin, însă clar mi s-a părut o colecţie neunitară de poezii, care aparţineau unor vârste foarte diferite. A cules acolo poezii timp de doi ani, a urmat o pauză tot atât de lungă apoi a mai adăugat o serie.

Din motivul ăsta, m-am temut destul de tare ca Autoportret gol-puşcă să nu fie o sumă de poezii la fel de neunitară. Asta pentru că debutul vine destul de târziu, nefiind atât de interesat de publicare: „dacă mi-aş fi dorit asta, o făceam de mai multă vreme, pe banii mei” îmi spunea în timp ce traversam Centrul Vechi după o şedinţă Paspartu. „Pur şi simplu nu m-a interesat asta”. A apărut numai într-un volum colectiv, acum câţiva ani. Acum însă a găsit locul potrivit, o editură cu oameni talentaţi, cu bun simţ şi în acelaşi timp curajoşi şi îndrăzneţi prin ceea ce scot pe piaţă.

A făcut aşadar o selecţie de 80 de poezii din cele 600 scrise şi le-a trimis editurii, care a acceptat să colaboreze cu el. Au acceptat şi dorinţa lui Cosmin ca volumul să aibă consistenţă, să înţelegi ceva din el. Nu a dorit să fie unul din acele volume de 70 de pagini pe care le citeşti în jumătate de oră fără să ai răgazul de a intra în starea creată de autor. Mai mult, ceea ce i-a plăcut cel mai tare a fost faptul că oamenii „au editat manuscrisul cum trebuie”. Poate vă amintiţi, asta vorbeam şi cu Jean-Lorin Sterian în cover-story-ul de la numărul trecut: editurile româneşti duc lipsă de editori care să îşi ia misiunea în serios. Iată că lucrurile încep să se schimbe în bine, prin editurile nou-apărute.

Am ajuns la momentul lansării. Ne-am strâns o bună parte din asociaţie la Clubul Ţăranului, acolo unde cu doi ani şi ceva în urmă lansam Paspartu şi rAM alături de Cosmin. Dacă voi avea vreodată ceva de lansat, mă voi strădui să fiu consecvent. A fost o lansare mult mai dinamică decât lansarea obişnuită de poezie. Nu au fost „citite” poezii, s-au recitat de către actori, ne-au mers la inimă vocile Luizei Zan şi ale lui Dan Byron (mai ales pe Paranoid Android). Dan care a cântat piese pe care le fredonau împreună când îi prindeau dimineţile prin bucătăria vreunuia dintre ei.

Am citit volumul căutându-l pe Cosmin printre rânduri. Îl găseşti în stilul direct cu care ne-a obişnuit. În dorinţa de a fi el însuşi, fără intenţia de a părea altceva. Găseşti chimia despre care îmi vorbea acum câteva luni, în special raportată la femeile din viaţa lui, fie că este vorba de mamă, prezentă în câteva poezii, de soră, de iubite sau femei care dintr-un motiv sau altul l-au enervat. Sentimente care străbat toată paleta de la adoraţie până la respingere.

Şi nu vreau să insist mai mult. Dacă aţi citit acest portret, citiţi neapărat şi autoportretul. Cunoscându-l pe Cosmin, vă asigur că nu vă minte. Este un autoportret sincer, fără nuanţe stridente, exact în culorile care îl caracterizează şi nimic mai mult.

Şi pentru că vorbim de un Autoportret, l-am invitat pe Cosmin să dea titlul acestui articol.

Majoritatea articolelor de aici au apărut inițial în varianta tipărită a Revistei Arte și Meserii. Dacă ți-a plăcut, probabil mai vrei. Și noi mai vrem să tipărim.