-

Cum se face creativitatea

 
 

mai 30, 2017


Când se vorbește despre un artist, în general, se trasează două repere: punctul lui de plecare și rezultatul activității. Însă între cele două momente există acea frământare dureroasă și magică în același timp - procesul creativ. Dacă nu se discută detaliat despre acest proces, produsul care apare în urma lui poate părea un accident, întreaga idee de creativitate riscă să fie privită ca un mister inexplicabil, iar opera, ca un rezultat la care poate ajunge oricine.

Să încercăm pentru câteva minute să ne uităm la creativitate cu ochii gândirii logice. Cel mai probabil, succesul artiștilor nu are nicio legătură cu talentul divin, muzele sau incantațiile metafizice, ci cu exercițiul sistematic pe care ei îl fac, zi de zi, sinapsă cu sinapsă, acțiune după acțiune. Și poate că ei au mai multe idei creative decât media populației pentru că încearcă în mod repetat să construiască ceva. Ei și-au educat deprinderea de a fabrica noutate.

Am vrut să aflu despre efortul creativ și m-am gândit că ar fi mai interesant dacă aș strânge la un loc mai mulți oameni creativi, din domenii diferite.

Eul și altul

Creativitatea e printre atuurile care ne-au ajutat să evoluăm ca organisme. Eu bănuiesc că primul impuls creativ din viața fiecăruia dintre noi a apărut după ce am conștientizat că existăm ca ființe individuale, separate de alții din jurul nostru. Odată ce observi că celălalt este diferit de tine, imaginea lui se schițează în conștiința ta. Și atunci cred că apare creativitatea, pentru că fragmente din celălalt fuzionează cu fragmente din tine.

Interviul de grup a făcut posibilă testarea acestei presupuneri.

Paul Vîrlan este designer grafic și ilustrator cel puțin douăsprezece ore pe zi. Ca artist, folosește sentimentele și ideile acumulate în viața personală pentru a obține combinații imprevizibile de forme și culori. Prin urmare, tot ce creează este cumva autobiografic.

Andrei Radu a studiat la Facultatea de Arte Decorative și Design. Este pictor de uși, dar explorează și tehnica origami. Creativitatea lui se extinde și în compoziții muzicale la tobe. Crede că unul din motivele pentru care face artă este de a cunoaște cât mai mulți oameni.

Corina Boboc lucrează în design vestimentar și de costume de teatru. Creațiile ei au o inspirație Op-Art, actualizată într-o modalitate în care vezi influența grafică de pattern a anilor ’60, dar liniile asimetrice introduc accentul de modernitate.

Nicoleta Blegu face ceramică sculpturală, dar mai și desenează și creează bijuterii. Își ocupă tot timpul cu activitățile artistice, iar operele care rezultă transmit stări intense. Sculpturile muncite de ea arată fragilitatea și sensibilitatea umană.

Dumitrana Teodorana Lupu e studentă la Regie de Film. Colaborează cu televiziuni și se ocupă de montaj, sunet, regie și producție. A regizat un scurtmetraj experimental, Epava, care a câștigat premiul pentru cel mai bun film de debut la Zilele Filmului Istoric în Bucovina.

Maria Lincu e studentă la Scenaristică. Scrie pentru cei de la Regie, Imagine și pentru oricine are nevoie de un scenariu. E omul relaxat, care scrie oriunde, pe orice bucată de hârtie găsește. E și omul muzicii, cântă și scrie în funcție de stările pe care le are.

Gerhard Dudu este student la Regie de Film. Când nu face asta, e ghid de turism în București și Giurgiu. Principiile importante pe care le-a învățat la Regie le aplică și în rutele turistice: încearcă să facă traseul cât mai interactiv și artistic. E convins că oamenii creează în fiecare zi, chiar și prin folosirea cuvintelor pentru a inspira.

Robert Bitay este student la Multimedia. Își găsește fericirea în proiectele derulate alături de colegi, pentru că simte că își dezvoltă capacitățile împreună. Este pasionat de discuții și încearcă să fie mereu alert, să observe lumea din jurul lui.

 

Idee și materie

 M-a intrigat mereu modul prin care un plan creativ se materializează, pentru că atunci când apare inspirația, o simțim ca pe o energie neprelucrată. E ceva ce nu poți să atingi sau să denumești. Totuși, trebuie să o modifici într-un obiect real, ce poate fi văzut și de ceilalți. E nevoie să learăți tuturor strălucirea pe care tu ai văzut-o mental. Am fost curioasă cum devine posibilă metamorfoza asta, așa că i-am întrebat pe cei opt care sunt etapele pe care le parcurg în procesul creativ.

Paul Vîrlan simte că totul trebuie să plece de la o idee sinceră, iar dacă nu are ceva sincer de la care să pornească, preferă să nu ilustreze nimic. După ce are ideea, o schițează pe hârtie sau pe calculator și începe să lucreze la compoziție. În timpul acela, se gândește cum să redea cât mai bine starea pe care vrea să o transmită: ,,Vreau să fac privitorul să își pună o întrebare când se uită la desenul meu, să aibă un gol în stomac și să-i arăt exact cum sunt eu”.  Dacă obține o compoziție, știe că urmează cea mai grea parte din lucrare, pentru că trebuie să încerce toate posibilitățile. La fiecare ilustrație, încearcă să facă lucrurile un pic altfel, să se joace, deși el abordează lucrurile foarte serios.

Dacă pentru Paul procesul este unul foarte riguros și metodic, alți artiști creează doar când se simt constrânși de deadline și totul devine un impuls de moment. Maria Lincu spune că nu are un proces clar stabilit. Începe să scrie și ideile curg de la sine. O ajută să retrăiască anumite momente si emoții, iar când e convinsă că simte ceva pentru un film, scrie ore la rând, fără oprire și fără oboseală. ,,Procesul creativ începe de-abia când mă presează timpul prea tare și nu mai pot să amân. Nu e vorba că nu îmi place ce fac, dar mereu procrastinez. Fac asta și când lucrez pentru mine, și când lucrez pentru altcineva. Aștept să simt filmul și nu mă opresc din scris până nu am terminat. Singurul proces e cu mine.”

În cazul Corinei, totul începe cu un research, care poate dura săptâmâni sau chiar luni. ,,Nu poți ști când apare siguranța că ai acumulat îndeajuns, dar observi că încep să se contureze aria și tema în care vei lucra. Momentul în care desenez prima linie e foarte important, deoarece prima linie e prima idee, după care se nasc toate celelalte. De cele mai multe ori, însă, prima schiță e aruncată sau dată la o parte. Urmează a doua, a treia și tot așa, până când simt că am secat toate resursele. La final aș mai adăuga ceva, aș mai îmbunătăți creația. Cred că acest sentiment nu se oprește niciodată. ”

Procesul mai depinde și de implicarea unei echipe în domeniul de activitate. Munca Dumitranei Lupu e un exemplu bun în acest sens, pentru că fiecare persoană din echipa ei  contribuie la rezultatul final. Mai exact, după ce ea devine fascinată de o idee nouă, își sună scenaristul și îi povestește. Se întâlnesc la o cafea și discută. Apoi, îl sună pe băiatul de la imagine, care își exprimă și el punctul de vedere. ,,Ajută foarte mult pentru idee și pentru scenariu, ca fiecare din echipă să își spună părerea. Și totul începe, practic, de la nimic.”

 

Rațiune și spirit

Să construiești ceva pornind de la nimic poate semăna cu un fenomen paranormal. După o astfel de experiență, cauți o interpretare, care fie merge pe direcția raționalului, fie pe direcția spiritualului.

Corina Boboc înțelege sursa imaginației ca pe o serie de informații și imagini pe care le-a acumulat. În timpul în care creează, toate aceste elemente stocate în memorie reapar, chiar și din copilărie. ,,E ceva neobișnuit, nu e terestru. Vine de undeva și nu îți dai seama de unde.”

Andrei Radu este și el de acord cu apariția creativității, în urma unei succesiuni de experiențe, pe care le personalizezi și le sintetizezi. La începutul procesului, îi apar foarte multe idei, care reacționează unele cu altele, iar pe parcurs acestea devin din ce în ce mai compacte și mai precise. ,,E ca la o pâlnie. Sunt foarte multe idei, care încep să se adune. În timp, se diminuează până se ajunge într-un singur punct, în care spui că asta vrei să faci.”

Paul ne introduce în triunghiul creativ, format din creator, mijloace creative și creație. Creația este suma celorlalte două, iar creatorul e format din experiențe și trăiri. ,,Creatorul de la ora 18 nu va fi același cu creatorul de la ora 18:30. Deci, tot ce se întâmplă e de fapt trecutul. E foarte greu să spun că mie mi-a venit ideea asta. Chestiile astea nu sunt ale noastre. Ar trebui făcută o religie separată pentru oamenii care cred că totul e din sufletul lor. De fapt, totul e din exterior.”

Gerhard Dudu recunoaște că ar fi prea artificial dacă omul ar controla întregul proces creativ. ,,În facultate, am intrat cu dorința de a stăpâni creativitatea și de a orchestra totul. Dar, pe măsură ce înaintăm, revenim tot mai mult la intuiție, cu tot ce învățăm. E bine să mă suprindă de fiecare dată inspirația, pentru că e o căutare continuă. Altfel, ar fi ca și cum aș spune că știu tot. Nu mă sperie că nu știu totul, ci mă motivează.”

Părerea majorității înclină spre o sursă a imaginației venită din exterior, însă poate exista și o altă interpretare, la fel de logică. Nicoleta Blegu crede că e vorba de stările pe care le are, pentru că lucrările ei reflectă ce simțea în momentul în care le-a creat. ,,Pe mine mă ajută să fiu supărată când lucrez, pentru că mă descarc. Lucrurile ies din mine și se simte ceva acolo, în creație. Chiar îmi doresc să fiu supărată, ca să pot să creez.”

 

Stări și stări

Robert Bitay spune că energiile lui vin ori din maximă fericire, ori din maximă tristețe. ,,Oricare ar fi starea acelui moment, ajung la un echilibru. Din sentimente puternice ajung la o stare de echilibru prin actul creator. Când am terminat, sunt într-o stare de pace personală, împlinit. Și întotdeauna am sentimentul că vor urma și alte momente de creație.”

În funcție de stilul de lucru, starea poate fi diferită sau mereu aceeași. Este constantă la Paul, care se simte obosit când creează. Ca și cum oboseala n-ar fi de-ajuns, se mai adaugă și sentimentul de singurătate. ,,Transpir când lucrez, pentru că mi se pare că e foarte obositor să scoți ceva de calitate. E ca și cum aș alerga singur. Și după ce termin, simt că trebuie să încep iar. Nu simt bucuria, ci doar o oboseală continuă.”

Mai relaxantă decât la Paul, dispoziția creatoare a Corinei îi permite să se simtă eliberată. Catharsis-ul apare când se simte entuziasmată de viață. ,,Mă simt ca și cum am dat jos de pe mine o haină foarte grea, ceva care era în mine.”

Dumitrana trece prin două stări diferite: când lucrează singură este destinsă și funcționează în ritmul ei, dar când este pe platoul unei filmări, resimte o tensiune incredibilă. ,,Totul e pe umerii mei. Și după o filmare, ca prin minune, mereu mă îmbolnăvesc și stau la pat două zile. Parcă aduni energia negativă de la toată lumea, ca să fie bine actorii și echipa, iar la sfârșit, eu pic. Îmi revin când îmi dau seama că începe montajul.”

 

Intuiție și claritate

Când creezi, stările și gândurile se întâlnesc permanent pe străzile imaginației. Cel mai probabil, dacă starea și gândul se înțeleg bine și vor să meargă în același sens, experimentezi momentul superb în care devii complet concentrat asupra activității. Unii oameni numesc asta stare de flow. O recunoști după claritatea pe care o aduce. Brusc, știi sigur ce trebuie să faci. Am aflat de la participanți cum identifică ei starea de flow și cât de des apare.

Nicoleta Blegu bănuiește că starea aceasta specială se ivește atunci când ești mulțumit de ce ai creat și depinde de rezonanța ta cu produsul final. Asta crede și Andrei Radu, care se transpune în ceea ce face: ,,Cred că de-aici apare flow-ul. Când îl aduci tu și nu îl lași să te lovească din când în când. Trebuie să știi să faci fluxul creativ să vină constant și să te setezi mental că ești acolo să dai 100%. Dacă nu ai o structură, o să faci doar o singură dată în viață ceva frumos”.

Sentimentul de împlinire prin muncă o ajută și pe Corina Boboc să își descopere momentele de flow. ,,Am nevoie de starea asta, ca să mă ducă până la capăt cu o colecție. Și știu sigur când a apărut. E ca atunci când dansezi și nu te mai poți opri. Cu toate acestea, e dificil să recunosc dacă o creație vestimentară gândită de altcineva a avut sau nu flow. Pentru că nu-ți poți da seama dacă e intenționat forțată sau asta i-a trăsnit mintea.”

Gerhard spune că flow-ul apare atunci când nu există nimic care să îl devieze, nicio responsabilitate din familie, nicio datorie. El crede că în film se simte când se transmite ceva autentic. ,,Vezi imediat dacă un film e făcut pentru a impresiona sau pentru că ai ceva de spus. Eu consider că am de spus ce mi-ar plăcea să și aud. Aș vrea să comunic lucruri serioase, care ne preocupă pe toți. Când sunt pe platou, îmi place să fiu unul și același cu activitatea. Dar, când mă gândesc prea mult la ceva ca la o schemă, parcă lucrurile nu mai ies atât de bine.”

 

Timp și spațiu

Corina simte nevoia să creeze într-un spațiu diferit de cel în care trăiește, pentru că ar fi prea personal. Preferă să nu fie nimeni și nimic în jurul ei, în afară de markere, pixuri, creioane și foi. Înainte de a pune în mișcare activitatea, are un ritual personal: ascultă muzică, bea ceai, lucruri care o ajută să acceseze treptat atmosfera creativă.

Refugiul e necesar și pentru Nicoleta, care lucrează doar în atelierul de la facultate, unde e înconjurată de cuțite, gresie, porțelan, praf și mizerie. Chiar și așa, ea se simte în largul ei. Îi place să creeze începând de dimineață, în singurătate, până la ultima oră a serii. În tot intervalul de lucru, timpul nu mai există pentru ea, așa încât e posibil să uite de orice nevoie banală – foame, sete sau odihnă.

La Paul, spațiul e haotic: are un scaun care arată ca în ilustrațiile lui, hârtii împrăștiate, cărți, pisici. ,,Asta e din cauză că sunt leneș. Nu mă ajută să creez, doar că prefer să fac altceva, în loc să fac curățenie. Aș putea lucra chiar și într-o parcare. Ca timp, am nevoie de vreo 5-6 zile de izolare de restul lumii.”

Ordinea care nu e la Paul se găsește din abundență la Maria Lincu. ,,Eu amân foarte mult și fac curat, spăl vase, haine. Scriu și la telefon. Îmi place să scriu în locuri diferite, pentru că văd oameni sau lucruri care mă inspiră. Timpul în care lucrez e noaptea. Nu prea reușesc să fac nimic în timpul zilei. Nu e foarte sănătos, dar așa mi-am format obiceiul.”

 

Blocaje și remedii

Atunci când apar crize de idei, inteligența poate încerca să se lupte cu blocajul sau să cedeze și să aștepte să treacă problema de la sine.

Nicoleta mărturisește că odată a încercat foarte mult să se opună blocajului creativ. Desena și nu ieșea nimic. ,,N-o să uit niciodată. A fost groaznic. Eram deprimată și credeam că n-o să mai fac nimic în viața mea. A fost destul de ciudat. După ce am tot încercat, m-am oprit o perioadă și soluția a venit foarte ușor.”

Se pare că și writer’s block poate fi rezolvat tot printr-o pauză, după cum crede Maria Lincu. ,,Eu îl las să treacă. Sunt conștientă că am un blocaj și că nu pot să fac nimic, oricât aș încerca.”

Dumitrana vine cu ideea de pauză și recitire. ,,După două zile în care ai făcut altceva, revii la scenariu și îl recitești. La fel și la montaj, după câteva zile vezi greșelile și mai repari.”

Pe lângă pauza pe care o folosește atunci când lucrează pentru el, Paul e constrâns să apeleze la altă soluție atunci când e plătit de cineva. ,,Când nu lucrezi pentru tine, nu îți permiți să faci o pauză, pentru că pauza e un timp mort. Deadline-ul nu se plimbă cum vrei tu. Și atunci trebuie să faci un compromis: dăm search și ne inspirăm de undeva. Dacă nu, încerci să scoți timp din alte chestii: mănânci mai puțin, dormi mai puțin.”

 

De-aici și de-acolo

Când s-a adus în discuție ideea de inspirație din altă parte, au zâmbit cu toții, pentru că și ei au trecut prin problemele astea și au apelat la ajutorul dat de moștenirea sau actualitatea culturală. Să admitem, deci, că orice compoziție pe care o realizăm pleacă dintr-o infinitate de surse, de vreme ce până și gândurile noastre, pe care le credem atât de personale, sunt formulate într-un limbaj. Și de multe ori uităm că noi am împrumutat limba dintr-o comunitate, iar toate regulile și structurile care trăiesc în limbaj continuă să locuiască  în fiecare dintre noi.

Întâlnirea cu grupul de artiști a arătat că oamenii se aseamănă mai mult decât se deosebesc, lucru pe care merită să ni-l reamintim în perioade de conflict acut.

Dacă rațiunea e cea care separă lucrurile în perechi de opuși (bine-rău, adevărat-fals, nord-sud), frumusețea creativității e că unește elemente pe care, în mod normal, nu le vezi ca fiind asociate. De fapt, orice proces creativ ține de desființarea concepției că unele idei sunt relevante iar altele nu, ceea ce permite inundații de informație în conștiință. Pentru omul obișnuit să creeze, less is not more. Cu cât e preocupat de mai multe aspecte ale vieții, cu atât îi e mai ușor să proiecteze combinații imprevizibile. Se poate spune că persoana creativă nu își exersează doar imaginația, ci și compasiunea.