-

De ce am început să vindem Arte și Meserii

 
 

octombrie 14, 2017


 

Acum vreo șapte ani și două anotimpuri, șase prieteni porneau din nebunie un proiect pe care, probabil, între timp, știind ce presupune, niciunul dintre ei nu l-ar mai porni 🙂

Dar erau mai tineri și mult mai naivi. Au vrut să facă revista de artă și cultură pe care n-o găseau la chioșcuri. Una în care vorbele despre artă să nu fie monolog sforăitor, ci o conversație între prieteni.

Una care să îi aducă în față pe oamenii ăia care chiar știu să te miște în săli de spectacol, în galerii sau în pagini de carte. Oamenii de care poate nici ei n-auziseră încă, dar pe care ar fi vrut să îi găsească și apoi să afle mai multe de la ei.

Una care să arate câtă meserie e în artă și cum se face.

O revistă care să aibă curaj să se uite în culise și să reconstruiască „making of” după „making of”.

Una despre artiștii aflați la început de drum, care meritau urmăriți.

Una fără figuri obosite, monștri sacri și nume rostite de prea multe ori, din inerție.

Una pipăibilă -și care a ajuns, în timp, să arate a operă de artă în sine.

Și și-au dorit să facă revista asta eliminând (aproape) complet din ecuație banii.

Autorii, fotografii, editorii foto și video, ilustratorii, paginatorii, toți oamenii care au pus umărul la revista asta timp de șapte ani au făcut-o ca voluntari. Unii, la o ediție. Alții, la absolut toate de până în prezent.

Și revista asta handsome și pipăibilă a fost mereu un cadou oferit de-a lungul anilor către mii de cititori. N-am cerut niciodată nimic în schimb, cel mult ca oamenii care au primit revista să o recomande sau să o dea mai departe și prietenilor. Așa a crezut echipa Arte și Meserii că își va face treaba cel mai bine, că  va ajuta ca întâlnirea dintre artiștii mișto și publicul potrivit lor să se petreacă mai repede și mai cu spor.

Ce a însemnat asta pentru noi, în culise? În principiu, multe nopți nedormite și neplătite pentru redactare, editare, paginare și corectură, dar și multe alte nopți nedormite pregătind dosare pentru obținerea de granturi, mult bătut la uși neprietenoase, venit cu bani de-acasă de mai multe ori. Cumva, de fiecare dată am găsit soluții.

Multă vreme, problema nu a fost că nu găseam soluții pentru a tipări revista, ci că începuseră să ne bântuie multe dileme etice. Cea mai mare: încurajăm, de fapt, cultura gratuității care face atât de des probleme artiștilor despre care scriem? E drept, am promovat meru activ susținerea artei în absolut toate formele pe care ni le-am imaginat noi, inclusiv prin ceea ce făceam. Dar, în același timp, dădeam gratuit o revistă la care munceam enorm.  Ce făceam nu era cu mult diferit de a organiza un concert cu intrare liberă. Și una dintre cele mai mari probleme ale felului în care publicul românesc se raporta la artă era, după noi faptul că majoritatea  consumatorilor de artă (film, muzică, pictură, carte etc.)  nu vedeau nicio problemă în a căuta sau profita de oportunitățile în care  nu trebuiau să plătească niciun bănuț pentru a consuma arta respectivă. Suntem, fără îndoială, o țară a piratatului de filme, muzică și chiar cărți, o țară în care guest list-ul e mai lung decât lista plătitorilor de bilet la prea multe concerte și, în care nimeni nu vede o problemă în faptul că sunt actori care câștigă uneori în independent doar cât să-și plătească cina și berea din seara aia.  Am fost de curând  la un spectacol de dans contemporan într-un spațiu relativ nou, independent, eram vreo 30 de oameni în sală și fiecare plătise cel mult 30 de lei să intre acolo, în total 900 de lei. Pe scenă erau șase dans-actori. Când faci calculul, îți dai seama cum stăm. Și totuși, era  o situație fericită în care publicul plătise. Există o relație directă între creatorul de artă și consumator, nu se interpunea un intermediar.  Am văzut și situația asta, am văzut și piese de teatru în care se vedea că s-a vârât un brand cu un mesaj de CSR, gen „nu beți”.  Am văzut și destule concerte cu logo-uri sclipicioase în spatele solistului puse astfel încât orice poză ai face, trebuie să se știe că a fost susținut concertul de X.

Deși ne gândim de mult timp la lucrurile astea, a fost greu să decidem să vindem revista. Pe de-o parte, fiindcă însemna o schimbare a relației cu publicul nostru, obișnuit altfel ani de zile. Pe de altă parte, pentru că experimentul ăsta putea și poate să aibă orice rezultat.

Vă cerem să ne ajutați cumpărând în avans revista, tocmai pentru că am vrut să eliminăm cât se poate orice fel de intermediar între noi și voi.

Fiecare om care a cumpărat revista pe platforma de crowdfunding sau care ne-a susținut altel ne-a confirmat că facem ce trebuie să facem. Că munca noastră are sens. Poate nu pentru 100.000 de oameni, dar, dacă are sens pentru 1000 sau 100 de oameni, noi suntem oricum fericiți.

Vă cerem să faceți asta și pentru că avem încredere să vă cerem. A cere e întotdeauna un act de încredere. Te face vulnerabil în fața celuilalt. Dar avem încredere în voi și d-aia am dat mereu așa de mult din casă. Avem încredere că ne citiți. Avem încredere că vreți, la fel ca noi, să susțineți arta. Avem încredere că vreți să știți mai multe despre artiștii de care scriem. Avem încredere că vom scoate acest număr cu ajutorul vostru.

Vă mulțumim și hai să ne citim reciproc în noiembrie 🙂

https://www.sprijina.ro/cauze/revista-arte-si-meserii-15-1