-

FAQIFF- Frequently Asked Questions

 
 
 
1894 – o înregistrare de 17 secunde cu doi bărbaţi care dansează, prima încercare de a sincroniza sunetul cu imaginea, în laboratorul lui Edison, alături de inventatorul William Dickinson. Se numeşte The Dickinson Experimental Sound Film, primul „film” cu sunet, de mulţi interpretat ca fiind şi primul film gay. Probabil departe de adevăr, filmul este des citat ca momentul zero în istoria filmului cu tematică LGBT. Indiferent de intenţia cu care a fost realizat, the Dickinson Experiment este un început de discuţie pentru industria de film gay, criticată, premiată, subtilă sau activistă, dezvoltată sau aproape inexistentă în funcţie de contextul cultural al fiecărei ţări. Textul de mai jos e un scurt experiment de a vorbi despre industria de film cu tematică LGBT din România, despre asumare şi identitate de gen, filme şi consecinţe, subiectivism şi schimbări şi despre primul festival de film LGBT, Feminist and Queer Film Festival (FAQ) din Bucureşti, care a deutat în noiembrie 2015.

2015. Ideea de a încerca o discuție despre industria de film LGBT din România a început prin aprilie, anul acesta. Urmărind pitch-urile filmate ale participanților selectați la Next Film Pitch, secţiunea de susținere a scurt-metrajelor în căutare de producători sau finanțatori, am descoperit o proporție interesantă. Din 14 proiecte selectate, trei abordau personaje și povești care se învârt în jurul temei homosexualității. Andreea Borțun – When Night Meets Dawn, o poveste coming of age și asumarea sau mai degrabă frica de asumare a orientării sexuale. Paul Mureșan a prezentat o animație Mom, Dad, I have to tell you something… o metaforă personală despre a fi diferit, regăsire, înțelegere și acceptare. Al treilea film a fost Ana is Coming Back de Ruxandra Ghițescu, despre două prietene foarte bune din liceu care se reîntâlnesc după 10 ani, una dintre ele își trăiește împlinită viața în cuplu cu o altă femeie, cealaltă încă se luptă cu prejudecățile pe care singură și le impune. Trei filme scurte cu povești foarte puternice, care au mari șanse să ajungă pe ecran și în festivaluri de anul viitor.

IlustratieFAQ

Ivana Mladenovic pregăteşte regia primului său lung-metraj de ficţiune, adaptarea romanului Soldaţii scris de Adrian Schiop. Adi, un antropolog homosexual se mută în Ferentari şi se apucă de un studiu amănunţit despre manele. Pe lângă manele, Adi începe şi o relaţie fragilă cu un bărbat de etnie romă care-l ajută în cercetare, dar şi să se adapteze lumii diferite în care abia s-a mutat.

Tot în 2015 am văzut și apariția primului festival din România care îmbină feminismul și cultura queer în cinematografie, pe ecranele din București. Feminist and Queer Film Festival este la prima ediție și promite o selecție diversă, echilibrată și activistă. Am vorbit cu o parte din echipa festivalului: Alexandra Carastoian, managerul festivalului, Andrei Luca și Iulia Voicu – selecționeri lung-metraj și Patrick Brăila – selecționer scurt-metraj, despre o misiune importantă de îndeplinit și o întrebare greu de răspuns: putem să vorbim despre coagularea unei industrii de film LGBT în România – și dacă da, suntem pregătiți pentru ea?

FAQ a pornit cum pornesc multe proiecte, pe o podea, într-o sufragerie, între prieteni care au înșirat niște idei pe hârtie. Încet încet s-au alăturat mai mulți oameni cu diverse background-uri în film, ONG-uri, media și toți au învățat făcând. Ideile s-au concretizat în festival, iar evenimentul a luat amploare la sute de filme înscrise (mii de scurt-metraje) și zeci de ore de proiecții.

 

De multe ori festivalurile încep ca un răspuns la o nevoie a societății sau a spațiului cultural. Fie că nu-s cinematografe, că nu sunt promovați artiști români, că e o temă socială – ecologie, drepturile omului sau drepturile comunității LGBT – slab reprezentată cultural. Alăturarea F-ului şi Q-ului din nume a venit natural, pentru că „nu sunt două teme separate, se intersectează destul de puternic mai ales când ne gândim la identitatea de gen”, a spus Alexandra, una dintre inițiatoarele proiectului. Discuţiile, brainstormingurile şi concluziile au concretizat conceptul festivalului către „identitatea de gen care, din punctul nostru de vedere, trebuie să fie un concept cât mai fluid, cât mai flexibil, cât mai desprins de standarde şi stereotipii socio-culturale”, a continuat Iulia. Conceptul ales, ca şi selecţia făcută ulterior sunt însă două procese foarte subiective, care se bazează mai ales pe oamenii din spatele festivalului.

 

1001

„Nu există obiectivitate absolută în selecţie” spune Andrei din experienţa lui ca unul dintre selecţioneri pentru competiţia de lung-metraj. O primă treaptă de subiectivitate a fost stabilirea criteriilor pe care vor alege cele cinci filme din competiţie. „Ne-am dorit să creăm un melanj unitar între queer şi feminism, să ilustrăm diferite abordări ale culturii queer, polemice şi cu istoria filmelor şi evoluţia lor, polemice şi ca formă cu modul în care se face cinematografia astăzi, dar şi în trecut” spune Andrei. Marea provocare teoretică pentru el a fost să găsească tema şi problematica LGBT şi acolo unde este mai ascunsă la o primă vedere: „există filme cu o poveste de dragoste heterosexuală care ar putea fi mai relevantă pentru cultura queer decât filme care au două personaje din comunitatea LGBT.” Andrei a putut să schimbe păreri cu Iulia şi să ajungă la un top 5 unitar care vorbeşte de la sine, adresat unui public „care ştie deja destul de multe despre cultura queer, dar să şi apropie oamenii care se feresc de temele astea” a adăugat Iulia.

Patrick însă a fost singurul selecţioner al scurt-metrajelor. După ce a văzut toate filmele înscrise, a ţinut cont de „două filtre personale, primul fiind că sunt, ca bărbat transgender, un membru activ al comunităţii LGBT, activist, îmi asum public pe cât posibil identitatea, mă confrunt automat cu o mulţime de situaţii, le identific mai uşor, le înţeleg şi lupt împotriva lor. Al doilea filtru a fost experienţa mea de aproximativ 10 ani în industria de film şi TV locală”.

Patrick a văzut 1001 de filme scurte din 85 de ţări, 47 au intrat în competiţie în aproape 11 ore de film. Andrei şi Iulia au avut de ales între 160 de titluri de lung-metraj, selectate în acest top 5. Din toate astea, zero este numărul celor înscrise din România. Scurt-metraje româneşti au fost vreo 6-7 înscrise, spune Patrick, dar care nu prea aveau legătură cu tema. 2 dintre ele au fost „salvate” şi vor fi proiectate într-un eveniment off-competition.

 

2013

Lipsa cinematografiei româneşti cu tematică LGBT vine şi dintr-o lipsă a asumării temei. „Dacă nu-ţi asumi, nu te acceptă. Dacă nu te acceptă, de multe ori nu poţi să-ţi asumi. E un cerc vicios”, spune Alexandra. Şi asumarea este la fel de importantă ca artist, prin arta pe care o aduce în faţa publicului, dar şi pe plan personal: „Eu acum doi ani nu aş fi putut face selecţia asta. Deşi experienţa mea profesională e aproximativ aceeaşi, dar având în vedere că de doi ani am reuşit să-mi asum, să-mi accept, să gestionez şi să transform în activism identitatea mea, m-a ajutat foarte mult acum” confirmă sincer Patrick eliberarea simţită atunci când eşti sincer cu tine însuţi în faţa tuturor.

În ceea ce priveşte arta, Patrick spune că artiştii ar trebui să se ducă spre subiectele care-i ard cel mai mult şi îi provoacă artistic, aşa e ordinea firească a lucrurilor. Poate şi din cauza asta, precum şi a contextului social politic, deschiderea către arta cu tematică LGBT, în special festivaluri de film, Vestul e foarte diferit faţă de Est, Nordul faţă de Sud. O hartă interactivă care urmăreşte evoluţia festivalurilor queer din 1977 până în prezent pune câte un pin în spaţiul geografic în care există sau a existat cândva un astfel de festival. În Europa, odată ce treci de Europa Centrală, spre Polonia, Cehia, Ungaria, România, apar din ce în ce mai puţine pioneze colorate. Acelaşi lucru a fost observat de selecţionerii FAQ în randul filmelor înscrise. Filmele Est-Europene sau din Africa, deşi înscrise la un festival cu tematică queer, abordau predominant alte teme – sărăcia, războiul, foametea. Temele arzătoare lor, care îşi găsesc locul în cinematografie.

În general însă arta cu mesaj politic, social împinge înţelegerea oamenilor mai departe, spre mai multă toleranţă. „Arta este unul dintre cele mai bune instrumente prin care să schimbi ceva în bine şi să poţi să ajungi la oameni. Arta spune ceva despre societate şi o critică într-un anume fel. Cinema-ul este unul dintre instrumentele puternice care poate fi uşor popularizat”, crede Iulia. Şi nu doar ea. Recent intervievată, Julianne Moore, protagonista unui nou film lansat de curând în SUA, Freeheld, despre povesteaa de dragoste dintre două femei, spune că „in entertainment, I believe that we reflect what’s going on in the culture”. Şi ultimii 10 ani, spune ea, au reprezentat paşi mari spre mai bine.

Şi 2015 poate e mai bun decât 2013 când în Noul Cinematograf al Regizorului Român, la filmul cu aceeaşi actriţă Julianne Moore, The Kids Are Alright, un grup de oameni au oprit proiecţia, au strigat Muzeul Ţăranului Gay şi alte remarci homofobe pline de furie. Totuşi, lucrurile merg înainte, spun organizatorii FAQ. Dacă în 2001, a fi gay încă era considerat ilegal, în 2013 a fost scandalul la MŢR, acum se organizează un festival activist cu tema LGBT pe care o propune cinefililor. Iar festivalul, organizat de voluntari, a găsit sprijin de la Cinema Studio, din partea UCIN-ului, ambasade din Spania, Finlanda şi alte ţări, aşa că poate festivalul se naşte într-un moment bun.

Se naşte totuşi în aceeaşi societate în care feminismul e înţeles greşit, deopotrivă de femei şi de bărbaţi, în care comunitatea LGBT este în continuare o nişă, în care „percepţiile la nivel naţional nu s-au schimbat foarte mult. Există câteva nuclee în oraşele mari, Bucureşti, Cluj, uşor Timişoara dar cam atât. Noi trăim în nişte bule pe care încercăm să le extindem. Sperăm ca festivalul acesta să ajungă să nu mai aibă o miză activistă, cât pur şi simplu o manifestare artistică” spune Patrick. Iar miza festivalului îi dă dreptate. Speranţa organizatorilor de a atrage cât mai mulţi oameni, de a porni dialoguri între cei care sunt şi cei care nu fac parte din comunitate, de a deschide minţi către abordări ale temei în film şi în societate, aşa cum spune Patrick: „Din toate punctele astea de vedere, festivalul ăsta e vital”.

Iar despre momentul în care un astfel de festival nu va mai fi o necesitate pentru a umple o lipsă, ci doar un eveniment cultural, Iulia crede: „Momentul de maximă eliberare va fi când o femeie va putea merge goală pe stradă şi va fi privit ca ceva foarte normal. Când transgenderii vor avea acces la specialitişti şi sprijin financiar de la stat”, când doi bărbaţi îmbrăcaţi elegant ca la sfârşit de secol 19 vor putea dansa pe o muzică în surdină fără nicio grijă de a fi judecaţi.

 

 

2001 – este abrogată legea prin care a fi homosexual este considerat o infracţiune

2006 – primul film românesc de lung-metraj cu o poveste de iubire între două femei – Legături bolnăvicioase de Tudor Giurgiu

2011 – primul documentar din România despre viaţa de cuplu dintre doi tineri homosexuali – Noi doi de Claudiu Mitcu

2013 – MŢR

2015 – Primul festival queer şi feminist din România:

1001 scurtmetraje înscrise

85 de ţări

11 ore de scurtmetraje proiectate

160 de lungmetraje înscrise

0 din România