-

FINE IT’S PINK. Ce e în sala de repetiții rămâne în sala de repetiții

 
 
Într-una din zilele lui iulie în care Capitala se chinuia să respire, Fine it’s Pink își trăgeau răsuflarea la umbra terasei din Control unde ținuseră un concert cu o seară în urmă. Concertul avusese loc cu ocazia lansării videoclipului piesei „Young Burns” care dă și numele primului lor EP. Din 2013, Ioana Lefter (voce, clape), Alexandru Barnea (chitară electrică), Răzvan Moroșanu (chitară electrică) și Călin Andrei (tobe) lucrează la descoperirea unui sunet propriu, explorând „zona Fine it’s Pink”. Îmbină ambientalul cu rock-ul alternativ alăturând muzicii lor poveștile imaginate de Iustin Șurpănelu. Proiectul a reușit deja să atragă simpatii și critici pozitive, însă cei cinci mai au încă multe idei pentru viitor.

Cum v-ați cunoscut?

Ioana: Clasic, cumva. Eu cântam cu niște băieți, Adu (Alexandru Barnea) cânta cu alți băieți și el a făcut primul pas. Am zis: „Hai să ne întâlnim să facem un proiect serios”.

Adu: La început am vrut să abordăm cu totul alte stiluri (indie, folk), ceva gen Daughters. De-aia am făcut și coverul ăla de la Daughters, prima noastră piesă.

Ioana: Am zis să vedem dacă există ceva chimie. A funcționat din prima pentru că era foarte multă seriozitate, și din partea lui, și din partea mea. O vreme am mai cântat cu un tip care s-a retras, apoi am luat pe altcineva și apoi am rămas un timp noi doi.

Adu: Am compus niște piese atunci din care mai cântăm doar una. În cu totul altă variantă.

Ioana: Și, la un an după ce am început, i-am cunoscut pe Răzvan și pe Călin. Am zis că avem nevoie de un toboșar. Și cum l-am găsit pe Călin?

Adu: L-am găsit printr-o mătușă care era prietenă cu mama lui. Avea 15 ani. „Prea mic”, am zis la început. Am mai stat un an și am zis să încercăm. Pe Răzvan l-am cunoscut prin Călin. Ei doi au lucrat într-o trupă (Glasgow). El cânta la chitară, mai știa și pian puțin. Se simțea nevoia de încă un instrument la un moment dat.

Și v-ați gândit să mai luați pe cineva acum?

Răzvan: Acum nu. Am vrea să facem un proiect mai ambițios puțin, cu viori în spate, cu orchestrație, dar formula asta o păstrăm, sperăm să reziste.

Experimentul

Cum compuneți?

Răzvan: Sunt mai multe metode. În ultima perioadă am început să compunem în studio. Pur și simplu stăm în studio, începem cu un fel de jam session. Acum șase luni a fost perioada în care am compus toate melodiile de pe Young Burns. Am stat în studio zi de zi și a ieșit EP-ul. A fost ceva foarte unitar. Nu pot să spun că a venit cineva cu ideea sută la sută.

Ioana: Am combinat idei, nu a venit cineva cu o schiță. Versurile le fac eu („și linia melodică”, spun băieții). Dar oricum ne sfătuim și la treaba asta. La versuri ei nu se bagă niciodată, dar la linia melodică am nevoie de ajutor și din partea lor. De exemplu, la început cântam niște piese pe care ulterior nu mai puteam să le cânt. Ba mă duceam prea sus, ba prea jos. Nu stăpâneam foarte bine vocea și a durat destul de mult până să îmi găsesc vocea aia cu care să mă simt confortabil și să mă pot juca.

Aveai un stil deja definit dinainte?

Ioana: Da, stilul karaoke. Făceam exact ce-mi venea, aveam senzația că pot să mă duc mai sus, dar nu știam, ca tehnică, ce să fac să ajung acolo.

Vă influențează ce ascultați când compuneți?

Călin: Eu ascult destul de multă muzică și mă influențează mai multe stiluri, cum ar fi jazz, funk.

Răzvan: Era obsedat de funk. Când am auzit, am zis „a, super mișto, dar hai totuși să cântăm puțin mai slow, mai downtempo”, el era foarte rapid la tobe, dar în cele din urmă am reușit să găsim o formulă care să funcționeze.

Muzica voastră are oricum influențe din mai multe genuri.

Răzvan: Da, să zicem că acum un an eram mai mult în zona post-rock și am zis ok, dar hai să încercăm și altceva, să mergem și în alte direcții. Conceptul de concert nu mai e greoi: muzica aia de tip post-rock, tristă, explozivă la sfârșit.

Puteți să îmi dați niște exemple de trupe?

Adu: Noi în materie de muzică avem gusturi foarte diferite. Răzvan e cel mai mare fan Radiohead, care nu și-a omorât idolii încă. Călin, cel mai mare fan funk. Eu, cel mai mare fan Pink Floyd și Ioana, cel mai mare fan …Alt-J.

Răzvan: Alt-J ar fi o trupă centrală, toată lumea de-aici ascultă.

Călin: Eu iau foarte mult din muzica jazz și încerc să fac un fusion cu ce idei au și băieții la instrumental, dar să nu trec limita aia de fusion. De fapt, nu e nimic concret, e o combinație mai mult.

Și în ce zonă ați vrea să mergeți mai departe?

Răzvan: Zona „Fine it’s Pink” dacă se poate.

Ioana: Cumva spre asta țintim, să ne definim un stil al nostru, de asta și variațiunile astea. Încercăm să le dăm elemente comune, ca să fie cumva legate una de alta, dar încă experimentăm. Ne-am cumpărat și un instrument nou, chitară bass, pe care abia așteptăm să-l folosim.

Banii

Pe când albumul?

Răzvan: Deocamdată nu ne-am apucat de el, de fapt încă nu am terminat promovarea EP-ului.

Adu: Am vrea sa scoatem un album în iarnă.

O să aveți și un turneu?

Ioana: Cam greu să faci un turneu în țara asta cu muzica noastră. E greu din punct de vedere financiar, de multe ori nu e rentabil. Nu e o trupă a cărei muzică te împinge la consum excesiv, deci pentru un bar nu ar fi un plus. Și în afară de festivaluri și câteva cluburi din țară nu avem contextul.

Dacă tot a venit vorba, cum e cu partea financiară?

Ioana: Până acum cam tot ce am făcut din concerte am investit în formație. Daca nu investești tu întâi, n-are cum sa vină o investiție numai din partea altcuiva.

Răzvan: Înregistrările le-am făcut în casă, e un proiect megapersonal. Noi am considerat că muzica noastră e destul de pretențioasă pentru producător. Nu e o formulă clasică, nu sună de zece ani la fel. Nici noi nu știam cum trebuie să sune și, dacă ai lucra cu un producător, ar fi un haos total. Cu EP-ul ăsta am stat în casă pur și simplu aproape tot timpul din lume. Eu unul am evitat ideea de deadline. Am zis: „nu vreau să aud de deadline, stau și trei săptămâni pe un ritm de chitară. Ne întrebam ce facem cu deadline, fără deadline, dar până la urmă a ieșit ok.

Mai faceți si altceva in afara de muzică?

Ioana: Eu nu mai fac nimic altceva. Am vrut să mă dedic efectiv proiectului și sper și visez ca în viitorul apropiat să ne putem susține doar din asta. Mai facem proiecte, am mai făcut muzică instrumentală pentru tot felul de spoturi, dar nu e un venit constant pe care să te poți baza și aș vrea ca un venit constant să fie cel venit din muzică. Nu știu ei ce vor să facă, dar eu îmi pun toate speranțele în ce facem acum. În primul rând pentru că investim foarte mult și practic asta a devenit viața noastră sau mă rog, a mea. Călin are de terminat școala și e o chestie foarte importantă pe care trebuie să o facă. Tre sa-ți iei bacu’, asta este. Dar el oricum e foarte dedicat.

Călin: Eu sunt fulltime musician.

E greu să te întreții numai din muzică?

Ioana: Da, e super greu. Doar dacă ești Stefan Bănică reușești poate, dar și el mai face emisiuni, se mai duce la nu știu ce evenimente, chestii adiacente, dar care îi aduc un venit. Dar ca trupă underground, indie, în România, nu știu să fie vreuna care să trăiască doar din asta. Nici în afară nu cred.

Iustin: Nici măcar dacă ai luat Mercury Award, nu înseamnă că de mâine faci bani. Nici măcar cu 10 festivaluri la care cânți ca headline. Îți iei 10.000 poate care îți vin în decursul a cinci luni, dar într-un oraș mare nu poți să trăiești cu 800 de dolari pe lună, adică nu ai mai avea bani.  Iar odată ce ai crescut nu mai poți să te duci cu orice, nu te duci fără microfonul tău pe care l-ai studiat, fără sunetist, șofer etc. Acum noi suntem cumva într-o situație fericită că putem face toate astea între noi. Oricum ai da-o nu mai poți să faci nimic  gratis. A face ceva gratis înseamnă o dată că nu te obligă să ai un standard. Odată ce ești plătit, nu o faci așa pentru un amic și lasă că-i dau eu peste doi ani materialul ăla, deci te obligă pe tine ca angajat și o dată pe angajator să respecte munca ta.

fine-its-pink-concert_web

Concertul-casting

Dar cred că asta e valabil doar la noi, în afară mă îndoiesc că merge așa.

Iustin: Uite, sunt festivaluri, am descoperit câteva în UK, în care nu îți dau nimic. Dacă îți permiți să vii să te cazezi, să mănânci etc și le place ce cânți, cânți. Se întâmplă și în afară, pentru că ai nevoie de expunere. Ca în orice industrie, orice concert e un casting. Ai făcut ceva mișto, mai faci ceva și a doua oară. N-ai făcut ceva mișto, nu te mai cheamă, nu ai acces la call-back.

Ioana: Eu am rămas surprinsă când am făcut un concert cu Arms and Sleepers în Iași și, după,  am reușit să schimbăm două vorbe cu Mirza, unul dintre ei, și l-am întrebat cum se descurcă financiar cu muzica. Și îmi zice: „păi, nu știu dacă o să iasă ceva cu muzica, eu studiez dreptul și o sa mă angajez probabil undeva la un birou, ceva”. Adică, el nu dădea o șansă muzicii lor, deși au turneu european. Și m-a pus cumva pe gânduri treaba asta.

Mă gândesc că sunt unii oameni care chiar nu pot să renunțe la asta, chiar dacă nu le vin bani.

Iustin: Ideea e că, dacă ajungi să fii foarte bun la ceva și ai și un pic de cap, adică gândești un pic ceea ce faci sau chiar dacă nu gândești tu, la un moment dat o să te descopere cineva care o să poată să monetizeze chestia asta.

Aici intervine norocul…

Iustin: Norocul și trebuie să te expui, și de acolo îți vine norocul. N-are cum să vadă nimeni cât de talentat ești dacă stai în sufragerie. Nici măcar vecinii. Nu, trebuie să te duci să cânți. Trebuie să fii foarte bun pe ceea ce faci și să te expui. Adică, dacă tu faci ceva, o faci la maximum, te vede lumea și în continuare nu funcționează, asta nu înseamnă nimic, pentru că au fost artiști care au știut că sunt înaintea vremii lor. Dali, de exemplu, a știut că e geniu și a încercat pe calea asta: cunosc oameni, mă promovez și a funcționat până la punctul în care toți ziceau că nu e suprarealist, că nu e din breasla lor și el zicea: „da, sunt mai mult de atât”. Și aici intervine ce ziceam, să gândești: dacă realizezi că ce faci tu nu e monetizabil, nu e digerabil, poți să schimbi un pic lucrurile. Nu îți dă nu știu care bani pentru muzică, film, videoclip, instrumente etc. Ok, cum faci asta? Faci bani. Din ce? Treaba ta. Primul milion de dolari, știi cum e, nu mă întreba de unde-l am. Acum am 100 de miliarde, dar am avut nevoie de primul milion. Altfel cum vrei sa devii fotograf fără camera. Nu poți să ți-o cumperi, dar ce poți să faci e să devii atât de bun încât sa ti-o ofere alții.

Conflictul

Apar și certuri între voi?

FIP: Nonstop.

Adu: Într-adevăr apar și certuri, dar am ajuns la un pact. Ce e în sala de repetiții rămâne în sala de repetiții. Dacă ne batem în studio, acolo rămâne bătaia.

Răzvan: De multe ori se întâmplă să repetăm două ore, nervi întinși la maximum, apoi ieșim toată lumea chill,  fericiți. E ok treaba asta.

În străinătate v-ați gândit să mergeți?

Răzvan: Vrem, vrem să mergem. Să nu îți închipui că noi vrem să cântăm doar în România.

Ioana: În momentul în care ieșim, chiar dacă se întâmplă într-un club mic din Budapesta sau din Viena, aș vrea să mergem foarte bine pregătiți. E presiunea foarte mare, un public total străin, cu gusturi pe care nu le cunoaștem și cu așteptări probabil destul de mari.

Adu: Tocmai asta-i frumusețea.  Oameni care nu te cunosc. Sperăm cât mai curând să ieșim.

Piesa „Secret Island” are o poveste mai specială legată de o întâmplare din copilăria Ioanei. Spuneai undeva că sora ta era aproape să se înece când erați mici, iar tu ai ajutat-o să scape cu bine. Mai sunt și alte piese cu povești personale?

Ioana: Cam toate versurile pe care le fac sunt în direcția asta, chestii pe care simt nevoia câteodată să le imortalizez cumva într-o estetică și cred că ne-am creat o estetică a noastră. Piesa a pornit de la o chitară. Făcea Răzvan obsesiv la niște repetiții o chestie și m-a dus imediat cu gândul acolo.

Răzvan: Apoi am dezvoltat, am înregistrat melodia cu videoclip cu tot. Acum o cântăm altfel. Avem obiceiul acesta: compunem o melodie, o înregistrăm, iar live cântăm cu totul altceva. Melodia „Deer”,  de exemplu, a suferit schimbări drastice. La două luni o schimbăm, aceeași bază muzicală, dar altă variantă.

Ajungeți vreodată la o variantă finală?

Adu: Teoretic, dar cine știe?

Iustin: E cumva o adaptare pentru că producția de studio e mai avantajoasă.

Răzvan: Recordul nostru este de un an de zile. Ăsta e un mare motiv de certuri, că tot întrebai. Se întâmplă sa zică cineva: „hai să schimbăm puțin melodia”, cineva spune: „stați, hai să regândim totul”, „Nu, că pierdem timpul.”

Cine cedează?

Răzvan: Toți. De obicei se ajunge la schimbat cu totul melodia. Nu e ceva rău neapărat, ne întrecem limitele.

Vizualul

Cum ați integrat partea vizuală?

Ioana: Primele chestii pe care le-am scos sunt filmate de Iustin, după care ne-am gândit că ar merge foarte bine cu imagine pe spate și am început să experimentăm tot felul de vizualuri.

Răzvan: Pur și simplu a fost în familie totul.

Ioana: Iustin oricum are o viziune și o estetică a lui.

De unde vine  inspirația pentru visuals?

Iustin: Normal că pleacă de la muzică. Dar tot ce e în jurul nostru e muzică, totul are un ritm și pornind de la muzică, îți dă o stare, intri într-un film și tu vezi cum ai putea să faci filmul ăla.

V-ați gândit să faceți muzică de film?

Adu: Da, chiar vorbeam cu Răzvan la un moment dat că ar fi foarte fain.

Iustin: De ei mai știu oamenii din industria de film, realizează potențialul pentru zona de cinema. Am tras eu un spot care o combinație între videoclip si film și regizorul și editorul au zis să vedem cum ar fi cu ei, le-a plăcut foarte mult ce a ieșit în combinația asta. E o zonă care trebuie să pluseze la factorul emoțional. Muzica lor e una care trezește emoții si ăsta e cel mai mare atu. În orice industrie ai fi.

Promovare & crowdfunding

Cu promovarea cum a fost până acum? A fost o tranziție lină sau vă cam luptați cu asta?

Ioana: Ne cam luptăm cu treaba asta. Încercăm să găsim soluții mai puțin costisitoare. Nu e suficient să vii o dată la cinci luni in Control. Încă nu ne-am promovat EP-ul așa cum ne dorim. Nici măcar nu am scos CD-ul în format fizic, pentru că ne-am gândit că n-o să cumpere nimeni și era o investiție destul de mare pentru noi. Probabil că o să fie o serie, pentru cei care își doresc cu adevărat, mai mult ca amintire, pentru că nu mai ascultă nimeni CD-uri. Momentan facem totul singuri, n-avem un om care să se ocupe și câteodată devine obositor. Trebuie să te ocupi și de promovare, să gândești și cum o să arate afișul, cum o să arate concertul. Sunt multe chestii pe care trebuie să le rezolvăm noi și pe de-o parte e bine pentru că încerci să deții controlul, pe de altă parte e foarte obositor și vrei doar să-ți iasă concertul și atât.

Răzvan: Câteodată uiți de muzică pur și simplu, adică nu mai ești muzician, ești patron, ești șofer, ești orice.

V-ați gândit la crowdfunding?

Ioana: Da, ne-am gândit. Noi momentan mergem prin țară cu o mașină în care cam stăm cu genunchii la gura și probabil că o să facem un crowdfunding pentru treaba asta. Vedem dacă o să funcționeze. Ideea e cum faci tu să fii altfel decât ceilalți, ce aduci nou și cred că atuul la noi este Iustin în sine.

Iustin: Oricum o să dezvoltăm și zona asta de promovare, o sa facem un ușor rebranding la trupă. Tu te-ai tuns (îi spune Ioanei).

Ioana: Da (râde), trebuie să facem niște poze noi..

Social Media e un mare avantaj acum, numai faptul că postezi ceva în fiecare zi contează.

Iustin: Da, contează. Pe de altă parte contează și ce postezi. Acum e în trend: postăm, postăm, dar nu mai contează ce asocieri facem. Facebook-ul cel puțin nu funcționează ca o platformă în care tu spui neapărat ce-ți place. Facebook e, clar și asta e declarat de ei, o platformă în care tu postezi niște chestii care crezi că o sa te facă să fi văzut într-un anumit fel de oamenii din lista ta de prieteni. E o extensie a ceea ce înseamnă viața reală în societate. La o întâlnire cu nu știu care ai tendința să fii puțin diferit.

Iașiul

Ioana: Ceva ce trăim pe pielea noastră: ai nevoie de multe contacte. Oameni care să te cunoască. Contactul direct poate să schimbe lucrurile în bine sau în rău și faptul că noi stăm în Iași și suntem cumva departe de epicentrul în care se întâmplă lucruri e un dezavantaj, dar e și un avantaj că avem mai multă liniște să ne gândim la ale noastre.

În Iași cum e, aveți unde să cântați?

Ioana: În Iași avem probleme stupide de genul „n-avem bani să vă plătim riderul tehnic”.

Adu: Foarte supărător, o dată faza cu banii: „Hai ca sunteți de aici”, nici măca nu ne asigură tot ce e necesar. Pe mine asta mă deranjează foarte tare. Ok, n-ai bani sa mă plătești, dar cum vrei să vin să-ți ofer un serviciu când tu nu ai nici măcar atât?

Ioana: În Iași nici nu există o scenă muzicală adevărată. Multe proiecte sunt la nivel de joacă, rămân acolo, mor acolo. Nu prea există scenă, locurile care erau mișto s-au închis.

Călin: Eu eram într-o trupă de metal și eram angajați într-un local să cântăm metal și luam cam 500 de lei pe concert. Cântam coveruri, dar era numai metal. Orice, dar metal să fie. Și până la urmă mi-am dat seama că nu asta vreau să fac Când te ridici de la tobe și vrei să mergi acasă și nu-ți mai merg picioarele de la pedala dublă deja spui „fuck it, nu mai vreau”. Am ajuns să detest genul asta doar pentru că l-am cântat. Avem un festival rock în Iași și cred că sunt două seri în festival: seara metal și seara alternativ, dar  de fapt ambele sunt metal.

Ioana: E foarte popular în Moldova. Oricând faci în Iași un concert rock vine toată lumea.

Adu: Vrei ceva mai mult de la un oraș care se pretinde a fi ceva, cum e Iașiul. Nu toți tinerii ascultă rock și e bine să oferi omului și altceva, să aibă alternative. Iar noi încercăm să ne facem loc ușor prin Iași, dar greu schimbi obiceiul și mentalitatea. Oamenii nu sunt receptivi, parcă le e frică de nou. Nouă ne-ar plăcea să cântăm mai mult, e orașul nostru.

Ioana: Nu există un cult al concertelor. Nu e weekend „hai sa mergem să ascultăm niște muzică live”, e weekend „hai să mergem in club”. Oamenii din Iași care vor să asculte muzică pleacă la festivaluri prin țară.

V-ați gândit sa vă mutați în București?

Ioana: Eu am stat două săptămâni când eram în facultate. La un moment dat, când o să dicteze nevoia. Deocamdată suntem legați de Iași și pentru că trebuie să își termine ei școala. Lucrurile se pot face și de la distanță.

img_9045-2_web

Pasiunea

Adu: Foarte mulți renunță după o perioadă foarte scurtă de timp, pentru că nu au bani. Nu ai cum peste noapte. Asta e una dintre cauzele care duc la dispariția unor trupe cu potențial și noi nu vrem să facem parte din categoria asta.

Aici intervine și pasiunea

Ioana: Da, nu te apuci de muzică să faci bani. Faci bani doar dacă te apuci să faci muzică pentru nunți sau nici așa. Noi am avut oarecum noroc pentru că am fost plătiți cred că după al treilea concert în Iași și chiar nu ne așteptam să fie atât de repede și ne-am putut permite să ne luăm instrumente mai serioase.

Adu: Sunt unii care au succes într-un concert și au impresia că „gata, acum trebuie să fiu plătit”. Păi, dacă nu ești dedicat sută la sută, nu-ți place și nu ești acolo cu totul, mai bine nu mai faci. Cred că ăsta a fost un avantaj la noi. N-am pornit cu așteptări din-astea că facem bani, că ne îmbogățim. Cumva lucrurile au luat o cale normală, a fost o chestie naturală. Când începi ceva fără așteptări foarte mari, altfel se dezvoltă.

Asta și pentru că ați pornit totul din plăcere.

Ioana: Fără asta cred că n-am mai fi fost împreună astăzi. Răzvan, de exemplu, e foarte rece și nu prea îi pasă decât de ce face el. E stâlpul rațiunii în această trupă. Dar noi suntem și foarte uniți.

Adu: Ajungi la un moment dat să zici: „a, nu mai vreau să te vad”, dar parcă nu poți fără. E o legătură foarte puternică și la un moment dat uiți toate certurile, nu mai pui la suflet absolut tot și rămâne ceva mult mai important decât toate dezacordurile noastre.