-

Fotografi Alexandra Nistoroiu



Articole


RĂZVAN ȚUPA, poet: „Nu atât pentru droguri și sex merg, cât pentru violență și mașină de scris electrică” Pe mine m-a sâcâit destul de tare ideea că merg la un protest pe la care a trecut să facă cu mâna și președintele. Nu îmi place deloc să mă trezesc că un politician mă numește „românul lui”. Destul de rar avem ocazia să trăim în aceeași țară. Înainte să scriu poezie, adolescența mea a început în 1989. Până atunci, orice auzeam din politic nu mi se părea că are vreo legătură cu viața de zi cu zi. Când era demonstrația „de stat”Aveam niște ore obligatorii prin gimnaziu de educație politică parcă. Și toate se întâmplau cu niște caiete în care se lipeau chestii tăiate din ziare. Am și văzut de câteva...


MIHAI RADU, scriitor: „E bine ca acest guvern să rămână față în față cu Strada” Ies în stradă și e bine ca acest guvern, ca acest partid să rămână față în față cu Strada. Trebuie să fie dat jos de Stradă. Nu de DNA, nu de nu știu ce fel de dosare, că știe unul o bârfă de la o secretară care secretară, ce să vezi, se apucă să facă un denunț și tot așa. Ordonanțele sunt urmări ale unor decizii politice. Trebuie să se spargă sub presiunea străzii. După cum Ordonanțele mai sunt și încălcarea „înțelegerii” pe care PSD a făcut-o la alegeri cu cei care i-au votat. Au venit cu un program pe care, iată, l-au abandonat după o săptămână de guvernare ca să îi rezolve problema lui...


ILINCA MANOLACHE, actriță: „Eu aș vrea un Occupy. IEȘIȚI DIN CASĂ” Indignarea m-a făcut să ies din casă. M-am simțit umilită de niște nevertebrate. E prea mult. A fost copleșitor să văd câți oameni s-au mobilizat și au ieșit în stradă, atât marți, în miezul nopții, cât și la 1 februarie. Cu ce gânduri am fost? Eu aș da foc guvernului și parlamentului, dar asta e o pornire radicală. Mă tem că scandări ca „Hoții” și „Cine nu sare nu vrea schimbare” nu mai înseamnă nimic. Eu aș vrea un Occupy și un Sit in. Suntem o societate civilă foarte cumsecade, iar clasa politică este mafiotă. Cred că ar trebui să iasă în stradă toată lumea și să se blocheze toată țara. CFR, RATB, teatre, tot. Cred că ar trebui...


Norocul a făcut să nimeresc în curtea Green chiar în ultima seară a festivalului. Spun norocul pentru că pe scenă s-a aflat Luiza Zan, care a cântat cu pasiune și candoare, așa cum doar ea știe să o facă. Însă nu a fost singură. Au acompaniat-o carismaticul  Alex Harding, un interpret de bari-sax (saxofon bariton), care a adus cu el o parte din spiritul jazzului new-yorkez, și Peter Sarik, un foarte apreciat compozitor și pianist din Budapesta.  Piesele interpretate de cei trei au curs legate de atmosfera primitoare a locului, iar Peter, prin pianul lui, a reușit să fie un adevărat integrator al acestui trio, un liant între voce și saxofon. M-am bucurat de scurtele istorisiri cu care Luiza a introdus fiecare piesă în parte. E minunat să știi ce...