-

Fotografi Maria Ștefănescu



Articole


Nu a fost  o piesă per se – a început ca un fel de omagiu către Cehov, în care granițele dintre autor, personaj și spectator erau la discreția tuturor; a scos capul și Shakespeare pe ici, pe colo, cu câteva monologuri, totul garnisit cu schițe simpatice, autoproclamate kitsch, despre cum e să fii actor tânăr. Am văzut Hamlet spus mai profund de cineva abia ieșit de pe băncile facultății decât de un superstar internațional. Un Hamlet la care m-am conectat fără efort, cu toate că era doar un monolog scurt, scos din context, cu același ritm și aceleași arhaisme pe care deja le considerăm greu de făcut să sune acceptabil în secolul XXI. Am văzut o Nina de care mi-a fost nu numai milă, ci și un pic teamă –...


Ubu înlănțuit (textul ce stă la baza piesei) este una dintre cele șase piese ce îl au ca personaj principal pe Père Ubu. Domnul și Doamna Ubu, uciși de mânia poporului, sunt înmormântați în cimitirul Monstre-Martre. Ei însă reînvie, pentru a crea, din nou, haos prin prezența lor, această revenire la viață fiind poate un prim semn al perenității năravurilor și problemelor morale ce vor fi apoi ridicate pe parcursul piesei. Miza piesei este că tratează probleme sociale și politice care nu își vor pierde niciodată actualitatea. Și cu asta sunt de acord. Cu toate acestea, ideile se aglomerează, încât parcă, la final, nu știi cu ce ar trebui să rămâi. Sunt abordate tema puterii, a libertății, a ipocriziei, imoralității, a manipulării, hoției, vulgarității, și multe astfel de elemente prepoderent...


Un spectacol „cabaret” care ridică una dintre întrebările ce ne tulbură, probabil, pe fiecare dintre noi. Unde mergem după moarte? La o primă vedere, răspunsul dat de piesă pare a fi simplu: viața de după nu pare a fi foarte diferită de cea pământeană. Personajele, deși întruchipează o lume imaginară a morților, se află într-o terasă de vară și își povestesc pline de energie finalul vieții la o bere. Cu toate acestea, ele încep parcă să se simtă captive într-un univers fără scăpare. „Oare mai este ceva în spatele zidului?”. Deși sunt cu toții morți deja, frica de moarte pare a nu fi dispărut cu totul, iar personajele încearcă să o depășească prin jocuri sau prin încercarea de a se convinge că în locul în care au ajuns acum nu...


Năpasta, Teatrul Național București Regia: Radu Afrim La spectacolele lui Afrim, deşi unii vin pregătiţi cu dicţionare de simbolistică, tot timpul au şocuri suprarealiste – te-ai obișnuit cumva să nu mai citești semne în piesele sale şi să nu ştii la ce să te mai aştepţi. Aşa s-a întâmplat şi la FNT cu Năpasta. Regizorul montează curat, și-a măturat toate artificiile previzibile, tu eşti mereu prins cu un pas în urmă în această geometrie cochetă. Nici cu Năpasta Afrim nu face prea mulți pași greșiți. Ştia că nu putea interveni foarte mult pe piesă aşa că a „filtrat-o” în maniera sa, după 123 de ani de la apariţie. A făcut-o prizabilă şi pentru publicul de Atelierul Mecanic, de Green, de Control, deși s-a jucat la Sala Mare a Teatrului Național,...


(București. Vineri, prima seară de festival. Speranțe mari și ceață pe măsură.) Doi x Doi – ceva crunt. Un fel de ce-i mai rău din două lumi: piese de liceu și teatru expirat. De fapt, „piese de liceu”… Copiii care vin vara la Ideo Ideis în Alexandria s-ar jena dacă le-ar ieși astfel de creații. Spectacol coupé din două piese, ambele despre cupluri. Cuplul 2 (Maia Morgenstern + Mircea Rusu) pare mai reușit doar prin comparație cu primul (Amalia Ciolan + Marcelo Cobzariu). Mă rog, Mircea Rusu nu se dezminte – joacă neclintit de bine în piese slabe. Din această piesă de teatru, noi învățăm cum se găsește iubirea la om în cele mai neașteptate locuri și/sau cât de greu e ea de întreținut. Of. D’ale Noastre – Gigi Căciuleanu,...