-

Ideea Ideii la Ideo Ideis – Spectacole de teatru tânăr

 
 

Am asistat la două zile de spectacole ale trupelor participante la festivalul Ideo Ideis. Printre emoţii, aşteptări şi expresii am găsit liceeni care înţeleg foarte bine mecanismele teatrale şi oameni care ştiu că pentru asta sunt făcuţi. O surpriză plăcută a venit din partea coordonatorilor trupelor, profesori de chimie sau de alte materii non-umaniste, şi din partea oamenilor care nu au legătură cu teatrul în profesia lor. Oameni care au venit pentru a ajuta la montarea spectacolelor, a se certa în fiecare zi cu pânza pentru proiecţii, cu aparatura şi instalaţia electrică, pentru a se confrunta cu problemele unei scene refăcute în fiecare an, invocând la fiecare oră „zeul tehnicii” din Casa de Cultură, alături de echipa tehnică Shtanga Boyz.

Deoarece nu există competiţie şi nu se poate face o ierarhizare când vine vorba de pasiune, interes şi educaţie prin teatru, voi face mai jos un sumar al pieselor şi spectacolelor văzute în penultimele zile de festival:

Trupa Oglinzi din Sinaia a susţinut „Poveşti de familie” de Biljana Srbljanovic, un spectacol cu elemente multi-media, axat pe introspecţii psihologice, cu o bună folosire a luminii şi o tratare tragi-comică a diferenţelor dintre generaţii. Interesant este rolul  personajului câine-copil (ce atinge elemente de ignoranţă familială şi dezumanizare) şi punctarea poziţiei copilului crescut printre rămăşiţele unei alte generaţii, în subminare, frică şi supunere, care încearcă să iasă din condiţia socială şi economică, asumându-şi poate prea devreme calitatea de adult. O interpretare bună, cu scenografie minimală şi un spectacol care reflectă pregătiri riguroase.

Povești de Familie, foto Ideo Ideis

Trupa Yorick din Bucureşti a susţinut o adaptare a piesei lui Carlo Goldoni, „Gâlcevile din Chioggia”, în care comicul de limbaj, de situaţie şi de personaj abundă şi prin care te pierzi la un moment dat între atâtea intrigi, răzmeriţe, neînţelegeri şi conflicte ale tinerilor de mahala.

Gâlcevile din Chioggia, foto Ideo Ideis

Trupa Domino din Râmnicu Vâlcea a susţinut spectacolul „5 nuanţe de negru”, o creaţie proprie ce abundă în elemente de improvizaţie şi coregrafie. Coordonatorul trupei, Alex Popescu, spunea că elevii au fost cei care au venit la el cu propunerea de a face un spectacol. Acesta a luat naştere pornind „de la muzică, de la o stare, o simţire”, trecând prin exerciţii de improvizaţie, rolul coordonatorului fiind acela de a-i ghida în a exprima cât mai bine ceea ce dorea fiecare, creând în acest fel un spectacol conceptual care gravitează în jurul actorilor. Aspiranţi la locurile facultăţilor de actorie şi coregrafie din Bucureşti şi Cluj, membrii trupei Domino au susţinut un spectacol format din 5 tablouri, care ne-a făcut să uităm pentru o oră de faptul că ne aflăm într-o Casă de Cultură, la un festival de teatru tânăr. Elementele de coregrafie, improvizaţia şi muzica bine alese au dovedit o înţelegere profundă a tehnicilor teatrale şi au transmis pasiune şi dăruire imense pentru actorie şi pentru ceea ce înseamnă teatrul în forma sa cea mai pură. După o oră de stat cu ochii aţintiţi către scenă, după mesaje profund emoţionale, bine transfigurate estetic, şi după o colaborare cu publicul, după drac, îngeri, ologi, militari, Hitler, declaraţii de dragoste, gafe şi conflicte, concluzia spectacolului a fost că „actorul este cel mai sincer mincinos”, joaca de-a teatrul fiind una cât se poate de serioasă.

5 nuanțe de negru, foto Ideo Ideis

Satul electronic” de Valeriu Butulescu a fost jucat de trupa Gong din Roman. Un spectacol în stil clasic ce a conţinut un impresionant decor de casă ţărănească, o doză bună de umor şi realism critic. Pe un text foarte bun, s-au jucat un Romeo ciobănaş şi o Julietă cowgirl, teorii ale conspiraţiei, o vreme controlată prin sms-uri, vrăji făcute şi desfăcute la comandă, turme de oi mânate şi monitorizate prin satelit, ciobani cu doctorate pastorale şi înclinaţii către fizica cuantică, cosmologie şi filosofie, farfurii zburătoare şi scene de luptă mai ceva ca-n Matrix. Un spectacol în care modernitatea şi tehnologia dau nas în nas cu plaiul ciobănesc, cu o interpretare foarte bună, care ascunde în spate o pregătire adecvată şi multă muncă.

Satul electronic, foto Ideo Ideis

Trupa Theatron din Vulcan a venit cu  „Visul unei nopţi de Sânziene”, o adaptare a piesei lui William Shakespeare „Visul unei nopţi de vară”. Un spectacol construit pe două niveluri narative, în care o trupă de liceu pune în scenă un vis al unuia dintre actori, câteva elemente de meta-teatralitate şi un Puck ce semăna foarte bine cu o specialistă în relaţii publice.

Visul unei nopți de Sânziene, foto Ideo Ideis

Spectacolul despre care s-a vorbit foarte mult a fost susţinut de trupa Atelierul de Teatru din Botoşani (cu care am şi avut plăcerea de a discuta ulterior), intitulat „ampiticipecreier.com”. Deja veterană a festivalului, trupa de la Botoşani primește anual membri noi şi se perfecţionază constant, prin idei originale şi spirit de echipă. Conceptul, textul şi realizarea spectacolului îi aparțin Ilincăi Anamaria Prisăcariu, în urma coroborării unor texte de pe blogul propriu cu texte de pe blogurile colegilor Vlad Galer şi Sabina Bălan. Un spectacol cu o importantă latură psihologică, care atinge puncte existenţiale ale vieţii adolescenţilor (prima dragoste, contactele sociale, emoţiile, îndoiala, anxietăţile, dorinţele şi aspiraţiile), dar care şi critică într-un mod inteligent sistemul de învăţământ, uniformitatea în gândire a profesorilor şi condiţia elevului în şcoală. Un text bine alcătuit, curajos şi cu o deschidere mare atât către problemele reale, cât şi către cele închipuite, interiorizate ale liceenilor. Un spectacol care ne-a făcut pentru un timp să ne amintim de adolescenţa proprie, de bizareria şi conflictele ei, de rebeliunea, dorinţa de afirmare şi experimentarea caracteristice perioadei. Ilinca spunea că a prins curaj şi s-a deschis la Ideo şi că, la fel ca personajul său din spectacol, începe să-şi găsească locul, aici, în teatru: „am învăţat să nu mă mai frânez, să-mi depăşesc limitele, să am încredere în mine şi să am încredere în oamenii din jurul meu şi că toate lucrurile minunate se întâmplă dincolo de zona de comfort şi că trebuie să-mi găsesc curajul să o depăşesc”. În timpul discuţiei avute după spectacol, coordonatoarea trupei – Lenuş Moraru, ea însăşi actriţă la teatrul din Botoşani, mi-a mărturisit că îşi ia an de an energia din acest festival, că aici şi-a descoperit pasiunea pentru profesorat şi că şi-a creat deja o familie în trupa de teatru. Pe parcursul întregii discuţii cu Lenuş şi membrii trupei (unii mai vechi, alţii boboci, dar care promit să revină în Alexandria la următoarele ediţii), lait-motivul era „tot simt că nu spun destul sau cât trebuie… e ceva aici pe care vreau să-l transmit, dar nu sunt cuvinte… nu am cuvinte”. E ceva aici în Alexandria, în atmosfera îmbibată de teatru, de creaţie, deschidere şi distracţie serioasă, de freamăt al unei noi generaţii de creatori de teatru şi de spectatori îndrumaţi de mentori şi antrenori aleşi dintre cei mai buni oameni din sfera culturală şi teatrală actuală.

ampiticipecreier.com, foto Ideo Ideis

Surpriza penultimei zile a fost însă Mircea Albulescu, atât compania de teatru din Câmpina, care a pus în scenă o adaptare după „Soacra cu trei nurori” a lui Ion Creangă, cât şi actorul însuși, prezent la festival ca spectator al trupei ce-i poartă numele şi care a precizat emoţionant că atât „noi” – cei de pe scenă, cât şi „noi”- cei din public, suntem aceiaşi, „toţi o apă şi-un pământ”. Spectacolul trupei a conţinut elemente comice şi de tradiţie orală folclorică, o scenografie minimalistă şi o provocare pentru public de a-și aminti proverbele şi zicătorile româneşti.

Soacra cu trei nurori, foto Ideo Ideis

vulnerabilitate – bucurie – visare – curaj – încredere – lumină – greşeşte – echipă – miră-te, mă! – atenţie – dragoste – sclipire în Borcanul de Gânduri Ideo Ideis

O parte dintre spectacolele participante pot uşor rivaliza cu ceea ce se joacă în atelierele sau pe scenele de teatru din Bucureşti. Deşi decorul este de obicei minimal, calitatea interpretării, a textului ales sau creat şi a energiei ridică adesea nivelul spectacolului peste ceea ce se poate aştepta de la o trupă de teatru de liceu, trădând multă dăruire, pasiune, plăcere, inspiraţie şi deja o mai bună – instinctuală uneori, alteori dobândită – înţelegere a teatrului şi a elementelor sale, a actoriei şi a lucrului cu şi pentru public.

Dacă aceia pe care i-am văzut în cadrul festivalului sunt următorii creatori de teatru şi spectatori, atunci putem răsufla uşuraţi în ceea ce priveşte viitorul teatrului românesc. Dacă nu aţi mai fost pe acasă de mult timp, dacă vreţi să vă reafirmaţi iubirea faţă de ceea ce înseamnă teatru şi dacă vreţi să vă faceţi prieteni dragi, mergeţi în Alexandria la Ideo Ideis! Din câte am putut afla, ediţia a X-a vă va primi cu surprize mari.