-

începe Bucharest Short Film Festival – ediția a II-a

 
 
În perioada 2-6 decembrie se va desfășura cea de-a doua ediție Bucharest Short Film Festival, la Cinema Muzeul Țăranului. Pe parcursul celor 5 zile de festival vor fi proiectate 87 de filme.

BSFF este un festival de film care prezintă și premiază unele dintre cele mai noi filme internaționale de scurtmetraj,  acordând prioritate filmelor independente. Categoriile incluse în program – narativ, experimental, documentar, animație, student, drepturile omului – își propun să acopere o gamă cât mai largă de producții.

La fel ca și până acum, accentul se pune în această ediție pe diversitatea categoriilor de selecție: narativ, experimental, documentar, animație, student și drepturile omului.

În direcția artistică a festivalului, unul din cele mai importante criterii de selecție este calitatea performanței vizuale, „the visual statement”. Scurtmetrajele alese provin din 35 de tări și au fost selectate dintre cele peste 1000 de filme înscrise în competiția BSFF 2017. Filmele alese au fost selectate și premiate în festivaluri internaționale de renume precum Bafta, Berlinale, Cannes Film Festival, Chicago International Film Festival, Krakow Film Festival, Locarno Festival, Venice International Film Festival etc.

Juriul BSFF 2017 este format din: Caroline Gombé (actriță de film, televiziune și teatru si director artistic al festivalului), Sorin Baican (editor de film, producător audio-vizual), Daniel Șerbănică (director de imagine), Ștefan Crișan (producător muzical și editor de sunet), Bogdan Filip (director de imagine și fotograf), Octavian Chiriac (animator 2D & 3D), Alex Doiciu (animator 3D) și Radu Munteanu (regizor de film, inițiatorul & directorul festivalului).

Mai multe informații despre eveniment găsiți aici: Eveniment Facebook, www.facebook.com/BUCHARESTSHORT , www.bucharestshort.ro.