-

Kean – sau cu ce rămânem.

 
 
Regia: Adrian Titieni Cu: Mihai Nițu, Iulia Verdeș, Vladimir Albu. Teatrul Mignon

Kean este un actor adulat al epocii Shakespeariene. Așa îl descria și Sartre în 1953, în adaptarea piesei scrisă de Alexandre Dumas – Kean ou Désordre et génie (1836). Așa ne este prezentat și pe discreta scenă a Teatrului Mignon, într-un decor sumar, reprezentând cabina sa, locul unde se retrage plin de lauri după fiecare spectacol pentru a redeveni om.

Actorul trăiește din și pentru succesul său, ignorând materialitatea sau datoriile. Nimic din  jurul său nu îi aparține, deși toate i se cuvin. Însă, pe măsură ce se deschide publicului, aura i se intunecă și ies la suprafață frământările și temerile unui actor care, deși se vede înconjurat de publicul care îl iubește (de fapt, pe el sau numai pe personajele sale?), este, în realitate, singur. Simte cum își pierde identitatea, dorința de a juca și, la final, chiar publicul.

La polul opus se află Salomon, sufleurul și confidentul tău, o ființă rațională, gata oricând să îl aducă pe Kean cu picioarele pe pământ, deși nu întotdeauna reușește. Într-o altfel de opoziție se află Anna, o tânără care intră brusc în viața sa, dorind să joace alături de el rolul Ofeliei, pentru ca, numai o zi mai târziu, să își propună să îi pună ordine în viață, dând dovadă de o vivacitate debordantă, mascată de o inocență timidă.

După ce, pe parcursul întregului spectacol, publicul este condus într-o varietate de stări, simțind în egală măsură comedia și tragedia personajului, finalul vine total neașteptat și concentrează, cumva, întregul mesaj al piesei referitor la trăirile unui actor. Și, într-o anumită măsură, am simțit că-mi spune așa: Ceea ce a trăit Kean într-o epocă îndepărtată, trăim și noi acum.