-

Marius Manole şi arta de a fi actor

 
 
„Am ajuns până acolo încât adevărata „viață vie” o considerăm aproape ca o muncă, ca pe o liturghie, și suntem cu toții de acord în sinea noastră că e mai bună viața din carte. Și de ce ne tot frământăm uneori, ce ne tot prostim, ce tot cerem? Nici noi nu știm ce.” F. M. Dostoievski

Actorul Marius Manole s-a aflat în Redacţia Arte şi Meserii pentru aproximativ două ore, într-o frumoasă zi de 8 iunie, alături de publicul care îl îndrăgeşte pentru naturaleţea şi profesionalismul dovedite pe scenele teatrale din ţară. Marius Manole a coborât de pe scenă şi a vorbit despre el şi despre proiectele în care este implicat în prezent cu aceeaşi dezinvoltură care l-au consacrat ca unul dintre liderii actualei generații de actori.

Parafrazându-l pe Dostoievski, actorul are vocația de a înfrumuseța lumea,  de a-i arăta partea urâtă prin durere și printr-un fel unic de interpretare care, la final, produce în spectator acea mutaţie din zona banalului, a cotidianului spre Altceva. E nevoie, cred, de sinceritate, iar în această privinţă puţin actori reuşesc să transmită acest sentiment cu atâta sensibilitate şi curaj precum o face Marius Manole. La fel ca-n celebrele versuri – „un actor grăbit, care pleacă,/ imediat ce piesă a luat sfârşit,/ bucuros că rolul a fost uşor,/ şi aleargă spre alt decor”, Marius Manole nu este numai un actor pe scena teatrului, cât mai ales pe marea și (in) finita scenă a propriei vieţi.

Întâlnirea cu omul şi actorul Marius Manole (ce nume predestinat sacrificiului!) în spaţiul neconvenţional al Redacţiei Arte şi Meserii, cu interioarele ce amintesc de universul magic din proza lui Mircea Eliade, a fost de-a dreptul fascinantă prin uşurinţa dialogului stabilit între cei prezenţi şi amfitrionul ad-hoc. În atmosfera relaxată şi caldă de început de iunie, prieteni şi viitori prieteni s-au adunat cu un scop foarte precis: să afle ce înseamnă existenţa unui actor consacrat şi cum poate trăi el dincolo de teatru, în relaţie şi aproape de public, coborând din înaltul scenei printre oameni.

Marius Manole ne-a vorbit despre ce înseamnă construcţia unui personaj de compoziţie, despre condiţia tinerilor actori din România, despre conflictele dintre generaţiile mai noi şi mai vechi de actori, despre întâlnirile speciale cu regizorii preferaţi (Felix Alexa, Radu Afrim) şi cum poţi să scapi de propriile frici (boala şi moartea), „purtându-ţi crucea şi păstrându-ţi curajul”.

„Un actor bun e cel care are carismă”, declară Marius Manole cu tărie şi fără ezitare, gândindu-se la colegii săi uitaţi de spectatorul la fel de grăbit spre serviciu sau obligat să devină prizonierul marilor companii internaţionale pentru a-şi asigura existenţa. Sigur că şi Marius Manole este prins în mecanismul dezumanizant al realităţii, îl înţelege şi este conştient de vocaţia sacrificiului de sine, cu două şi, uneori, chiar trei spectacole jucate în aceeaşi zi, de luni până duminică.

De la orice întâlnire cu Marius Manole rămâi cu plăcerea de a trăi şi de a vorbi liber, de a simţi că fiecare trebuie să facă ceva în/cu propria viaţă, în ciuda rănilor şi ne-iubirilor care lasă urme aparent greu de şters. De la Marius Manole am plecat zâmbind şi fascinat de modul sincer de a visa, căci, de fapt, în ciuda criticilor, „băi, nenică, poate să fie suficienţă, poate să fie conservare, dar eu vreau să fiu fericit!”.