-

Mihnea Ghilduș, gospodarul creativ

 
 
 

Hobby: Meşteritul (tot felul de experimente din lemn) şi fotografia.

Unelte favorite: bormaşina şi strungul.

Ce şi-a dorit când era mic: Să devină designer.

Amintiri din copilărie: Avea 6 ani şi se afla la Galeria „Căminul Artei” atunci când şi-a însoţit tatăl la una din expoziţiile obiectelor sale. Ţine minte experienţa din două motive: a avut voie să alerge prin galerie împreună cu alţi copii şi a fost tare mândru pentru că tatăl lui expunea obiecte şi erau atât de mulţi oameni care le admirau.

Cum a devenit designer: Punând capcane în casă pentru părinţi, atunci când aceştia se întorceau de la birou. De exemplu, uşa apartamentului rar se deschidea fără ca părinţii săi să fie întâmpinaţi de vopsea care cădea de pe tocul uşii, de mecanisme legate cu sfoară de clanţă sau alte năzbâtii de Mihnea mic. Bineînţeles, clasicul joc de copii numit „dezmembrează-reasamblează” l-a ajutat să înţeleagă mai bine structurile şi mecanismele din spatele obiectelor.

Cum interpretăm arta în funcţie de vârstă? Îi putem educa pe cei mici să deosebească arta de kitsch?

Copil fiind, vedeam arta ca pe ceva foarte distant, inabordabil, erau nişte obiecte expuse pe care nu aveam voie să le ating. Or, simţul vizual îmbinat cu cel tactil poate crea o experienţă pe care să o ţii minte şi mai târziu.

Și kitschul este o formă de artă. A fost un curent care s-a manifestat printr-o foarte mare bogăție de forme și culori dar care astăzi este văzut în mod peiorativ, pentru că următoarele curente nu l-au acceptat ca stil. Cam orice profesor care a trecut prin Universitatea de Artă știe să facă diferența între kitsch și artă de valoare şi cred că este suficient să ai un profesor de artă și să nu-și bată joc școala de acel curs, îndemnând copiii să înveţe mai degrabă la alte materii.

Eu cred că este foarte important să ai cultură vizuală, cultură artistică, și dacă lucrul ăsta nu se face de mic, ajungem într-o țară așa cum o vedeți.

Eşti profesor la UNArte de 6 ani. Să ne imaginăm un scenariu în care în şcolile generale din toată ţara, indiferent de profil, s-ar studia o nouă materie, „Introducere în design”. Care ar fi primul paragraf pe care l-ai spune celor care te privesc, astfel încât să te asiguri că înţeleg despre ce este vorba?

Designul este cea mai puternică unealtă pusă la dispoziția omului, prin care el poate schimba mediul, și, prin urmare, pe el însuși”. Citatul îi aparţine lui Victor Papane, un teoretician al designului care a scris o carte în anii ‘70 care se numeşte Design for the real world. Așa cum alegem un președinte, trebuie să fim conștienți și ce obiecte alegem să avem în jurul nostru – dacă alegem să avem obiecte, dacă alegem să fie ambalate sau nu ș.a.m.d. Lucrurile astea ne privesc pe toți, dar nu se discută despre ele, cel puţin nu în învăţământul pre-universitar, iar designul fix despre asta vorbește, despre cum poți să gândești.

Sunt meserii apărute recent, așa că majoritatea oamenilor nu cunosc diferența dintre un arhitect și un designer. Care sunt categoriile fiecărei meserii și ce au ele specific? Cum le putem deosebi în mod corect?

Este foarte simplu: arhitectul se ocupă de case, designerul se ocupă de obiecte. Confuzia dintre cele două apare pentru că designerii pot fi de mai multe tipuri: există designeri vestimentari (pe care toată lumea îi știe în România pentru că ei s-au lansat de 20 de ani), există designeri grafici, de interior şi de produs. Istoric vorbind, acum 150 de ani, primul tip de design care a apărut a fost cel de produs, de obiect.

Dacă vrei să te gândeşti la cele două meserii comparativ, arhitectul face o casă, o clădire, ceva de amploare, pe când designerul face un telefon, o mașină, un scaun, o lampă, lucruri mai mici care intră într-o casă şi o îmbunătățesc, dar nu sunt case în sine. În alte sensuri, meseriile se asemănă foarte mult, au de-a face cu multe elemente. O casă lucrează cu fier-beton, diametrul de 12 mm, un telefon mobil lucrează cu cabluri de cupru cu diametrul de 12 microni, este o cu totul altă scală. Un telefon mobil are o arhitectură, la fel cum și o casă are un design. Designul este mereu legat de om. Când te gândești la designul unei case, trebuie să te gândești la felul în care acel om interacționează cu casa respectivă. Arhitectura este efectiv partea de construcție, inginerie, idee, dar când vine vorba despre design, trebuie să te gândeși și la interacțiunea cu omul.

Ce tipuri de experiențe profesionale trebuie musai să se regăsească în paginile unui CV de designer?

Noi avem o regulă în designul de produs: ești designer de produs în momentul în care un produs de-al tău a ajuns pe raftul magazinului. Se cheamă „product life cycle management”, pe care tu, ca designer, trebuie să îl gândești. Din mometul în care este doar o idee în capul cuiva, ajunge să fie o schiță pe hârtie, apoi un plan în proiect, urmează faza de prototip, se creează ambalaj corespunzător şi ajunge în producție de serie, moment în care ciclul de creaţie se încheie.

Sunt însă meserii, cum ar fi medicina, unde dacă ar fi cazul, de exemplu, să îți faci o operație pe cord, nu ai putea să ți-o faci singur – trebuie să te duci la un doctor. Vreau să compar cumva meseriile astea cu designul, pentru că este foarte asemănător: nu te-ai duce la un prieten doar pentru că a ținut de două ori o furcă în mână, să îți facă o operație pe cord. Dacă ne referim la design, neștiindu-se foarte bine ce face meseria asta, foarte mulți oameni se duc la un prieten care știe să folosească Photoshop și atât. Există această confuzie între a învăța design și a învăța să folosești niște unelte.

În multe dintre proiectele tale, te întorci la metode tradiționale de prelucrare a materialelor și de creație. Ce feedback ai avut la încercarea de a resuscita tradiția românească?

Am senzația că, cel puțin în zona creativă din România, căutăm cu toții o identitate națională. Suntem foarte mulți care căutăm motivul acela să fim mândri și să vedem ce elemente din trecutul nostru aparțin, de fapt, cu adevărat poporului român. Foarte mulți dintre designerii și creatorii români au căutat mulți ani o întoarcere, ceva care să îi identifice cu țara noastră. Soluțiile au fost foarte des fix folosirea de motive și tehnologii tradiționale, de la tehnicile de goblen, la preluarea de motive tradiționale pe bluze, pe lemne… A fost o etapă pe care am cam consumat-o, cred. Între 2010 și 2014 s-a mers foarte mult pe zona asta, și în modă, și în designul de produs, și în grafică și cred că punctul culminant a fost când astfel de motive s-au folosit într-o campanie electorală. Cred că din momentul acela multă lume a zis că nu mai vrea să o vadă. Dacă le folosești prea mult, se ajunge fix la opoziție.

Însă sunt alte metode de folosire a tradiției. Sunt designeri care folosesc metodele clasice de prelucrare a lemnului, cu dalta, ciocanul și fierăstrăul. Sunt foarte apreciate lucrările lor pentru că au cumva o energie, o vibrație a lucrului cu mâna. Nu arată ca niște cioplituri realizate stângaci, ci sunt lucrate cu multă acuratețe. Denivelările pot fi perfecte, uniforme. Mie îmi place foarte mult faptul că românii știu să improvizeze, să găsească soluții rapide, lucru pe care mulți îl denigrează. Dar de ce ar fi asta un dezavantaj?

Cum facem să se poată trăi din design în România? Ar putea exista o metodă de a aduce produsele la niște prețuri pe care tinerii să și le permită din salariul lor de 2000 lei, astfel încât să poată renunța la IKEA, fără ca designerul să moară de foame?

Noi credem că se poate, din acest motiv facem ceea ce facem. Deja sunt dovezi că se poate și mai mult. Acum noi facem chestia asta dintr-o zonă de start-up. Ar fi foarte bine să avem susținerea unui producător care să își asume un risc foarte mare. Asta ar însemna să producă 10 000 de bucăți din ceva. Și atunci, în loc de 2000 de lei o să coste 500. Îți faci niște matrițe, costurile se duc în timp. Dar asta înseamnă că îți blochezi cumva niște stocuri de 10 000 de bucăți și riști să rămâi cu ele în brațe pentru un timp, poate un an, doi, trei, nu știm; dar dacă cineva va dori la un moment dat să își asume acest risc este foarte posibil să se bage, așa, un fel de rangă pe ușa designului românesc și să forțeze și să deschidă deodată foarte larg apetitul consumatorului pentru ceva bine făcut, dar care nu este foarte scump.

Pentru afară, ceea ce se creează aici este mai ieftin decât ceea ce se creează chiar la ei în țară. Avem destul de des vizitatori care lasă 100-300 Euro în urmă, ceea ce un român nu prea face nici în momentul în care își amenajează casa. Le place ideea de a avea ceva autentic de aici, e ca atunci când te duci într-o țară străină și bei berea locală.

De ce avem nevoie de design românesc în amenajările din țară?

Cel mai simplu beneficiu este partea materială. Când ai un obiect de la tine de acasă, este mai ieftin decât unul importat. Acest „ieftin” nu înseamnă neapărat fix prețul, ci este vorba de un cost pe care este posibil să nu îl vezi imediat: prețul transportului, prețul dioxidului de carbon folosit pentru producție și transportare, sunt niște prețuri pe care poate nu le înțelegem din prima, dar în momentul în care ai un obiect produs la tine acasă și îl cumperi, practic reinvestești bani în economia României. Banii aceia se duc undeva unde vei beneficia tot tu de ei. Se vor duce, poate, la taxe și impozite și atunci o să crească puțin asistența socială, pe când dacă tu dai banii pe o firmă suedeză de mobilier, o să le crească lor asistența socială, nu nouă.

“Poate că e un spirit acolo, în creații, un spirit românesc care le ajută să funcționeze împreună.”


Există spații unde s-a integrat designul românesc în amenajare?

Sunt câteva spații în București care au început să folosească design românesc în mod public, iar pentru câteva dintre ele am avut şi noi o contribuţie. Unul dintre ele este Eden Bistro, unde toate corpurile de iluminat sunt de la magazinul Dizainăr. A fost o colaborare foarte frumoasă cu cei care au realizat amenajarea acolo. Și cei de la cafeneaua M60 şi-au dorit foarte mult câteva piese de aici din magazin. Câteva dintre piesele din cafenea sunt de la noi.

Mai sunt amenajări particulare, avem clienți care, văzând obiectele de aici, au fost foarte impresionați de ele. Întâi au luat un scaun, apoi o lampă, și încet-încet au făcut cam toată casa cu obiectele de la noi. Chiar dacă nu se întâlnesc și zic: „Uite, tu faci o masă, eu fac un scaun și le punem împreună”, cumva produsele se potrivesc. Poate că e un spirit acolo, în creații, un spirit românesc care le ajută să funcționeze împreună.

Cred că designerii au început deja să colaboreze mult mai bine. Am senzația că a început să se întâmple asta pentru că am realizat și noi niște proiecte, aducând designerii în poziția de a colabora. Unul dintre proiecte este Colecția.Dizainăr pentru Efden. Designeri care expun în magazin au lucrat împreună pentru aceste obiecte. Au lucrat cu noi, magazinul, cu echipa solară și au lucrat împreună între ei. Au fost mai multe laturi de colaborare și foarte frumos a fost și felul în care au colaborat cu producătorii, care au sponsorizat acest proiect. Lucrurile se îmbunătățesc.

________________________________________________________________________

Primul produs realizat de Mihnea: Insalin, inhalatorul cu sare pentru care a realizat designul la cererea unui producător român. Se foloseşte în terapia adjuvantă – prin inhalarea de sare se mărește capacitatea pulmonară și se curăță plămânii. Mihnea a lucrat la partea de interacțiune cu utilizatorul, formă, detalii tehnice ș.a. Designul combină funcţiile şi estetica unei pipe și ale unui fluier. Tot procesul de creație a durat aproape un an.

Concursuri, expoziţii, premii: Concurs Electrolux în 2005, Premiul II pentru conceptul unui cuptor al viitorului, Concurs Braun în 2007, primii 50 din 1000 de participanţi, pentru conceptul pompei de insulină moderne. A participat la mai multe expoziţii în perioada studenţiei la Căminul Artei sau Galeria Simeza. A expus la Galateca  „Lampa Eliptică” în 2008, în cadrul expoziţiei „Design Air ‘08”.

Produsul său de referinţă: Produsul care îl reprezintă cel mai bine este Sayfis: Diabetes management System, pompa de insulină pentru diabeticii de tipul I. A fost dezvoltat în anul 2003. Desigur, existau alte pompe de insulină, însă proiectul lui Mihnea a însemnat reducerea dimensiunilor și adăugarea mai multor funcţii accesibile printr-un smart watch sau telefonul mobil. Sayfis înlătură imaginea de om bolnav – un diabetic ce îşi injectează insulină într-un restaurant creează tot felul de preconcepții, cei din jur cred adesea că își injectează droguri sau că este foarte foarte bolnav și contagios. Sayfis arată ca o bijuterie, poate fi purtat în buzunar, pe curea, pe haine, ca un gadget high-tech, deci se integrează perfect în viaţa de zi cu zi. Deşi proiectul a rămas în faza de machetare din cauza absenţei producătorilor pe piaţă din acel moment, este proiectul său de suflet și produsul care ar ajuta foarte mult un anumit segment al populației cu diabet.

„Mi-am dorit să fac ceva benefic și pentru alții. Așa am văzut și designul, ca un mijloc de a ajuta. Din acest motiv, mi s-a părut că designul medical este cel mai interesant.”

I-a plăcut întotdeauna să lucreze cu lemnul și, pentru că cea mai mare provocare din domeniul designului de produs sunt obiectele de șezut, ultimul proiect de scaun pe care l-a realizat a fost dezvoltat împreună cu Alexandru Ioniță pentru producătorul Photoliu. Pe piață este cunoscut ca “Scaunul Lana pentru Photoliu”, dar ce știe mai puțină lume este că designul obiectului a fost creat de agenția Dizainăr.

Apelativul lui Mihnea: Comunitatea de designeri şi arhitecţi din România îl cunoaşte drept „Gospodarul Creativ” de la Dizainăr. Este o titulatură auto-asumată, din dorinţa de a folosi doar termeni româneşti în comunicarea noului Concept Store. La fel cum Dizainăr este o transcriere fonetică a termenului englezesc, membrii echipei au ales să spună cine sunt, pe româneşte. Varianta autohtonă era „administrator” şi, cum nimănui nu îi plac persoanele care ocupă o astfel de funcţie, s-a ajuns destul de repede la cuvântul „gospodar”. Creativ, pentru că este plin de imaginaţie şi, alături de alte start-up-uri din ţară, dezvoltă zona de industrii creative din România. Gospodarul este cel care are grijă de gospodărie. Și cam așa ne-am dat seama că vedem de fapt și Dizainăr. Este o gospodărie în care avem grijă de animalele noastre, de plantele noastre, avem grijă cumva ca lucrurile să crească și să trăiască.