-

#NEXT2017: NEXT ÎN CARTIER

 
 

Anul acesta festivalul internațional de film Next (București, 22-26 iunie 2017) a provocat o discuție despre cinematografele „de cartier”. De joi până luni, în fiecare seară altundeva, a fost proiectată o selecție a filmelor din festival în spații aproapiate unor astfel de cinematografe, astăzi nefuncționale. Duminică, de exemplu, proiecțiile au avut loc în parcul de lângă fostul Cinema Floreasca.

Înainte de a vorbi despre filme, simt nevoia să retransmit mesajul celor de la Next, așa cum l-am perceput eu. Filmul nu este apanajul centrului. Măcar de-am avea cinematografe mari în centru, dar aceasta e altă discuție. Atâtea câte sunt, cele mai multe cinematografe relevante se întind de la un capăt la celălalt al bulevardelor mari din capitală. Or cartierele bucureștene au avut întotdeauna propria cultură. Au avut muzica lor. Mahalaua lor. Teatrele și cinematografele lor. Da, acele cinematografe unde filmele ajungeau poate cu o săptămână sau două întârziere față de centru, unde nu veneau poate cele mai noi și cele mai bune filme, dar care erau întotdeauna pline de oameni care doreau să se bucure de o după-amiază tihnită.

Nu o să pic în capcana nostalgică a cartierelor bucureștene. N-o să încep să spun că oamenii cartierelor se bucurau în mod autentic de filmele din cinematografele lor, spre deosebire de cei din centru acolo unde bucuria se lovește uneori de snobism. În fond, am trăit toată viața în centru.

Știu însă că oamenii din Floreasca s-au bucurat de filmele din parc. Am văzut oameni în vârstă care râdeau în hohote la filmele proiectate, cupluri tinere care beau o bere și se uitau la proiecții în timp ce copiii lor se jucau pe verdeață în apropiere. Și totul era atât de firesc.

Este timpul să aducem filmele înapoi în cartiere. Și acolo sunt iubite.

Cât despre filmele proiectate, Regatul ne propune povestea unui tânăr, Giacomo, care încearcă să revendice moștenirea tatălui său. Doar că în locul unei moșii găsește un mic regat, cu supuși și tot tacâmul. Mai întâi este șocat, apoi începe să se obișnuiască. Trebuie însă să ia rapid o decizie: să se lase adoptat de acestă mică feudă ruptă de lume sau să îi pună capăt.

Ana vine acasă este povestea unor foști soți care, după ce au divorțat în timp ce fiica lor era la studii în străinătate, acum se reîntâlnesc pentru a pregăti sosirea fiice lor care încă nu primise vestea divorțului. Prin urmare, decid să se mute din nou împreună pe durata vizitei. Reîntâlnirea lor este un comentariu interesant, reflexiv, asupra cuplurilor mature care se hotărăsc să se departă.

A urmat Lesapan, un film situat undeva între fantasy și horror. Karel, apărătorul pădurii, află de existența unei creaturi care pune în pericol vânatul și oamenii din locului pe care îl protejeză. Metaforele ies însă la iveală pe final.

Seara s-a terminat cu un cântecel vesel în animația Prim-miniștri. Un sing along a șase prim-miniștri ai anului 1936 din Grecia, care mor cu toții în același an.

Totuși, această secțiune a festivalului nu a fost despre neapărat despre filme. A fost despre oameni și cinematografele lor.