-

Nipple’s Delight – Reviews

 
 

septembrie 25, 2016


Nipple’s Delight e o entitate concepută în Bucureştiul anului 2015, de doi DJ vechi, în jurul unui teanc de piese cu origini suspecte. De prin el:

Reginald Omas Mamode IV – All Together (Intimate Friends, 2015)

all-together

Reginald Omas Mamode IV e un soi de wonder kid al neo-soul-ului, care, dacă n-ar fi atât de rezervat în legătură cu muzica pe care o face şi dacă n-ar lansa-o pe discuri în ediţii limitate de 25, probabil ar ajunge destul de rapid pe MTV. Un tip suficient de talentat încât să-şi poată cânta singur beat-urile pe tot felul de jucării analogice, să le completeze cu un timbru vocal foarte fluid, teribil de personal şi pe care l-a prins maturitatea la Intimate Friends-ul lui Marcel Vogel, unde a scos bijuteria asta de release. All Together înseamnă opt piese în egală măsură de mişto, sună aşa cum ar trebui să sune pop-ul la radio şi e genul de EP care te trece prin ziua de vineri după o noapte de joi complicată. Suficient de ok pentru un băiat care, până la urmă, o să reinventeze soul-ul ca gen muzical.

 

 

2000Black – Make It Hard (Rush Hour, 2015)

make-it-hard

2000Black e introducerea aia de care ai nevoie ca să te apuci să sapi după cele mai obscure şi alambicate ritmuri ale broken beat-ului, iar Make It Hard, ultimul release proaspăt scos din cuptor de bastionul muzicii de dans deştepte din Amsterdam, Rush Hour, îţi spune ce să cauţi: sound organic, pian electric, bas grav de funk şi un vibe relaxat, crescut la intersecţia muzicii de stradă din Harlem cu scena de club din Londra. Din oferta de trei piese cea mai onestă e chiar „Make It Hard”, iar pe 2000Black – un întreg colectiv de muzicieni, vocalişti şi producători adunaţi sub acelaşi acoperiş de unul dintre tăticii broken beat-ului, Dego (care a mai fondat şi 4Hero prin ’89) – ar trebui să-i ai deja pe watch list.

 

 

Henry Wu – Good Morning Peckham (Rhythm Section International, 2015)

good-morning-peckham

Peckham a devenit, în ultima vreme, un loc al contrastelor puternice, iar întâmplarea face ca fix prăpastia asta socială să genereze de departe cea mai interesantă muzică din tot sudul Londrei. Good Morning Peckham, un colaj de șase piese mai mult ghetto decât posh, care au în comun bucăţi de Bob James, Herbie Hancock şi Aaron Parks, un fetiş nebun pentru live take-uri complicate şi o viziune un pic de-a-ndoaselea, în raport cu trend-urile, despre ce ar trebui să fie house-ul, de fapt. Vine de la Henry Wu, personaj de ţinut minte, cu un potpourri de jazz, soul şi hip-hop în cap, cu fler la clape, parte relevantă a colectivului 22a. Începe cu „Croydon Depot”, viitoarea clasică din EP, care ar trebui să te ia din confortul sufrageriei tale şi să te arunce pe scaunele din spate ale unui double-decker de noapte.

 

 

Paradise 100 – Northern Seoul (100% Silk, 2015)

northern-seoul

Paradise 100 sau povestea lui Graham Peel aka DJ Africa, scoţian crescut în Paris şi ajuns, fără vreun sens anume, în Bruxelles. Un tip care face muzică pentru zonele cu climă caldă, inspirată de ce se întâmplă în colţul opus al globului, nu invers. Nu se agită prea tare nici să scoată piese pe bandă rulantă, motiv pentru care Northern Seoul vine după o pauză de aproximativ doi ani. EP-ul aduce cu el un design sonor cât se poate de aerisit, minimalist ca o masă de cafea de la IKEA, înrădăcinat în zona cosmic disco, customizat cu arpegii, micro-percuţii insulare şi o infuzie fină de acid. „Ostende” merită de una singură preţul întregului release.

 

 

 

Palmbomen II – Palmbomen II (Beats In Space Records, 2015)

palmbomen-ii

Ok, deci, toate piesele din albumul ăsta au nume împrumutate de la personaje care au apărut fugitiv în episoade din „The X-Files”, iar în acelaşi timp sound-ul te duce cu gândul la un faux-tropical ciudat şi la palmieri de plastic. Palmbomen II e un ’90s flashback cam atât de atipic, care pare făcut cu forţa pe sintetizatoare şi drum machine-uri vintage într-o cameră de motel kitchoasă. Tocmai de aceea e unic în specia lui, aşa cum sunt şi „Selected Ambient Works 85-92”-ul lui Aphex Twin sau „Geogaddi” de la Boards Of Canada. Kai Hugo, olandezul din spatele proiectului, e la primul proiect solo și trece prin slo-mo, disco, acid house şi electronice ambientale, asamblate live şi cu un filtru retro trântit peste.

 

 

Grooveman Spot – Supernatural (Jazzy Sport Japan, 2014)

supernatural

Un album ca Supernatural îţi iese în momentul în care stăpâneşti perfect 99% din gear-ul pe care îl ai în studio şi vezi beat-urile ca pe nişte piese de LEGO. Sau dacă eşti Grooveman Spot, stai în Tokyo şi eşti trecut cu vederea mai des decât e cazul. Kouji Asano nu prea apucă să iasă din grădinile Jazzy Sport şi Planetgroove, aşa că îşi vede de disciplina lui şi îşi mai arată potenţialul, din când în când, prin materiale ca cel de faţă. Deşi e un slow burner cu majoritatea pieselor pe la 100 bpm, „Supernatural” include o tonă de stiluri muzicale făcute sushi într-un singur album şi e, pe scurt, o lecţie de îndemânare şi eficienţă, nu una de estetică. Musai sunt „Fork Power” cu „Hot Groove” şi setul de la Boiler Room Tokyo.