-

O intervenție- metastabilitate cu accent pe articolul nehotărît

 
 

De foarte multă vreme nu am mai asistat la un joc-joacă atât de bine închegat, atât de nejucat de fapt, ca și cum spectatorul nu e decât un martor la povestea de prietenie-vulcan dintre Ana Ularu si Lucian Iftime.

Ce dor îmi era să nu simt trecerea timpului, să mă fure dialogul, să vreau mai mult, să îmi amintesc de prieteniile de acest soi, dezechilibrate, ironice, cu discuții interminabile și dureroase, fără camuflarea aceea de a nu te angaja de fapt în relație, de a-ți păstra confortul interior.

„O interventie” (Teatrul Act), în regia lui Radu Iacoban, dezvăluie straturile unei prietenii între un bărbat și o femeie.

El – genul de bărbat care citește cărțile ce se găsesc pe masa de la intrarea în librării, politicos, echilibrat, fricos în a-și consuma aprig viața.

Ea – genul de femeie efervescentă, radicală, dezechilibrată, (auto)ironică, uneori alcoolică („Dacă Dumnezeu nu voia să bem, nu ne construia cu guri”).

Titlul spectacolului este inteligent înșelător. Induce spectatorul în eroare atât cât e nevoie pentru a mirosi subtilitatea. Dacă cearta dintre ei pornește din cauza unei situații politice asupra căreia au păreri opuse, devine clar apoi că acesta nu este decît un paravan pentru ceea ce nu se spune de fapt: un motiv mult mai lumesc și mai neimportant în aparență.

O intervenție este conflictul politic, iar intervenția este adevărul pe care și-l împart în replici sfîșietoare, care rănesc și care îndepărtează. Se acuză, se scuză, țipă, se conving că nu mai au motive să continue așa. Se părăsesc, pentru că el preferă simplitatea și neimplicarea, pe cînd ea trăiește la polul opus, cu credința că ironia și disecatul sunt semne ale inteligenței, și nu un camuflaj.

Ana Ularu este explozivă în acest rol, fascinează de la prima scenă, cântă minunat. E ca o scânteie din artificiile de Crăciun. De fapt, e un spectacol de artificii, da. Ana construiește rolul de față cu tine, te păcălește până aproape de final, când renunță la a fi puternică și dezarmează privitorul prin sinceritatea care înduioșează.

Lui Lucian Iftime îi revine un personaj complex pe care îl conturează fără urmă de greșeală. Balansările lui sunt subliniate printr-un joc fermecător. Te face să empatizezi cu el, să îi înțelegi limitele, pentru ca apoi să te tragă în procesul conștiinței fără să îți dai seama.

Acest spectacol vorbește despre prietenia pe muchie de cuțit, îți întoarce pe dos toate certitudinile. La sfârșit tot ce-ți mai dorești este să ieși la o bere cu cei doi și să îi asculți în continuare. Poate chiar să vă împrieteniți.