-

#ONEWORLD2017: Să ne păstrăm atenți

 
 

iulie 8, 2017


În lunea de după festivalul de film documentar One World Romania, mai mulți oameni mi-au spus că arăt obosită. Într-adevăr, cearcănele erau mai pronunțate, privirea pierdută, tenul mai palid. Fizic, nu simțeam nimic.  Însă purtam în mine, prin toate buzunarele interioare, rămăsițe ale imaginilor și frazelor decupate din filmele festivalului. Paisprezece la număr*. Paisprezece manifestări ale prezenței sau absenței fricii și tot atîtea apariții ale absurdului în viețile oamenilor. Paisprezece concluzii cu același numitor: tot ei între ei se ajută oamenii, în ciuda șanselor.

Fricile sunt ca un caleidoscop în lumină. Nu există om fără nici o frică. Există oameni care învață să nu le mai fie frică. Sunt oameni care arată altora cum să se dezvețe de frică. Dar sunt și cei care se hrănesc cu ea, care profită de frica altor oameni, asemenea unei caracatițe cu mii de tentacule care controlează totul prin intermediul acestui instrument.

A zecea ediție a One World Romania a adus o mulțime de documentare care să dea de gândit, care să provoace, care să te facă să râzi, dar să și plângi. Și să pleci de acolo un pic mai mult schimbat decât la început.

Două filme mi-au rămas întipărite pe retină: Două lumi în conflict din secțiunea Dreptate fără frică și , cumva surprinzător, Puritate pentru eternitate din secțiunea Jocurile fricii.

Două lumi în conflict se apropie atît de mult de protestele de la noi încît este greu să nu rezonezi cu tema expusă. Statul versus popor. În acest caz, guvernul peruan și presedintele de atunci, Alan Garcia, au încercat să modifice legile pentru a a se putea extrage petrol și  tăia pădurile din jungla Amazonului, însă triburile băștinașe s-au decis să protesteze împotriva acestui abuz.

Aflați într-o relație specială cu natura, acești oameni militează pentru păstrarea echilibrului și pentru conștientizarea importanței mai mari a unei relații pe termen lung cu apa curată și cu pădurile în schimbul beneficiilor economice pe termen scurt. Ciocnirile între cele doua lumi, devin, evident, violente, fiecare interpretează motive, statul nu cedează, doar acuză, oamenii vor să protejeze viitorul copiilor lor. Filmul e un colaj de imagini surprinse de pe  ambele baricade, ce tresaltă a emoție și revoltă. Absurd, îți spui în șoaptă, pentru a cîta oare săptămîna aceasta?

De ce m-a surprins că mi-a placut Puritate pentru eternitate? Pentru că e despre fotbal. La prima vedere. De fapt este unul dintre cele mai complexe filme văzute în ultima vreme. Echipa Beitar din Ierusalim a fost dintotdeauna susținută de suporterii ei, care formează o galerie auto-intitulată „La familia”, definită prin puritatea etnică asumată și prin sloganurile împotriva arabilor.

Totul până când proprietarul echipei, un rus bogat – Arcadi Gaydamak, în urma pierderii alegerilor la primăria Ierusalimului, aduce în echipă doi jucători ceceni.

Firele narative se înroșesc și se împletesc din punctul acesta. Cei doi jucători știu ce îi așteaptă, dar sunt cuminți și așteaptă terminarea sezonului, cînd se vor întoarce acasă. Colegii de echipă dau declaratii de presă prin care își arată sprijinul față de această decizie, dar filmul nu lasă să se vadă ce cred cu adevărat. Însă fanii, „La familia”, pornesc un război nu numai împotriva celor doi ceceni, ci și a conducerii echipei, și chiar a jucătorilor, pe care îi amenință că vor fi părăsiți de suporteri. Tensiunea escaladează cu fiecare meci, camera de filmat surprinde prăbușirea psihologică a mai tuturor personajelor din cauza presiunilor și amenințărilor suporterilor. Totul se încheie, aparent, cînd cei doi jucatori părăsesc echipa. Într-un interviu, când este întrebat de ce a făcut acest lucru, Gaydamak răspunde cu un surîs diabolic: „Am vrut să se vadă în oglindă cum sunt oamenii aceștia”.

În Puritate pentru eternitate se reflectă absurdul în toata splendoarea lui. Dincolo de sport, dincolo de rasism și de violență, cînd tragi linie, cu minus dau oamenii care refuză să gîndească.

Toate cele paisprezece documentare au lăsat urme, nu numai în cearcănele de după, ci și în întrebările amare despre cât de întoarsă pe dos este lumea asta. Din greșeli învățăm, îndrăznesc să sper, însă atâta timp cât frica nu ne dă voie nici să gîndim, drumul de recuperare va fi lung și foarte dureros.

Să ne păstrăm atenți(a) și să ne descotorosim de frici prin înfruntarea lor.

*lista documentarelor recomandate, pe secțiuni:

  • “Animale politice”- Weiner; Tînărul patriot;
  • “Împotriva curentului”- Raving Iran;
  • “Ministerul groazei” – Lumea din umbră;
  • “Dreptate fără frică”- Două lumi în conflict;
  • “Jocurile fricii” – Puritate pentru eternitate;
  • “Bolile sănătății” – Un film autist normal; Un spital plutitor în Siberia;
  • “ Focus: Caucaz” – Nu am trecut eu granița, a trecut ea prin mine; Ne vedem în Cecenia;
  • România în mișcare” –  Varză, cartofi și alți demoni;
  • “Delicatessen” – Iubirile Europei; Mîntuiește-mă; Cameraperson