-

RUCSACUL FĂRĂ BANI AL LUI ANDREI RUNCANU

 
 

septembrie 25, 2016


Pe 1 iulie 2015, Andrei, actor și fotograf, a plecat în excursie. Nu și-a uitat banii acasă. Pur și simplu a refuzat să îi ia. A pornit prin Europa într-o călătorie bazată pe schimb: le oferea oamenilor lecții de actorie sau ședințe foto, iar în schimb primea ce îi trebuie ca să supraviețuiască: mâncare, adăpost, un bilet către următoarea destinație. Pe 26 august, după 55 de zile, a revenit la București pentru că așa a simțit. La scurt timp după aceea, ne-a scris despre cum s-a îmbogățit.

Primul lucru pe care mi-l amintesc din My Trade Trip e cum, la început, am ieșit din aeroport și m-am întins la umbră, sub literele care formau numele Amsterdam, și așteptam să mă preia Clara, prima persoană din călătorie cu care urma să lucrez. Conștientizam ce făcusem. Că tocmai am aterizat într-o țară străină și că nu am niciun ban în buzunar. Știam că am cardul ca să iau primul avion spre casă dacă nu mai pot și vreau să renunț, dar știam și că n-o să renunț și că n-o să-l folosesc pentru altceva. Ce nu știam eu e că acea oră de așteptare din fața aeroportului avea să fie și cea mai relaxantă din călătorie. Observam oameni, mă bucuram de diversitatea lor comportamentală și vestimentară și priveam cerul mai liber ca niciodată. Apoi a venit Clara și a început nebunia.

În primele zile ruscacul în care aveam haine, două geci nefolositoare, conserve, laptopul, două aparate foto (unul digital, unul analogic), trei obiective, o cameră video, încărcătoare, cosmetice, două cărți pe care nu le-am deschis niciodată și o pereche de sandale pe care le-am purtat doar de câteva ori nu era atât de greu. Îl căram cu entuziasm dintr-un loc în altul, din casă în casă. Norocul meu a fost că pe măsură ce înaintam în călătorie și rucsacul devenea din ce în ce mai greu am găsit gazde care să mă țină mai multe zile și n-am fost nevoit să mă tot mut. În Bruxelles am stat la o fotografă pe care nu o cunoșteam și care a aflat de proiectul meu de pe Instagram, în Paris la un fotograf cu care mai lucrasem ca actor, în Barcelona la o fotografă care mă știa doar de pe Facebook și în Rimini la un model care vrea să devină actriță. În restul orașelor m-am mutat de colo-colo cu rucsacul tot mai apăsător în spinare.

img_3017_web

Două lucruri m-au luat prin surprindere. Aproape toate bunurile materiale s-au deteriorat sau s-au stricat iremediabil. În prima seară card-readerul, apoi laptopul, geanta pentru aparate, apoi un obiectiv și dacă mai stăteam o săptămână rămâneam și fără teniși. Ca o compensare, al doilea lucru care m-a surprins a fost energia pozitivă a oamenilor, generozitatea și căldura cu care mă primeau, chiar dacă mulți erau în primă fază interesați de fotografiile pe care urma să le facem. Parcă mă vedeam cu prieteni în fiecare zi, nu cu necunoscuți cu care urma să lucrez și apoi să plec mai departe. Mâncarea și biletele de transport pe care eu înainte de a pleca le vedeam în sistemul ăsta de trade ca pe o plată erau acum mai mult niște schimburi prietenești. Parcă ieșeam cu prietena mea cântăreață, îi făceam poze pentru noul ei album și ea îmi oferea o cină în timpul căreia râdeam și ne bucuram că suntem împreună. Singurul semn că munceam într-o zi era oboseala de la sfârșitul zilei.

Și munceam în fiecare zi. Dacă nu munceam, nu mâncam. Proiectul s-a răspândit însă surprinzător de bine pe Facebook și pe lângă persoanele pe care le contactasem de dinainte și le povestisem despre călătoria mea au apărut multe altele care mi-au scris că vor să mă întâlnească și să facem poze împreună. Mult noroc al călătorului și multe coincidențe plăcute m-au ghidat mereu în călătorie. Ajungeam ca prin minune exact unde trebuie pe drumul cel mai scurt, apărea mereu persoana potrivită la momentul potrivit, așa că niciodată n-am rămas nemâncat sau pe drumuri. N-am făcut deloc autostopul, deși eram pregătit. Am mers cu autobuzul, cu trenul, am și condus o mașină între Paris și Lyon, am mers cu barca pe canale în Amsterdam, cu bicicleta și cu avionul din Barcelona în Milano. Totul primit în schimbul pozelor.

Inițial îmi propusesem să probez acest mod de a trăi, shimb la schimb, troc, trade, ca pe vremuri. După trei zile știam deja că e posibil, așa că My Trade Trip a devenit repede un mod de a cunoaște oameni noi și de a schimba nu servicii, ci păreri, impresii și quality time. Făceam ce-mi place (fotografie și predat actorie) și la final cei pe care îi întâlneam îmi mulțumeau de parcă le făcusem o favoare. Culmea e că și eu simțeam același lucru, că generozitatea lor era un cadou pentru care nu făcusem nimic. Nu numai că am înlăturat banii, dar am înlăturat și conceptul de datorie.

img_6408_web

Habar nu aveam cum o să se termine, când și unde. După aproape două luni și 3000 de kilometri parcurși am obosit. Mi-am luat un bilet de avion spre casă și cu un mare gol în stomac m-am întors în România. Eram ușurat și trist în același timp. Când am ajuns în București râdeam. Făcusem zeci de mii de poze, cunoscusem atâția oameni minunați (total întâmplător cu mulți dintre ei m-am văzut chiar de mai multe ori de-a lungul excursiei, în țări și orașe diferite) și aveam sentimentul că o să-mi trag puțin sufletul în casa mea, o să îmi încarc bateriile și o să pornesc iar la drum.

Îmi amintesc că acum doi sau trei ani îi invidiam și admiram în același timp pe toți cei care își puneau rucsacul în spinare și plecau „în lumea largă” fără vreo țintă clară dar, cel mai important, fără frică. Visam și eu să plec așa, dar nu aveam curaj. Mereu îmi găseam o scuză să n-o fac. Toți prietenii și cunoscuții mei și aproape toți cei pe care i-am cunoscut în excursie mi-au mărturisit că ar vrea să poată și ei să trăiască o experiență ca a mea, dar că e prea greu. Și tuturor le spun că nu e nimic mai simplu. Nici măcar de curaj nu e nevoie. Trebuie doar să îți faci bagajul și să faci primul pas.

 

img_3841_web

img_1708_webimg_3682_web

 

Detalii despre fiecare zi de călătorie a lui Andrei găsiți pe mytradetrip.wordpress.com