-

Școala, educația și liber-profesionistul

 
 
 

septembrie 25, 2016


Cât de mult te ajută, ca artist, educația formală? La ce e bună o universitate de arte? Îți deschide sau blochează porțile și mintea? Ce le lipsește facultăților de arte de la noi și cum e în străinătate? Ne bântuiau răspunsurile la aceste întrebări și am încercat să le aflăm, într-un prim episod al unei serii de articole, de la șase artiste plastice. Adelina Gavrilă, Flaviana Enache, Alice Helen Zigman (absolvente UNArte București), Lavinia Crețu, Elena Ilaș și Diana Constantinescu (absolvente ale Universității de Arte Vizuale și Design Cluj) au stat de vorbă cu noi despre învățământul superior artistic, visele studenților și experiențele cu exteriorul ale artiștilor români.
Adelina Gavrilă - Monarhic

Adelina Gavrilă – Monarhic

Adelina are 26 de ani și e absolventă de pictură la București. În lucrările ei folosește culori tomnatice, pământii, cu ajutorul cărora „scrie” mesaje puternice, uneori chiar politice. Este atrasă de suprarealismul cu nuanțe de grotesc. Înainte de facultate, a terminat și un liceul de Arte Plastice din Galați. Liceul i-a cultivat iubirea pentru culorile în ulei şi a ajutat-o să înţeleagă viaţa dintr-o natură moartă. Universitatea a ghidat-o către o abordare total diferită, mult mai ancorată în realitatea cotidiană, orientând-o spre temele sociale, politice, economice, cu discursuri mult mai pragmatice, bine documentate, conceptualizate şi transpuse cu grijă în zona vizualului, prin proiecte artistice. Tot aici a învățat să-şi organizeze  timpul şi spaţiul. Şi-a cultivat simţul pentru precizie, răbdare şi perseverenţă. Crede că unei lucrări rezultate în urma unor spasme artistice şi reflexe primitive îi va lipsi substanţa. Pentru Adelina, o facultate de Arte Plastice e bună pentru că îţi educă instinctele artistice. Crede că cele mai interesante uși care îți sunt deschise grație facultății sunt chiar ușile atelierelor de lucru și ale claselor de studiu. „În spatele acestor uşi suntem individualităţi, ne distingem unii de alţii prin tehnică, tematică, simț şi alegeri artistice. Dinspre exterior părem o masă amorfă, de rătăciţi, iar uşile rămase încă nedeschise mi se par momentan, relativ mici şi puţine.”

Lavinia a terminat Grafică la Cluj, iar acum locuiește în Sibiu, unde predă. Recunoaște cu regret că facultatea nu i-a facilitat contactul concret și direct cu galeriști, critici, curatori. Totuși, cei mai mulți dintre ei găsesc ulterior importantă experiența universității. Necesară, dar nu suficientă. „Prioritar e felul în care te descoperi pe tine şi vii cu o viziune care poartă amprenta personală. Iar acest pas e un mare blocaj pentru mulţi. Sunt puţini cei care reuşesc să îşi construiască un drum stabil şi să fie vizibili. Dincolo de asta, mai este şi neajunsul unui mediu artistic nu tocmai prosper, nu tocmai prietenos.”

Poți trăi din artă?

Pentru Flaviana, arta este răbdare și broderie. Într-a cincea a descoperit linia fină a detaliului. S-a mutat din Făgăraș la Brașov pentru a face un liceu de artă. Apoi a urmat cursurile UNArte București, secția de artă murală. Crede că „niciun artist român, în afară de Ghenie, nu trăiește doar din arta sa, sau dacă asta se întâmplă, sigur e cu lipsuri. Lucrările se expun, se mai vând, se mai dăruiesc.” Și Adelina e de acord. Trăiește pentru artă, dar nu face mari eforturi să-și vândă lucrările până ce nu ajunge cu ele la o maturitate creativă și conceptuală. Veniturile din artă sunt sporadice, aşa că majoritatea artiştilor îşi caută un job cu stabilitate financiară. Arta e un lux.

România a trecut în ultimii ani prin mai multe mici revoluţii civilizatoare, în consecinţă inclusiv în domeniul cultural există o mişcare de tineri care vor pune bazele unui nou curent care va educa simţul estetic al maselor urbane. Este pasul care va convinge românul că a cumpăra o lucrare de artă a unui tânăr contemporan nu este un gest snob, ci un act de civilitate.”, spune Adelina mai optimist.

Ricoh Image

Flaviana Enache – Paket 2

Ceva mai puțin roz este perspectiva Elenei Ilaș, prima femeie care face un doctorat în sculptură la Cluj. A absolvit arte și design la Cluj și a ales să-și continue studiile tot acolo. Face lucrări pentru care încă nu există un public la noi în țară: „Sculptura nu prea se vinde în România, nu există cultul achiziţionării unui obiect ca să îi dai în casa ta o destinaţie, un loc, să faci din el un obiect de decor. În general, doar colecționarii au aplecare către a cumpăra sculptură. Însă când vorbim de un obiect de artă contemporană iarăşi întâmpinăm un blocaj, o neacceptare a noilor tendințe care explorează anumite tehnici mai noi, mai neconvenționale, sculptură din hârtie, să zicem, sau din plastic sau din materiale reciclate sau rășini. Câteodată nici fierul nu e văzut ca material prețios pentru sculptură, deși el ca material este extrem de ofertant și neexploatat. Se doresc lucrări din  materiale prețioase, însă oamenii nu văd și nu sunt dispuși să plătească adevărata valoare a unui obiect, a unei sculpturi.”

De vânzare

În universităţi se fac cursuri de management cultural. Artiştii spun că sunt utile, dar nu suficient de practic realizate încât să te învețe cu adevărat ce ai de făcut atunci când trebuie să fii și antreprenor cultural, nu doar artist. „Stagii de practică în galerii, case de licitație, muzee şi alte instituţii de artă ar fi făcut trecerea mai uşoară.”, crede Lavinia.

„Ca un artist să fie vandabil, trebuie să țină cont de mai mulți factori: de la tematica lucrărilor sale la expunere media, de la networking și până la factori mai subtili precum aleatoriul (a se citi noroc)” , spune Adelina.

Pe de altă parte, unii sunt de părere că managementul cultural nu ar trebui să fie treaba artistului neapărat. „Nu consider că un artist trebuie să fie și manager. Eu am învăţat că trebuie să creez, să fiu inovator și dinamic în și cu ceea ce fac, nu să stau să fac prezentări și liste cu prețuri sau să curtez pe cei care vor să investească în artă. Sunt două chestiuni diferite. E posibil să nu pot să fac asta și nici să îmi doresc.”, îmi mărturisește Elena.

Alice Helen Zigman - You Were Born With No Fears

Alice Helen Zigman – You Were Born With No Fears

Retușuri și reforme necesare

Sunt produse ale școlii românești de artă, dar toate șase cred că învățământul din România are nevoie de niște schimbări de fond. Pentru Adelina, ar fi vorba de modificarea şi diversificarea programei şcolare, cursuri mult mai aproape de zona artei contemporane şi digitale, bine organizate din punct de vedere teoretic şi practic, cu invitaţi din toate zonele culturale, dar și de „renunţarea definitivă la sistemul de notare. Sistemul actual mi se pare inconsistent şi nu reflectă realitatea unor performanţe artistice cu adevărat profesioniste, iar în cadrul sistemului de învăţământ vocaţional asistăm uneori la o scară a valorilor întoarsă.”

Elena ar vrea ca profesorii să fie mai atent selecționați. În plus, „se încearcă o oarecare implantare de metodologii noi și asta e lăudabil, însă cred că încă există lacune. Intențiile sunt multe și bune, dar pașii parcurși încă sunt anevoioși. La Cluj, să admitem, există o școală care își păstrează autonomia și încearcă să cultive la niveluri cât mai diverse actul acesta al cercetării – e practic un câștig. Însă diferențele față de sistemul occidental sunt importante și doar timpul și bunele intenții vor rezolva toate acestea.”, adaugă ea.

„Orele de studiu desen (figură umană în special) au o pondere mult prea mare. Este redundantă această preocupare în contextul în care la final nu să știi cum să desenezi corect este important, ci felul în care eşti capabil să concepi şi să realizezi un proiect artistic. Având atâtea ore de studiu mulţi rămân blocaţi în această etapă de suprafaţă, a corectitudinii” şi expresivităţii execuţiei”, e de părere Lavinia.

 

 

Diana Constantinescu are 23 de ani și a terminat pictură la Cluj-Napoca. Spune că programa universității este „bazată pe o artă academică, cu un singur curs de management în anul trei. Inovațiile nu sunt recomandate.”

Diana Constantinescu - Revealing Structures

Diana Constantinescu – Revealing Structures

Aici și acolo

Flaviana a călătorit mult grație școlilor de vară organizate pentru artiști în Serbia, Austria, Germania, Turcia etc. Și-amintește că profesoara Marilena Preda Sânc le-a spus încă din anul I să se comporte ca un burete, absorbind tot ce pot. Faci asta și călătorind. La Salzburg, de pildă, vechea cetate  de pe dealul orașului, o fostă fabrică de sare și alte câteva spații se transformă vara în spații de creație pentru artiști și amatori de artă. La cursuri vin să predea profesori de la universități de artă din toată lumea. Ieșind din țară, artiștii au ocazia să vadă cum se pune pe picioare o expoziție de anvergură, cum te prezinți fără cusur publicului. Artistul este  încurajat să creeze, se investeşte în artă, apoi intră în mișcare pârghiile de marketing care îl fac vizibil. Dar, în ultimii ani, marketingul artistic și-a arătat și fața mai puțin frumoasă, crede Flaviana, iar pasionaților de artă le vine din ce în ce mai greu să discearnă foarte bine ceea ce le este așezat în față.

Lavinia Crețu – To Live This Body

Lavinia şi Adelina au plecat din țară în timpul facultății, cu bursa Erasmus. Lavinia a mers la Facultatea de arte frumoase din cadrul Universităţii T.E.I. M din Atena. A avut libertatea de a opta pentru materii în cadrul mai multor secţii şi ani de studiu, ceea ce i-a permis să frecventeze cursuri destul de diferite faţă de cele prevăzute în programa secţiei de grafică din Cluj. A apreciat orientarea destul de practică a sarcinilor de îndeplinit. „Mediul artistic al capitalei greceşti a avut atunci un mare impact asupra mea. Clujul în acel moment nu avea Fabrica de Pensule, în oraş nu existau decât vreo trei galerii. Atena însă era foarte inspirațională cu cele peste 100 de galerii şi spaţii alternative de expunere.”

Adelina a fost la Academia de Arte Frumoase, Albertina din Torino, care „s-a prezentat cu un sistem şi o programă mai puţin dogmatică, ceea ce mi-a oferit libertatea de a alege cu uşurinţă aproape orice curs. Trebuie să recunosc că nivelul din facultăţile artistice româneşti este mult mai ridicat faţă de cel italian şi aş putea spune că studenţii români sunt văzuţi ca fiind extrem de bine pregătiţi. Cu toate acestea, viaţa artistică din tot mediul italian este fără doar şi poate mult mai bogată faţă de cea din mediul românesc, muzeele sunt bine puse la punct şi extrem de interactive, bienalele italiene sunt adevărate porţi către artă din toată lumea, iar galeriile sunt într-un număr mult mai mare.”

În ultimul an de master, Alice a plecat cu Erasmus la Academie des Beaux Arts, prima universitate în care a fost iniţiată secţia de artă digitală din Belgia. „Am ştiut doar că vreau să învăţ film de animaţie şi să mă dezvolt din punct de vedere profesional într-un loc în care cultura, arta, educaţia ocupă un loc important și sunt într-adevăr vii; să mă plimb din nou pe străzi pe care nu le cunosc,  fără să ştiu încotro mă îndrept şi fără să-mi fie frică să mă rătăcesc, să aud cuvinte străine.” Alice s-a întors, şi-a dat disertaţia şi a aplicat din nou în Belgia pe cont propriu. Spune că și profesorilor din Belgia studenții români li se par foarte bine pregătiți și foarte creativi, ceea ce dovedește că și cei din România își fac meseria, „chiar dacă sistemul nu e bun pentru niciuna din cele două părți. E drept că depinde și de student: cum se implică, cât se implică, ce vrea să facă.”

Diana a fost cinci luni, cu bursă Erasmus, la Universidad de Castilla la Mancha din Cuenca, Spania. Pregătirea de care avusese parte în țară o ajutase pe plan tehnic, fiind cu mult mai avansată decât a studenților spanioli. În schimb, „universitatea de acolo, pe lângă faptul că este mult mai dotată (şi ca spaţiu, și ca aparatură)  le pune studenţilor la dispoziţie multe evenimente artistice, cu şi fără taxă de participare, iar formarea acestora este una contemporană, intrând în toate sferele artei. La noi, în educaţie, se impune studierea unei singure discipline.  Pe lângă faptul că universitatea organizează puţine concursuri sau evenimente, aceastea nu sunt nici promovate. Atelierele noastre nu sunt destul de mari pentru numărul studenţilor şi nimeni nu ne pune la dispoziţie niciun fel de aparatură. Mai mult decât atât, pe site-ul facultăţii sunt prezentate ateliere de tâmplărie şi cromatologie care în realitate nu există.”

Artă sau job

Le-am întrebat pe artiste și cum s-au descurcat financiar în timpul facultății, și dacă au lucrat în parallel. Majoritatea au avut bursă pe parcursul anilor de studiu. Au fost ajutate şi de părinţi, iar căminul pentru cei cu burse este destul de accesibil. Iar în cazul Laviniei, Adelinei şi Flavianei, job-ul nu a fost considerat necesar în timpul facultăţii, și-au considerat vocația un full time job. Au mai participat la diferite târguri de hadmade, Adelina a fost cake designer la o cofetărie din Bucureşti, Flaviana a încercat să-şi petreacă vacanțele în mod activ pe timpul facultăţii: pictat pe lemn într-o fabrică de mobilă, a făcut design grafic într-o firmă de publicitate, a lucrat pe șantiere de pictură religioasă.

Elena Ilaș

Elena  a lucrat pe comandă, a făcut ceea ce se cerea, respectiv sculptură utilitară. În general era vorba de comenzi private, busturi, statuete, butaforie pentru film și teatru. „Mi-a plăcut să lucrez pe diverse proiecte, am făcut orice, să pot căpăta experiență și manualitate în folosirea uneltelor de lucru, să fiu mereu în formă și să obțin independență financiară. Întotdeauna din banii obţinuţi pe anumite comenzi îmi cumpăr ceva necesar pentru sculptură, sau materiale, orice care să mă impulsioneze să continui. Investesc în mine și în ceea ce fac. Când pleci la o distanță considerabilă de casă trebuie să fii capabil să îți construieşti visele. Asta însemnă să înveţi să supravieţuieşti frumos, demn și curajos. E un exercițiu care ține de un anumit stil de viață, viața de artist ancorat în aici și acum.”