-

ShortsUP Musicology – filme sub bagheta dirijorului

 
 

martie 3, 2016


Am fost în weekend la Sala Radio, nerăbdător să văd proiecțiile ShortsUP Musicology. Atracția principală a celor două seri de scurtmetraje avea să fie un program de filme mute însoțite de muzică live – astfel, o mică orchestră de coarde aflată sub conducerea dirijorului Daniel Jinga a acompaniat de pe scenă câteva vechi filme românești (puse la dispoziție de către Arhiva Națională de Filme).

Proiectul ShortsUP și-a obișnuit publicul cu programe cât mai colorate și diverse: filme din toată lumea, tematici de tot felul, adrese și decoruri schimbate în permanență. Astfel încât de data asta a venit rândul Sălii Radio din București, unde s-au proiectat filme cu și despre muzică – de aici și numele evenimentului, cu toate că muzicologia e puțin altceva. Curator pentru cele două seri a fost Alexandra Safriuc, selecționer al ShortsUP. Au fost unele scurtmetraje bune și foarte bune (Moarte sigură, EMO, Vibrația și altele), dar nu pot să nu remarc faptul că programul a fost inegal ca valoare; în cazul celor câteva filme slăbuțe bine (ce noroc că erau scurtmetraje!), singura consolare rămânea cartonul de prezentare, de unde aflam că până și ele obținuseră cândva, undeva, un premiu…

Filmele românești care s-au lăsat acompaniate pe scena Sălii Radio merită toate aplauzele prin simpla lor prezență – mici bijuterii ce fac parte din prea puțin cunoscuta cinematografie interbelică de la noi; din păcate, ele nu sunt de găsit pe internet, în ciuda faptului că au intrat de ani mulți în patrimoniul public (se pot vedea doar la Cinematecă, dar și acolo sunt proiectate din an în Paște).

Revenind la ceea ce am numit mai devreme „atracția principală” a evenimentului, aș mai adăuga un lucru de bine, anume că sunetul orchestrei a fost frumos reliefat de acustica Sălii Radio (mai bună decât a oricărui cinematograf din oraș), iar asta s-a simțit mai ales la documentarul București, orașul contrastelor. De prestația orchestrei, însă, nu mă grăbesc să vorbesc… Deși s-a cântat mulțumitor, cu un număr minim de clătinături la pasajele dificile, muzicienii nu au avut absolut nicio treabă cu cele întâmplate pe ecran. Iar unde rafinamentul practicii de a acompania un film mut ține tocmai de priceperea muzicianului de a se contopi cu imaginea filmului, rezultatul mult-trâmbițatelor proiecții desfășurate „sub bagheta dirijorului” (citez din programul ShortsUP) a frizat cinismul. Când în imagine au apărut Fănică Luca și legendarul său taraf, cântând plini de însuflețire, orchestra tocmai își savura pauza dintre două piese; iar după ce pe ecran s-a anunțat sfârșitul ultimului film din calupul mut, orchestra și-a continuat, imperturbabil, partitura.

O partitură prea lungă pentru un film atât de scurt.