-

Spații independente pentru teatru independent

 
 
Pe 27 martie am sărbătorit Ziua Internațională a Teatrului. Ce metodă mai bună de a celebra momentul decât să punem în lumină oamenii care se străduiesc să susțină spațiile neconvenționale? Așadar, am pornit să descopăr ce se întâmplă cu spațiile independente din București. (Cunoaștem deja Green Hours, la fel și Teatrul Act, că sunt vechi în meseria de independenți, așa că mai bine discutăm cu cei mai noi. Independenții sunt mulți și merituoși, am vorbit doar cu o parte. Deocamdată.)

unteatru – Strada Ilfov, nr. 1. Fondat în 2010 de Andrei și Andreea Grosu.

unteatru, Foto: Claudiu Popescu

Făuritorii îmi mărturisesc că la bază stă o poveste de dragoste ‒ a lor. Au înființat un teatru și o familie în același an. „Ziua de naștere” (a teatrului) este cândva în iulie. Au văzut împreună proiecte care le-au plăcut și care nu aveau unde să se joace, așa că au invitat cinci spectacole de la UNATC. Între timp, Treapta a noua se joacă deja cu casa închisă. Au „scăpat” spațiul de moloz și s-au pus pe treabă, apoi s-au gândit ce nume să îi pună. „După multe încercări, ne-am dat seama că ne e foarte greu să îl botezăm într-un fel oarecare. La început a fost în glumă, apoi ne-am gândit că e un teatru și atât, înseamnă unicitate și singularitate, nu vrea să fie altceva” (Andreea). Primul spectacol: Oleanna. Au sunat oameni care au invitat alții și a fost emoționant să vadă cum se umple spațiul cu patruzeci de persoane. Cercul lor de prieteni s-a mărit, pentru că de fapt „asta înseamnă unteatru – prietenii prietenilor au venit și revin cu oameni noi, cu familie”. Amfitrionii nu vor să fie gazde și atât. Își doresc să facă un teatru de repertoriu, adică atunci când invită un spectacol să îl păstreze la unteatru și se bucură mult de proiectele noi. Hint: fiți cu ochii pe ei în luna aceasta.

Cum arată omul unteatru? Cu pălărie, ochelari rotunzi și eșarfă cu buline, costum negru, un om sobru, dar cu simțul umorului, foarte creativ (au pe hol un portret) și cu un baston metalic. Nu închid vara și își așteaptă publicul cu entuziasm. Îi găsiți pe unteatru.ro. Sala are 50 de m2 și poate primi maxim 70 de spectatori.

lorgean theatre – Aleea Șipotul Fântânilor, nr. 4. Fondat în 2008 într-o garsonieră. A lui Jean Lorin Sterian.

lorgean theatre, Foto: Claudiu Popescu

Despre lorgean theatre aveam deja câteva răspunsuri din cartea Teatrul din sufragerie, apărută anul trecut. Primul spectacol nici nu a avut nume, a fost o înșiruire de acte performative. În primul an toți oamenii erau anunțați telefonic, dar acum „lucrurile nu mai stau chiar așa, totuși spectatorii s-au format ca o comunitate”, lucru la care Lorin nu s-a așteptat neapărat. Este interesant că oamenii nu plătesc bilete, ci aduc obiecte care au legătură cu subiectul performance-ului, iar proprietarul garsonierei este interesat de cei care vin, cum se raportează la casă, la el și se uită mai mult la oamenii din sală/sufragerie. Apoi se discută despre obiectele pe care le aduc, discuții necesare sau provocate de musafiri. lorgean a apărut natural, arbitrar și proprietarul dorește să îl continue în același mod. „Sunt câțiva care au debutat aici și asta a schimbat viața unora dintre ei”.

Lui Lorin îi e greu să și-l imagineze pe lorgean theatre ‒ omul, că doar e parte din casa lui, dar știe că dacă ar ieși în oraș (personajul), ar purta un costum în culorile tapetului din casă. Ar avea întotdeauna cărți în buzunar, pălărie și „ar merge în multe alte vizite și ar trebui să aibă o geantă în care să ducă întotdeauna ceva, că se duce în vizită”. Lorin își dorește ca în continuare să nu existe bilet de intrare,  „să rămână contribuția prin obiecte”, pentru că el consideră că se creează un alt tip de legătură. A fost o întâlnire cu un om pentru care spectatorii contează. La unul dintre ultimele spectacole, Lorin a oferit audienței câte un ou imprimat cu lorgean theatre. La sfârșitul lui aprilie, teatrul său găzduiește un australian care călătorește în jurul lumii și face performance-uri pe unde se oprește. Spațiul are 32 de m2 și a găzduit maxim 20 de spectatori.

Godot Cafe – Teatru / Godot Subscena – Str. Blănari, nr. 14. Fondat în 2010, respectiv 2012. Un local franțuzesc, cochet.

Godot Cafe Teatru, Foto: Godot Cafe Teatru

Ideea a pornit de la Geo, iar Vlad a aderat entuziast. Spațiul e gândit astfel încât să poată prezenta un spectacol în condiții normale și găzduiește, dar și produce proiecte. Primul spectacol se juca prin tot felul de spații improprii din București. Vlad a fost impresionat de publicul numeros. „Am tot întârziat cu proiectul din diverse motive și așa am găsit numele – tot așteptam deschiderea cum îl așteptau în piesă pe Godot”. SubScena, fratele mai mic al lui Godot, a fost mereu acolo, a găzduit petreceri și abia acum a fost deschis teatrului; tematica și abordarea vor fi diferite, îmi spune Vlad, pentru că oamenii sunt mai aproape de actori. Textele vor fi altfel, iar jos va fi „underground-ul adevărat”, acolo vor fi experimentele teatrale. Se joacă mult – chiar și 13 spectacole pe săptămână. Publicul este divers, iar SubScena va fi dedicat mai ales celor tineri.

Omul Godot ar zâmbi și ar face cu ochiul, cu siguranță. În spatele lui Godot stau persoane hotărâte, dedicate unui spațiu făcut din dragoste pentru teatru. SubScena are două luni și Godot cam doi ani și jumătate. Sus încap 120 de spectatori la mese, jos depinde de scenograf.

Teatrul Apropo – Str. Foișorului, nr. 160. Fondat în 2010, loc de actualitate și experimente.

Teatrul Apropo, Foto: Teatrul Apropo

La Teatrul Apropo am fost după Oxigen și am vorbit cu Radu Popescu, care reprezintă echipa Asociației Teatrul.ro. Au început la Dalles, unde au făcut și Maratonul Teatrului Independent, apoi și-au schimbat adresa. Apropo vrea să se dezvolte în direcția teatrului contemporan, cu și despre problemele actuale, a teatrului experimental și a teatrului-dans. Își dorește și reintepretarea clasicilor, ca tematică și conținut, Shakespeare tradus din nou, adus în actual. Deși pare un plan ambițios, crede că lucrurile se vor realiza, mai devreme sau mai târziu. Numele vine de la apropoul față de situația actuală, nu prea grozavă pentru teatru. Cei de la Apropo nu se vor opri decât atunci când vor considera că nu mai au nimic de spus, chiar dacă uneori le este greu să lucreze. Primesc și alte spectacole în spațiu, cu condiția să fie de calitate și să se adapteze spațiului. Se hotărăște pe parcurs dacă vor rămâne sau nu.

Dacă ar fi o persoană, „Teatrul Apropo ar fi o tânără nonconformistă, care s-ar îmbrăca mai ieșit din comun și ar spune lucrurilor pe nume”. Spațiul are cam 100 m2, cât despre public, cel mai mulți au fost 90.

În Culise – Piața Națiunile Unite 3-5, bloc B2. Fondat în 2011.

În Culise, Foto: Teatrul În Culise

Pe Cristi Bajora de la În Culise l-am găsit mai greu, pentru că s-a mutat cu teatrul. „Ideea a pornit de la un teatru altfel, cu subiecte alternative și neconvenționale, care utilizează spațiul în mod diferit, ca să nu fie o poveste spusă anost către spectatori”. Primul spectacol de la În culise, Imaginează-ți că ești Dumnezeu, a fost o surpriză plăcută și din perspectiva criticilor iar regizorul consideră că a avut dreptate când și-a dat seama că lumea vrea ceva nou. „Teatrul nu se face din vanitate, atunci nu mai are sens nimic din toate astea”. La primul spectacol au fost 70 de persoane, deși teoretic puteau găzdui doar 50 de oameni. „Asta nu înțeleg unii colegi, că vindem atâta timp cât avem cui să ne adresăm; și aici apare o problemă – în independent nu există capete de afiș”. Bucuria spectatorilor te mulțumește, te face să continui, să treci peste lucrurile care te împiedică să îți faci treaba, crede el. Nu și-a mințit publicul, le-a spus exact la ce să se aștepte, la ceva aproape de reality-show. De ce „în culise” – acolo se întâmplă de fapt teatrul, în spatele scenei, unde totul e real și „am simțit că așa trebuie să fie. Nu sunt teatru de stat să primesc premii; importanți sunt spectatorii”. Independent nu înseamnă că nu ești suficient de bun ca să fii în teatrul de stat, mi-a mărturisit. Oamenii din independent au o misiune, au de transmis un mesaj. „Este un spațiu în care trebuie să arăți că știi să joci teatru, trebuie să te descurci, să vii să îmi arăți, că nu ai un staff de 15 oameni care stă după tine să îți facă spectacolul. Trebuie să propună ceva”.

Cristi Bajora a zis că omul În culise ar fi înalt, îmbrăcat colorat și cu o privire foarte pătrunzătoare. La noul sediu sunt 100 locuri și sala are cam 150 m2, inaugurată pe 29 martie anul acesta.

Teatrul Logos – Str. Vișinilor, nr. 17. Fondat în 1998 în Buftea, mutat în 2005 în București. Un teatru al căutărilor, acoperit în misticism.

Teatrul Logos, Foto: Teatrul Logos

La Teatrul Logos am stat de vorbă cu Oswald Gayer, o personalitate carismatică, în jurul căruia s-au adunat actorii care îi împărtășesc viziunea. A lucrat mulți ani în străinătate și mărturisește sincer că viața a fost darnică cu el. Caută formele inițiale, „un mijloc de a transporta pe calea frumosului adevăruri profunde, cele spirituale, ale zonei de dincolo de planul fizic. Occidentul caută politicul și socialul, dar nu vreau să fac parte din această manipulare, dezvoltări pur materialiste”. Toate aspectele trebuie să existe în teatru, dar unul anume nu trebuie să lipsească. Teatrul trebuie să devină o pepinieră de căutători de logos. Crede că regia e out, actoria e ce trebuie și vede cum mulți colegi se pun câte doi, trei și fac un spectacol. Primul spectacol a fost în stilul commedia dell’arte, s-a numit Insula sclavilor și încă se mai joacă de 14 ani. Planurile de viitor: un sediu și un pas spre teatrul antic.

Dacă Teatrul Logos ar fi o persoană… „Sper că nu mă întrebați cum arată acum, că așa e imaginația mea: Ar fi o persoană jerpelită, îmbrăcată cu cârpe, zdrențe, cu ochii întrebători, uluiți, dar mai degrabă triști, însă cu un subtext de umor. O persoană fără pantofi, cu corpul înfrigurat de nevoi. Mi-aș dori ca această persoană să mi-o pot imagina splendidă, minunată, îmbrăcată în straie domnești, dar simple, frumoase. Cu privirea strălucitoare, sănătoasă, viguroasă, cu privirea ageră spre orizontul cunoașterii”.
Spațiul are aproximativ 140 m2 și poate găzdui în jur de 80 de spectatori – cam cât o sufragerie de boier modern, după cum spune Oswald Mayer.

Să crezi și să creezi un spațiu independent înseamnă să ai curaj și încredere în forțele proprii. Le-am dat dreptate fiecăruia dintre cei cu care am vorbit, m-au încântat. Mi-a plăcut să văd atâta pasiune și voință și a fost pastila mea de energie pentru multă vreme. Teatrul independent are lucruri de oferit, spectacole, actori talentați, regizori, dramaturgi, rămâne doar să își găsească publicul. Vă îndemn la teatru independent!

  • chen

    mergea ceva si cu Teatrul Arca / LaScena