-

Amour

 
 
 
Regia: Michael Haneke Cu: Louis Trintignant, Emmanuelle Riva, Isabelle Huppert. Franța, 2012

Michael Haneke este unul dintre puţinii regizori care au reuşit să realizeze două filme de Palme D’or într-un timp record (mai puţin de 4 ani).  După The White Ribbon, un film mai degrabă despre „originea oricărui tip de terorism, fie de natură politică, fie de natură religioasă” (cel puţin aşa spune Haneke), Amour este povestea unui cuplu de bătrâni, Anne şi Georges, profesori de muzică pensionaţi, care duc o viaţă liniştită într-un apartament din Paris. Liniştea lor se fărâmă în momentul în care Anne suferă un atac ce are ca rezultat o semi-pareză. Şi pentru a nu diminua intensitatea filmului, rezum prin a spune că el prezintă invaliditatea cu mult realism, suferinţa profundă, teama de moarte (sau acceptarea ei?), dragostea manifestată în cele mai diverse şi tulburătoare moduri. Poate şi loialitatea. Toate acestea însă rămân la aprecierea celui ce priveşte, fapt ce face filmul cu atât mai intrigant. Fără îndoială, de văzut.

 

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!