-

Autori George-Mihai Irimescu



Articole


Ubu înlănțuit (textul ce stă la baza piesei) este una dintre cele șase piese ce îl au ca personaj principal pe Père Ubu. Domnul și Doamna Ubu, uciși de mânia poporului, sunt înmormântați în cimitirul Monstre-Martre. Ei însă reînvie, pentru a crea, din nou, haos prin prezența lor, această revenire la viață fiind poate un prim semn al perenității năravurilor și problemelor morale ce vor fi apoi ridicate pe parcursul piesei. Miza piesei este că tratează probleme sociale și politice care nu își vor pierde niciodată actualitatea. Și cu asta sunt de acord. Cu toate acestea, ideile se aglomerează, încât parcă, la final, nu știi cu ce ar trebui să rămâi. Sunt abordate tema puterii, a libertății, a ipocriziei, imoralității, a manipulării, hoției, vulgarității, și multe astfel de elemente prepoderent...


Ceea ce nu știm atunci când începe piesa, dar aflăm ulterior după o scurtă documentare (sau înainte, depinde de fiecare), este că autorul polonez Sławomir Mrożek a emigrat în 1963 în Italia, Franța iar apoi în Mexic, textul fiind o descriere a experienței sale solitare în exil. Cu toate acestea, nu știm de unde au plecat cele două personaje ale piesei, și nici unde se află. Știm doar că cei doi remarcă lipsa muștelor de acasă (metaforă, probabil, a mizeriei lăsate în urmă), și faptul că aici tradiția dictează ca în noaptea de Anul Nou lumina să fie oprită. Iată-ne așadar într-un subsol sărăcăcios alături doi emigranți, în noaptea Anului Noi. Printre ei, înconjurați de țevi, stă publicul, parcă făcând parte din decor. Pe cei doi pare să îi unească...


„Adevărul unui actor cred că-i adevărul lui personal. Dincolo de text, de regie și de mise-en-scène. Cred că e adevărul tău pe care îl spui acolo. Pe care îl faci în primul rând, că nu doar vorbele sunt principalul, deși la teatru mai mult vorbele au putere. Iar urcându-te pe scenă cumva e și un soi de exorcizare a problemelor pe care le ai. Asta ne permite cumva teatrul. Dincolo de frumusețea jocului și de faptul că vrei să demonstrezi ceva, e și o mare nevoie a ta. Și în plus pentru că iubești jocul ăsta de-a viața. Acolo nu ți se poate întâmpla nimic. Pe scenă ești safe întotdeauna, și e bine să te arunci acolo. Acolo urletul tău nu poate fi atât de surd cum e în viață.”...


Năpasta, Teatrul Național București Regia: Radu Afrim La spectacolele lui Afrim, deşi unii vin pregătiţi cu dicţionare de simbolistică, tot timpul au şocuri suprarealiste – te-ai obișnuit cumva să nu mai citești semne în piesele sale şi să nu ştii la ce să te mai aştepţi. Aşa s-a întâmplat şi la FNT cu Năpasta. Regizorul montează curat, și-a măturat toate artificiile previzibile, tu eşti mereu prins cu un pas în urmă în această geometrie cochetă. Nici cu Năpasta Afrim nu face prea mulți pași greșiți. Ştia că nu putea interveni foarte mult pe piesă aşa că a „filtrat-o” în maniera sa, după 123 de ani de la apariţie. A făcut-o prizabilă şi pentru publicul de Atelierul Mecanic, de Green, de Control, deși s-a jucat la Sala Mare a Teatrului Național,...


Să-l cunoaștem pe Danny Danny este vocalul formației Bucharest. Părinții lui sunt din Cluj. Au plecat la Ierusalim prin anii ‘70 pentru că, mai ales că în acei ani, lucrurile nu erau atât de plăcute în România, spune Danny, și voiau să scape de comunism. El însă nu a apucat să trăiască în România, și nici să învețe limba română. A mers la niște cursuri ținute de ICR Tel-Aviv, însă i s-au părut prea grele și a renunțat. Și nici nu era atât de entuziasmat. A concluzionat că, pentru învăța o limbă așa cum trebuie, e mai bine să locuiești în locul unde este vorbită. Așa că a preferat să o lase baltă. În copilărie, a petrecut doi ani în State. Locuia acolo, pentru că tatăl său, profesor de fizică,...


Drumul Cluj-București trece prin Autumn Hotel „La București a fost fantastic, era o liniște în sală… Am apreciat mult chestia asta, un pic altfel decât la concertele Luna Amară.” Și chiar așa a fost. Într-o sâmbătă seară am intrat în Club Fabrica așteptându-ne să nu avem unde arunca un ac. În sală însă, ne puteam auzi pașii. La bar erau câțiva oameni care vorbeau liniștiți, pe margine alții care așteptau răbdători iar în dreapta scenei artiștii stăteau de vorbă. Apoi începe concertul, și oamenii se strâng în fața scenei. Văzusem o serie de înregistrări Autumn Hotel într-un studio, cu Nick la voce și la chitară, și un tip cu plete foarte lungi la clape și backing vocals. Foarte liniștit și acustic. Iar acum parcă totul se lega, era o atmosferă...


În urmă cu 8 ani, asistam la unul dintre primele concerte underground. Aveam 17 ani, proaspăt împliniți, iar descoperirea beciurilor bucureștene înfundate în fum de țigară era o reală revelație. Mirosul de bere ieftină, combinat cu distorsul chitărilor de pe scenă, ne dădea senzația de libertate amestecată cu o bucurie naivă specifică vârstei. Trupa se numea AB4, iar motivul venirii noastre era piesa lor, intitulată Come, în care ne încurcam degetele de fiecare dată când o testam la chitară. Formula în care activau era una surprinzătoare – doar 3 oameni. Dacă Beavis și Doru (n.r. tobarul și solistul/chitaristul) se încadrau în spiritul rock-ului alternativ, cu converși și dând ritmic din plete, basistul era, de fapt, un contrabasist. Stilul agresiv și crunchy AB4 era contrabalansat de acest domn, aparent timid și...

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!