-

Autori George-Mihai Irimescu



Articole


Cât despre filme, printre cele ce ne-au plăcut, se numără:   Cei de atunci (Aquel no era yo, Spania 2012) Regie: Esteban Crespo   Povestea unui copil soldat, care la adolescență, în ceea ce părea a fi un cadru universitar, își retrăia cu tristețe și regret crimele. Vocea lui tremurândă plimbă audiența printre o serie de evenimente tragice. Cadrele alternează între scena în care adolescentul își spunea povestestea și successiunea evenimentelor prin care copilul a fost salvat din cadrul grupării paramilitare în care era recrutat. Întrebarea recurentă a filmului a fost cum îți împaci sufletul si conștiința cu amintirea crimelor săvârșite, într-o lume în care fie îmbrățișai violența, fie erai ucis.   Problema Voorman (The Voorman Problem, UK 2012) Regie: Mark Gill   Voorman este un prizonier care se crede Dumnezeu, iar...


Top 5 lucruri despre TIFF: Clujul e un oraş foarte fain. Am vrea să stăm toată ziua să bem o cafea în Piaţa Muzeului. Sau să te prefaci că te-ai rătăcit pe Strada Universităţii să o baţi încă o dată la pas. Uită-te din timp pe program. Fă-ţi calcule. Alege, chiar dacă asta înseamnă să mai spui şi nu. Urmăreşte multe filme, dar nu încerca să le vezi pe toate, că n-o să poţi. Încearcă măcar un workshop sau un masterclass sau o discuţie la TIFF lounge. De exemplu un masterclass cu Peter Webber şi după două ore speram să nu se mai termine. Da, e regizoru’ ăla care a făcut Girl With a Pearl Earring. Să faci nişte drumuri la Depozitul de Filme, unde cu ceva încurajări şi susţinere,...


Pentru unii dintre noi, cele mai importante momente din viața noastră au un soundtrack. Ne amintim când am călcat pentru prima dată pe poarta liceului pe acordurile Nirvana, cum ne-am făcut curaj să invităm pentru prima dată o tipă în oraș pe Red Hot, cum am suferit pentru prima dată cu chitara în brațe pe Coldplay sau OCS atunci când n-a fost să fie, cum cântam din Vama Veche în primul drum cu trenul spre mare. În cartea de față, 14 invitați scriu despre o bucată muzicală care, la un moment dat, a însemnat ceva în viețile lor. 14 întoarceri în timp scrise cu bucurie, umor, uneori cu nostalgie, de multe ori cu o delicatețe care se potrivește de minune cu poveștile spuse și cu muzica descrisă. Adesea, piesa aleasă se...


Musician/Band. (Rock & Roll in a flirt with a gypsy flute. Story telling melodies which bring into light a heart openning celebration of life! În fond, de ce ne-am chinui noi să spunem ce sunt, când ei o știu cel mai bine? Nu mi-ar rămâne decât să constat că, într-adevăr, bass-ul și tobele sunt groovy, toba este și puțin etno, chitara este rock și flautul este gipsy. Iar „story telling melodies which bring into light a heart openning celebration of life” – nu este decât definiția muzicii. Ceea ce cântă Electric Desert nu reprezintă o rețetă nouă nici pe departe, este chiar un amestec testat cu succes de multă vreme. Când am auzit de ei, primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost Al Jawala, deși diferențesunt destule. În cazul...


Pentru o formație care a depășit 10 ani de experiență, Portugal. The Man nu se bucură de popularitatea pe care ar merita-o. Iată-i deja la al șaptelea album, Evil Friends, despre care PrettyMuchAmazing.com spun că este immediately enjoyable. Și le dau dreptate, albumul te prinde. Toți cei care îl apreciază sunt de părere că muzica lor sună din ce în ce mai bine din momentul în care au început să scoată sub Atlantic Records, producător fiind în acest caz Danger Mouse (căutați-l și veți vedea câți artiști au lucrat cu el). Piesa de rezistență este Atomic Man. O piesă ritmată, care te poate energiza dacă o asculți dimineața în drum spre serviciu/școală/etc.  Pe Waves, chitara este foarte energică, dar ținută în frâu și completată de la egal la egal de...


Întotdeauna un album solo are aerul unei escapade. Momentul ăla în care fugi o săptămână la mare și te întorci cu mintea limpede acasă. Așa cum s-a întâmplat și în 2009 cu albumul solo al lui Oigăn (Sex with Onions), și această formulă a cântat o singură dată live în București (a mai fost un singur concert, în Cluj). Așadar, cine a ratat ocazia, rămâne cu albumul Autumn Hotel, pe care vă spun eu că merită să îl ascultați. Prima piesă, Azi trece, este parcă un fusion perfect între Kumm și Luna Amară, în care poți să recunoști influențele ambelor formații (Oigăn și Andras de la Kumm au contribuit la acest proiect). Pleoape de mac este o piesă cu un ritm demențial, în care plăcerea de a cânta, mereu vizibilă la Domi, este puternic resimțită. Ca și...


Everything Everything este genul de formaţie care nu îţi pune totul pe tavă din prima. Trebuie insistat. Cel puţin, asta este impresia pe care mi-a lăsta-o Man Alive, albumul de debut. Însă, odată descoperit pe deplin acel album (sau cel puţin aşa cred), mi-a lăsat impresia unei formaţii care nu a încercat suficient de mult să se diferenţieze de alte formaţii din paleta British indie, sau cum doriţi să îi spuneţi, deşi potenţialul era vizibil. În Arc, lucrurile par să fie ceva mai clare. Albumul păstrează dinamismul celui de debut, însă îi dă ceva mai multe nuanţe personale, cu o linie melodică ceva mai lucrată şi o chitară mai prezentă. Muzical vorbind, albumul este mai legat decât primul, care suferea puţin de incoerenţă. Însă nici acum lucrurile nu par a...


Michael Haneke este unul dintre puţinii regizori care au reuşit să realizeze două filme de Palme D’or într-un timp record (mai puţin de 4 ani).  După The White Ribbon, un film mai degrabă despre „originea oricărui tip de terorism, fie de natură politică, fie de natură religioasă” (cel puţin aşa spune Haneke), Amour este povestea unui cuplu de bătrâni, Anne şi Georges, profesori de muzică pensionaţi, care duc o viaţă liniştită într-un apartament din Paris. Liniştea lor se fărâmă în momentul în care Anne suferă un atac ce are ca rezultat o semi-pareză. Şi pentru a nu diminua intensitatea filmului, rezum prin a spune că el prezintă invaliditatea cu mult realism, suferinţa profundă, teama de moarte (sau acceptarea ei?), dragostea manifestată în cele mai diverse şi tulburătoare moduri. Poate şi...


Primul spectacol Backstage Boys îl văzusem la Teatrul Act. Deşi astfel de spectacole aş fi văzut mai degrabă în cluburi, intimitatea micuţei săli de pe Calea Victoriei a rezolvat problema. De obicei merg cu puţină teamă la show-uri de improvizaţie, pentru că sunt genul de spectator căruia îi este jenă de jena actorului care gafează şi, în situaţiile mai grave, este mândru de asta. Băieţii însă m-au convins. La momentul respectiv, înţelegeam prin improvizaţie: umor, spontaneitate mâncată pe pâine dimineaţa, la prânz şi seara şi foarte multă inteligenţă, lucruri pe care le-am găsit în spectacolele lor. Să vedem ce înţeleg însă Sever şi Vlad prin improvizaţie (intercalat puteţi urmări un demo, alături de Cătălin Coşarcă şi Iulian Sfîrcea, care ni s-au alăturat puţin mai târziu): Am luat o mică pauză,...


Puneţi în locul biletului un obiect adus de către spectatori, ales în funcţie de tema spectacolului. În locul scaunelor tapiţate, pernuţe şi saltele. În locul accesului neîngrădit, în limita locurilor, accesul pe bază de invitaţie şi/sau aplicaţie. Şi cel mai important, înlocuiţi sala de spectacol cu propriul apartament, cu spaţiul privat. Şi dacă cel ce face asta se numeşte Jean-Lorin Sterian, vorbim despre lorgean theatre, primul teatru „de apartament” din România. În cartea sa, întoarce acest proiect pe toate părţile, vorbind despre spectacolele ce au avut loc aici, despre deschiderea spaţiului „domestic” pentru acte performative, despre filosofia Do It Yourself, practic temelia proiectului, şi despre publicul care îi invadează periodic sufrageria. Însă, pentru deplina înţelegere a acestei cărţi, cred că este de prisos să mai recomand măcar o vizită în...


Ritmul proiectelor Tavi Scurtu cântă alături de foarte mulţi muzicieni. Îl asculţi în formațiile Iordache, Aievea, Norzeatic & Khidja. Cântă în câteva formule şi în Timişoara, una mai importantă fiind alături de Dan Alex Mitrofan, chitarist şi compozitor, şi pune pe picioare şi o formulă de afro-cuban music împreună cu un trompetist italian stabilit în Arad, Gabriel Rosatti. Majoritatea însă sunt proiecte în care nu activează full-time. Vine şi întrebarea firească: nu simte nevoia unei formule stabile, să fie cunoscut ca „Tavi Scurtu de la…?” : „Cred c-ar fi greu. Mi-aş dori să găsesc o formaţie cu care să lucrez mai mult, şi-ntotdeauna caut una dar uite că proiectele se tot rotesc şi-atunci sunt mai multe cu care se întâmplă lucruri. Dar în general, să ţii o formulă, mai ales...


Într-o seară ceva mai lungă pe Motoare, Cosmin mi-a dat un sfat la care mă gândesc acum, scriind despre el: „Atunci când te angajezi undeva, îţi iei nevastă, prietenă, îţi faci un prieten, caută să vezi dacă există chimia aia care vă leagă. Dacă nu există, degeaba, ceva nu se leagă, şi nu o să ştii cum să fugi mai repede de chestia aia, oricare ar fi ea.” Asta simt că îl defineşte. Se implică în lucrurile care îl atrag şi le evită pe celelalte. Este un corporatist fericit, simte chimia cu oamenii cu care lucrează. Cum spuneam, e colegul nostru din Paspartu, unde se bucură alături de noi de revista pe care o citeşti acum. Lucrează ordonat, şi ăsta e probabil rezultatul Liceului Militar pe care îl are la...

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!