-

Ca să se întâmple ceva mai întâi trebuie să creezi un spațiu gol

 
 

Anul trecut, tot cam pe vremea asta, îl citeam pentru prima dată pe Peter Brook. Căutam tehnici și idei regizorale pentru teatru și îmi imaginam că, dacă îl citesc pe cel mai mare regizor al secolului, în timp voi descoperi o cheie a desăvârșirii artistice. Am început să citesc cu creionul în mână și am umplut pagini de notițe, iar când a venit timpul să pun în practică ce descoperisem, mi-am dat seama că nu aveam nimic exact. Nicio teorie de aplicat. M-am gândit că atunci când voi intra în sala de repetiții voi putea să exteriorizez și să materializez ce citisem. Dar cert era doar că am citit o carte extraordinară care, pentru mine, cerea timp de digestie. Cu timpul, am realizat că tot ce învățasem de la Peter Brook, trebuie aplicat, în primul rând, în afara sălii de repetiție și chiar în afara teatrului.

Dacă teatrul este viața până  în detaliu, este normal ca majoritatea ideilor să se aplice și în afara scenei, în realitatea noastră. Brook vorbește foarte mult despre adevăr și vrea ca publicul și actorii lui, prin teatru, să devină oameni adevărați. În munca lui am descoperit o nevoie de simplitate și o dorință de reinventare continuă de care toți ar trebui să ținem cont în viața reală. Este necesar să căutam mereu motivul plictisului, exact ca pe scenă,  pentru a nu opri acel flux de viu pe care îl avem în noi și pentru a trezi energii profunde, după cum spune regizorul.

Cred că scrisul lui Brook e ca un exercițiu de respirație, în care scopul nu este să respiri pentru că altfel mori, ci să respiri pentru că de-asta trăiești, iar pentru un moment, respiratul este cea mai frumoasă acțiune pe care o poți duce la sfârșit vreodată. În teatru domnește foarte des regula lui acum, adică actorul este în permanență în legătură și echilibru cu întregul său trup. Este mai mult decât evident că noi, de multe ori, trăim prin alte timpuri, nu neapărat în cel prezent. De multe ori retrăim trecutul la nesfârșit, iar viitorului îi construim zeci de posibilități, uitând că singurele posibilități adevărate sunt în prezent, exact ca pe scenă, unde totul arde aici și acum.

Brook știa să facă minuni atunci când vorbea oamenilor, știa să îi aducă aproape și îi făcea să comunice, iar primul pas era că desființa orice distanță între el și cei cărora trebuia să le vorbească. Ca să se poată întâmpla ceva de calitate, mai întâi trebuie să creezi un spațiu gol. Un spațiu gol deschide posibilitatea de a da naștere unui noi fenomen, căci atinge prin conținut, sensuri, expresie, limbă și muzică și poate să capete forță vitală numai dacă experiența respectivă este nouă și proaspătă. Dar nimic nou și proaspăt nu se poate crea în lipsa unui spațiu virgin, nedefrișat, care să-l primească.

Acum mă amuz gândindu-mă cum îmi imaginam că înțelegând cărțile lui Brook, voi descoperi vreo rețetă pentru a deveni micul geniu regizor. De fapt, ce nu am uitat din paginile acelea au fost nenumăratele exerciții de a căuta să fiu mereu un eu mai curat, mai viu și mai creativ.

 

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!