-

Capete înfierbântate. 13-15 iunie 1990

 
 
De: Mihaela Michailov & David Schwartz Cu: Alexandru Potocean Sunet: Cătălin Rulea

Este o piesă care readuce în memoria publicului prima jumătate a anului 1990, culminând cu evenimentele lunii iunie. Pe parcursul piesei, Alexandru Potocean interpretează cu multă iscusință o serie de personaje reprezentative acelei perioade, cum ar fi Cristian Pațurcă, Marian Munteanu, Miron Cozma sau Ion Iliescu. Fiecare personaj povestește propria perspectivă asupra celor întâmplate, ca într-un fel de mărturisire publică.

Nu știu cum a funcționat pentru fiecare spectator acest exercițiu. Mărturisesc că, deși sunt contemporan evenimentelor din 1990 nu mi le amintesc, și nici nu aș fi avut cum. Eram prea mic. Mi-au revenit în memorie numai imaginile celebre, reluate de televiziuni de fiecare dată când vorbeau despre asta. Mi-au revenit în memorie cuvintele „mineriadă”, „peneleu”, „penețeu”, „golan”, „tipărit bani” sau „oameni de nădejde și la bine dar mai ales la greu”, ca dintr-o poveste auzită de multă vreme, estompată de timp, din ceața căreia mai răzbat câte o idee, câte un cuvânt. Și vă mai spun ceva: nu cunoșteam nici măcar cine erau toate acele personaje interpretate de Alex cu atât rafinament.

Și deși piesa se joacă de aproape 5 ani, merită readusă în discuție. Pentru că știu că o bună parte dintre voi încă nu ați văzut-o. Și pentru că istoria recentă merită cercetată cu aceeași aplecare cu care este analizată orice epocă trecută. Și nu, piesa nu își propune să impună un adevăr al evenimentelor. Ea numai schițează, în mod caricatural pe alocuri, o parte a personajelor „vizibile” ale acelor evenimente. Toate celelalte personaje, cele invizibile, suntem cu siguranță noi, cei ce trăim urmările anului 1990, cei care avem datoria să nu uităm cele întâmplate și să ne punem, dar, mai ales, să punem celorlalţi întrebări.

Este de menționat că partea performativă este numai o parte a unui proiect complex de documentare. Interviurile luate cu acea ocazie pot fi vizionate pe YouTube. Veți observa cum piesa rezumă o parte a acestor interviuri, într-un one man show halucinant de aproape 2 ore.

 

Am plecat însă de acolo hotărât să aflu mai multe despre acele personaje. Să încerc, la rândul meu, să ma apropii de adevărul acelor evenimente. Să filtrez evenimentele din toate perspectivele posibile, înainte de a trage o concluzie. Să accept relativitatea adevărului istoric, dar să nu mă resemnez cu ea. Să mă aplec mai mult asupra teatrului documentar, de care avem mult mai multă nevoie decât ne dăm seama.

Neagu Djuvara a scris în 2004 un eseu despre despre relativitatea istoriei (Există istorie adevărată?, Humanitas, 2004), pe care îl încheie astfel: „În rezumat, aceasta e soarta ingrată a istoricului: el trebuie să fie resemnat cu gândul că munca lui nu poate niciodată reprezenta un ansamblu clădit pe vecie, ci doar o cărămidă sau un colț de zid la o clădire care se surpă necontenit, ca în legenda meșterului Manole; clădire pe care suntem însă osândiți s-o construim mai departe, la nesfârșit, ca în mitul lui Sisif. Iar dacă din veac în veac, printr-un talent cu totul excepțional, va mai răzbate vreo scriere istorică având sorți de perenitate, în autorul ei va fi supraviețuit mai puțin Istoricul decât Poetul.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!