-

Emineschool – kă ne place

 
 

aprilie 20, 2015


Avem filme despre cum se fac filmele. Despre cum se face muzica. Despre artele vizuale. Despre politică sau despre ecologie. La început de aprilie am avut în București și primul festival cu filme despre literatură – cum se face, cum se gustă, cum se promovează, cum există între pix, hârtie și ecran.

Emineschool este un festival aflat la prima ediție, gândit și organizat de prin toamnă, din dorința de a aduce literatura pe ecran, și de a ajunge și la amatorii de literatură, și la cinefili. Eli Bădică, responsabila din Asociația yours truly cu proiectul Carte peste carte, și workaholic la bookaholic și multe alte publicații, ne-a spus prima de festival. Ea, în calitate de PR și mai multe, a fost cooptată în echipă de Un Cristian, care a pus cap la cap programul, alături de alți pasionați de literatură. Ei au adus acest proiect în București cu buget zero și multă muncă. În Cinemateca Union au rulat documentare despre scriitori, Nora Iuga, Nichita Stănescu, dar și ecranizări ale cărților, printre care și clasicul Moromeții (r. Stere Gulea). Au fost discuții despre booktrailere și publicații culturale. Eu m-am dus țintă la filmul Keful celor de la TIUK! (r. Vlad Rotaru, 2014). Am vrut să văd, ca de la revistă la revistă, povestea lor.

TIUK! este o revistă independentă, sinceră, online, literară, cu chef. Aceeași rațiune în care poate ne regăsim mulți făuritori de reviste independente, din chef, din dorința de a scrie și de a strânge oameni faini în jur. Pare o inițiativă egoistă, pe principiul „că vrem și că ne place”, că avem libertate totală în a alege ce publicăm, că ne facem noi programul și că scriem la inspirație.

Dar ca și revista noastră, TIUK! nu e de fapt așa de egoistă. Încă din 2000, pe când netul nu era ce e acum, a apărut la Brașov această revistă exclusiv în format web, pusă la cale de Mihail, Alexandru și Carmina Vakulovski. Motorul publicației: doza de rebeliune și miserupism din conținut, de nebunie editorială neplanificată, de echipă care se bazează mai ales pe prietenie, o prietenie din aia frumoasă a ideilor despre lume și viață. Articolele lor, după cum au arătat și frânturile lecturate de Nora Iuga, au un conținut controversat, efervescent și inteligent scris. Chiar la primul număr ai textul Pişa-ne-am pă mormîntul lor de Marius Oprea, editorialul care începe așa: „Uite Tiuk k-avem kef. L-am konceput duminikă. E gazetu tău de uikend. Citeşte ce-ţi place. Kă-ţi. Kă-mi. Kă ne place”, ai un moto tradus din rusă și nume de rubrici cu imaginație – toate descriu atât „direcția” editorială și ad-hoc-ul apariției revistei, cât și ce ghidează echipa: „kă ne place”.

Totuși, revista n-a fost o inițiativă trecătoare, pentru că, spun ceilalți intervievați în documentar, Mihai Vakulovski a avut grijă să bată oameni la cap să scrie, oameni de cele mai multe ori aleși pe sprânceană, de la care avea așteptări confirmate. Apoi l-a întrebat, entuziasmat, pe Dan Perjovschi, dacă li se alătură și el a zis da (și de atunci semnează desenele apărute în TIUK!). La fel au zis mulți alți scriitori, artiști care au îmbogățit arhiva (generoasă) online a revistei. Membrii Luna Amară sunt alți prieteni de-ai revistei, iar documentarul face pauze perfecte cu Pietre în alb.

Ar fi mers un documentar mai lung de cele 33 de minute. Exact atunci când începea să atingă coarda sensibilă a jurnaliștilor voluntari de pretutindeni – unde intră banii în povestea asta – s-a terminat. Însă Mihai Vakulovski spune că dacă ar fi fost pe bani, sau dacă s-ar fi făcut pe bani, revista probabil și-ar fi pierdut din substanță și din ce o face citită acum. Iar asta e o întrebare pe care sigur ne-am pus-o mai mulți și o ipoteză pe care puțini am testat-o.

Acest mediu metraj este și în competiție la Festivalul Internațional de Film Documentar CRONOGRAF (Chișinău). Merită văzut, deși, dacă l-ați ratat la Emineschool, nu știu câte șanse aveți să-l prindeți la cinema în afara vreunui festival prea curând.

Recomandat mai ales celor nostalgici față de anii 2000 când netul abia începea să prindă formă, când oamenii voiau să scrie și nu aveau unde, și, mai ales, dacă ești fan Dan Perjovschi (vezi rAM #6) sau ai fraților Vakulovski (chiar în rAM #3).

Trailer:

Sper ca și Emineschool să continue cu kef și filme bune greu de prins altfel prin cinematografe, să atragă elevi, studenți, cinefili și pasionați de literatură, dezbateri și discuții culturale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!