-

Experiența Anim’est (I), ediția 2014

 
 
Să ne dăm cu părerea despre animații. De câțiva ani încoace, festivalul de început de octombrie, Anim’est, ne învață puțin câte puțin să gustăm animația. Ne aduce blockbustere de la greii industriei ca Pixar sau Laika. Ne aduce scurtmetraje indie, ne aduce muzică și advertising animat, ne oferă masterclassuri și partyuri roz. Mai jos începem un review colectiv al experienței Animest 2014, un festival care ni s-a părut pe alocuri neînțeles, câteodată genial, dar mereu curios și inovativ. Să începem cu filmele de lungmetraj animat.

Boxtrolls (US, 96′) – de George-Mihai Irimescu

Este filmul cu care a debutat Anim’est. Un film desenat excelent, îmi spun prietenii mei. Și într-adevăr, atât cât pot observa, le dau dreptate. Povestea – aceeași poveste americană de succes, îmbrăcată altfel – minoritățile (plus cei care speculează teama de minorități), de care “oamenii cu pălării albe” se tem, ajung în final să arate că nu sunt periculoși, și trăiesc fericiți împreună. Mesajul, de altfel, unul pozitiv, nimic de spus. Un film care a creat o atmosferă plăcută pentru un început de festival.

Cheatin’  (US, 76′) – de Maria-Cristina Caloian

Bijuteriile lui Bill Plympton, tot timpul cadre atent lucrate, iar Cheatin’ nu se abate nici ea de la regula asta. Sketch-uri dumnezeieşti de rough, a recunoscut că este mania lui, în masterclassul ținut, clişee moderne servite ironic (botox cu „bees in a bottle”, Ella care zboară în valuri peste rafturile de SALES).

O animaţie poate prea cheesy după gusturile bărbaţilor, deşi din punct de vedere al gender issues, personajul feminin urmăreşte în fiecare cadru un personaj masculin care tot calcă strâmb. Îi urmărim cu toate camerele posibile, prin cadre dintre cele mai avantgardiste – gross-planuri, still motion-uri, cadre de sus din pădure, cadre care ne dau de la nivel vertical perspectiva curbată a corpului omenesc.

Singurul compromis care i se poate imputa creatorului Bill este lipsa vocilor explicată de animatorul american – “dialogue is expensive, also lipsync, without it is more intuitive, more poetic”.

Ceea ce nu l-a oprit să prefere aroganţa coloanei sonore clasice pe toată desfăşurarea lungmetrajului – ceea ce în final îi dă dreptate – nu se simte nevoie unei replici, sunetele sunt perfect integrate. La fel şi metaforele şi detaliile fine – patul care se rupe între cei doi când sunt certaţi, detaliile porno servite prin intermediul formelor rotunde ale maşinilor ai cactuşilor ecrectili etc.

În Cheatin’ se animă fix regulile lui Plympton fără prea multe retuşuri, exact cum acesta declara că apreciază animaţia desenată cadru cu cadru – ceea ce-i conferă originalitate şi relativitate fiecărui cadru – animaţie execută la acelaşi nivel – pentru Cheatin’ au fost nevoie de 50 de ore de animaţie, şi nu în ultimul rând reţeta Plympton short-cheap-funny.

Mergeţi să vedeţi şi Revangeces, o să aducă aminte de Fear and Loathing in Las Vegas pe alocuri.

The boy and the world (Brazilia, 80′) – de Maria-Cristina Caloian

Atipic pentru un documentar, e o observaţie isterică (ba tristă, ba foarte veselă) a zonei sud-americane. Deci social, carnavalesco-muzical, despre muncă şi poluarea adusă de metropole, pe alocuri despre fotbal şi sărăcie.

Tehnica de animaţie e perfect mulată pe poveste – la început mitică, saturată şi amuzantă, la sfârşit în tonuri gri desaturate şi note grave.

Încă o pledoarie pentru genul animaţiei – o poveste care nu se grăbeşte, în care e loc să fii relaxat, ludic, nespectaculos.

The Wind Rises (Japonia, 126′) – de George-Mihai Irimescu

Una din concluziile serii a fost ca Miyazaki ar fi putut mai mult. Însă eu am înțeles altceva din filmul lui. Faptul că la început ni s-a spus că acesta își propune să fie ultimul său film, dorind să lase tinerii să își aducă mai departe contribuția în arta animației, a pus acest film într-o cu totul altă perspectivă. Este despre tânărul inginer Jiro Horikoshi care, cu gândul la idolul său Giovanni Battista Caproni , a realizat avionele de război ale Japoniei în Al Doilea Război Mondial. Retrospectiv? Prospectiv? Nu știu, însă mie mi-a plăcut metafora.

 

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!