-

Fotografi Dani Ioniță



Articole


Cum a fost experiența atelierului din București? M-a surprins că ne-am strâns atât de mulți, adică în jur de 50 de oameni în total. Abia am încăput. Și asta mă încântă foarte mult, că până acum, în ultimul an și jumătate, am avut alte experiențe legat de adunatul oamenilor în București. Înseamnă că am dat între timp semne bune. S-a semnalizat că exist și există acest fenomen. Și eu asta îmi doresc: să promovez stilul, dansul contemporan și să strâng la un loc cât mai mulți oameni curioși, care n-au dansat până acum. Am întâlnit oameni cu energii bune și în aceste patru zile ne-am unit, iar asta este un mare lucru pentru mine în București, să ne simțim atât de intens și să fim atât de legați din start....


Ne plângem că, în România, dansul contemporan a fost înțeles greșit – am preluat un model șaptezecist, abstract la un nivel pe care nu-l înțelegem, și l-am dus la extrem. Cum zicea un prieten, „îmi dau o palmă și aia e dans contemporan”. Ei bine, Zic Zac este un spectacol de dans contemporan cu o temă cât se poate de pământeană  –  cuplul. Mai precis, despre etapele îndrăgostelii – „s-au văzut/ s-au plăcut/ s-au făcut că nu se plac/ s-au…” da’ mai bine mergeți voi și vedeți ce s-au mai. Reușește să fie contemporan și totuși suficient de inteligibil, ceea ce îl face perfect pentru popularizarea unei arte cu o prezență cam timidă în București. Celor mai umblați pe la teatre le va aminti vag de spectacolele Companiei Passepartout. Nu...


Natural Dancing Bucharest a început dintr-o joacă, explică Dani: „A fost ceva spontan, îi ştiam pe dansatori, erau prieteni de-ai mei, mă vedem destul de des cu ei, făceam fotografie în spectacole şi, dacă tot era legătura asta între noi, am zis să profităm şi să încercăm să ne jucăm să vedem ce poate ieşi.” Îi fotografiase deja timp de trei ani în diferite spectacole. Fotografiile din sală nu îl mulţumeau, însă, pe de-a-ntregul: „De obicei, aveau un fundal negru, plat. Nu aveau aceeaşi poezie ca într-un spaţiu urban. Te îndrăgosteşti mai repede de o fotografie într-un spaţiu liber, natural, decât de una făcută pe o scenă cu o perdea neagră în spate.” Dani crede că Dancing Bucharest e în egală măsură al lui şi al dansatorilor cu care a...

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!