-

Green Hours Jazz Fest. Arhitectura reușită de festival furtunos

 
 

Ziua de vineri a fost, cred, printre cele mai neașteptate zile din festival. Deși ambele trupe care au cântat aveau ca punct comun jazz-ul, dacă le-aș fi ascultat separat de festival, nu acesta ar fi fost cuvântul cu care le-aș fi caracterizat, ci numai cel cu care aș fi nuanțat impresia lăsată. Dar până la urmă, asta face Green Hours Jazz Fest mereu surprinzător prin diversitatea sa.

Primii care au urcat pe scenă au fost austriecii de la Tallnotes. O trupă în principal de cover-uri, din câte au lăsat să se înțeleagă, formată dintr-un chitarist care părea una cu instrumentul său (Primus Sitter), cu o ciupitură tipică de blues man pentru care instrumentul său nu mai are secrete, un contrabasist care aducea cel mai pregnant jazz-ul în formație (Stefan Gfrerrer) și un vocal flamboaiant, care cânta la trompetă, răzătoare, monede și orice găsea prin preajmă (Richie Klammer). Richie, cu o voce răgușită à la Tom Waits, aduce și mult umor în reprezentațiile lui, iar aici era cât pe ce să mă piardă – eu nu sunt un mare admirator al umorului în muzică. Cu toate acestea, chitaristul a compensat cu brio acest minus (pentru mine, cel puțin), pentru că nu mi-am putut lua ochii și urechile de la el. Au cântat Riders on the Storm, unde nu a lipsit furtuna interpretată de Richie, Heartbreak Hotel și, preferata mea, Money de la Pink Floyd. Un mix plăcut de muzică bună și bună dispoziție, pentru o seară realaxată.

Aici, într-un alt concert.

Cu o cu totul altă energie au urcat pe scenă elvețienii de la SONAR, însoțiți de Andi Pupato (percuție). O formație care, așa cum ne avertiza și caietul program, are forța unei trupe rock. Și asta s-a simțit din plin. Numele e o abreviere de la SONic ARchitecture și descrie cum nu se poate mai bine ceea ce cântă. Fiecare piesă începe cu elemente minimaliste, de tobe sau bas, care construiesc încetul cu încetul câte o piesă care ajunge să se răsfrângă în plină forță asupra publicului. Cântecele lor, de câte aproximativ 8 minute, sunt adevărate construcții muzicale, iar atenția lor la detalii se face simțită prin fiecare notă.

FOTO JAZZ

Cel mai remarcat a fost, probabil, basistul Christian Kunter, cu o înfățișare de rocker 100%, care a dus scheletul pieselor cu o fermitate remarcabilă. De amintit este și Andi Pupato, care prin percuțiile sale spectaculoase, a completat foarte bine piesele trupei. Așadar, dacă doriți să ascultați ceva proaspăt, legat și vibrant, când se întorc în România, sunt de neratat. Până atunci, îi auziți aici.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!