-

#GreenFest: Fun in the sun într-o seară de iunie

 
 

iunie 19, 2015


Sâmbătă, 6 iunie, Green Hours Jazz Fest. Grădină, umbrele, băncuțe, măsuţe. Ora 20. Puţină lume, cât să termin limonada comandată. Se face ora 21. Deja lumea s-a mai înmulțit și nerăbdarea începe să se transforme într-o uşoară iritare. O întârziere motivată, mai târziu în concert. Mă aşteptam la o seară de jazz sofisticat, din ăla prea greu de înţeles. În scurt timp ni se prezintă trupa ce urma să cânte, Oliver’s Cinema. A fost prima oară când am auzit de ei, așa că m-am dus să-i descopăr.

Trei instrumentişti intră pe scenă. Trompetistul, Eric Vloeimans, olandez, îmbrăcat foarte fistichiu, cu o bluză colorată şi înflorată, şi nişte pantofi roz aprins. Tuur Florizoone, acordeonistul, belgian, şi Jorg Brinkmann, violoncelistul german. Eric, formatorul grupului, ne povesteşte cum la început ura acordeonul, până când l-a auzit pe Tuur într-o zi şi s-a hotărât să facă neapărat un proiect cu el. De la început m-au convins cu umorul lor. Un grup închegat, nu numai din punct de vedere instrumental ci şi din chimia dintre ei. Când a început să cânte trompeta, cineva de lângă mine a spus: “Nu mă gândeam că o trompetă poate suna atât de chill, mă aşteptam la o gălăgie de fanfară”. Şi într-adevăr, trompeta lui Vloeimans scoate un sunet atât de cald şi plin, totul are o noimă. Violoncelul pe alocuri dă senzaţia unei harpe, minunată îmbinare de instrumente. Şi sunt doar trei, care au reuşit să umple toată grădina Green-ului şi sufletele noastre. Cu toţii au o nuanţă de piano superbă, aproape imperceptibilă. Instrumentiştii din Oliver`s Cinema au demonstrat că îşi cunosc potenţialul instrumentelor, şi îl şi folosesc, îl valorifică şi se contopesc cu sunetul lor. Violoncelistul cântă cu bătaie de chitară, cu pasiune, cu bun simţ al sunetului. Chiar şi sunetele cele mai acute ale trompetei şi armoniile disonante sună plăcut urechii.

Pe lângă toate astea, sonorizarea este impecabilă la Green Hours. A meritat aşteptarea îmi spun în gând, fără să-mi mai pot lua zâmbetul tâmp de pe faţă. Cei trei fac glume între cântece, ne mai spun şi câte-o poveste despre cum s-a născut o compoziţie. Aflăm că acordeonistul e proaspăt tătic, al unei fetiţe. Iar piesa compusă de către violoncelist, Prince Henri a fost dedicată fiului său în vârstă de 5 ani. Jorg nu pune acest titlu piesei la întâmplare, aflăm şi faptul că el este de viţă nobilă, și a crescut într-un castel. Toate instrumentele ţin loc din când în când percuţiei. Nu sună a jazz dezlânat, totul are un parcurs, o poveste împărtășită cu spectatorul. Tuur, acordeonistul, scoate nişte efecte din acordeon pe care nu le-am mai auzit nicăieri. Am auzit şi vânt, şi copii, joacă multă, şi tristeţe, un concert plin de culoare. Mă uitam şi la violoncelist, cum îşi doza forţa din mâna încât prin lovitura în corzi să redea sunetul unui bass de funk.

Oliver’s Cinema e genul de trupă la care aş fi preferat să dansez. Ne-au fost cântate piese compuse de ei şi altele personalizate, ale altor compozitori.  Tuur a compus piesa Farewell inspirată de povestea copiilor din Congo, separaţi de mame. Ne îndeamnă la dans cu piesa Loose Bodies care sună foarte amuzant, mă simţeam ca în desenele animate, un copil de lângă mine începuse să bată şi ritmul cu palma pe bancă.

Piesa care mi-a rămas în urechi după concert a fost însă Fun in the sun pe care violoncelistul a făcut-o în ritm de reggae. Continuă cu o piesă compusă de Nino Rota, compozitorul pe care l-au ales și Fellini, Coppola sau Zeffirelli pentru coloanele sonore ale filmelor, intitulată Romeo & Juliet. La final le-am cumpărat şi albumul, cu tot cu autografe! Ceea ce vă recomand și vouă, pentru că nu-i găsiți așa ușor pe YouTube, doar în câteva interpretări în formulă individuală. Cum e cel cu Vloeimans, cântând un Vivaldi extraordinar.

Însă cel mai bine sună împreună. Fiecare instrument și artist cu personalitatea lui. Trompeta a ieşit în evidenţă prin gama largă de ritmuri lente şi virtuozitate şi sunetul cald şi calm, violoncelul versatil, cameleonic, acordeonul prin timbrul său.

Băieții au susţinut de curând un turneu prin Europa, iar în 2014 au cântat prin America, la prestigiosul festival Blue Note din New York. Trupa are un stil de jazz care variază între clasic şi o subtilă formă de folcloric.

La sfârşitul concertului, după un bis, aflăm şi motivul întârzierii. Acordeonistul nu avea șosete negre.

Seara s-a încheiat cu un concert de piano solo, al unui pianist aflat pentru a patra oară în România. Omer Klein. Nu m-a convins cu prima piesă. A fost foarte simplist. Cu părere de rău spun că băieţii de la Oliver`s Cinema l-au eclipsat. Nu avea nuanţe. Doar două, piano şi forte. Dar forte-le era mai mult bătaie în pian, fără motivație, fără emoție, fără coloristică. Multă mişcare fizică în van. Cânta game, de sus în jos. Cromatisme multe. Triluri. Aşa zise dialoguri între mâini, identice.

Muzica pe care ne-a cântat-o a fost de pe noul său album, pe care o cantă alături de un trio cu care este în turneu de 3 luni prin Europa. A cântat și o piesă cu influențe arăbeşti,  si o altă  piesă lucrată în 16 ani. Și o ultimă piesă jucăușă, Take it Easy.

Am plecat cu sufletul plin şi Fun în the sun în urechi.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!