-

#GreenFest – „Nu e tocmai jazz”

 
 
Asta am auzit din public la un moment dat, ascultând-o pe Mari Kriven Brunvoll venită din Oslo direct la București, la Green Hours Jazz Fest #7, într-o joi seară, la început de festival. Poate festivalul nu a fost 100% jazz, a fost o întreagă experiență, cu jazz alături de funk, de folk nordic și voci angelice. A fost însă 100% un festival în spiritul jazz-ului, al spiritului liber. Acum vă povestesc experiența mea de jazz, din prima zi din Green, de la concertele grupului Open Source Trio și Mari Kvien Brunvoll.

OPEN SOURCE TRIO

Am început serile de jazz de la Green Hours Jazz Fest #7 cu OPEN SOURCE TRIO. Nici că se putea mai bine. Cei trei sunt Momchil Atanasoff (pian), Rayleymon Janga (bass) și Juri Schewe (tobe), și vin din Bulgaria, Curacao și Germania.

Și nu e nimic mai greu decât să începi să povestești un concert de jazz. Pentru că în spatele muzicii care ajunge la tine se întâmplă multe lucruri, pe care le poți observa sau nu. Este vorba de dialogurile care se nasc între cei trei. Apoi între ei și public. Este vorba de ce aduce fiecare în mesajul transmis, și cum reușesc să se piardă individualitățile în rezultatul final.

Cert este că împreună sună fantastic. Pianul pare să își asume rolul de lider, punctând cu fermitate și o melodicitate aproape perfectă temele fiecărei piese. Aș spune că este povestitorul. Bass-ul sună foarte groovy și încarcă fiecare piesă de forță, de gravitate sau, dimpotrivă, aduce nuanțe jucăușe. De altfel, dacă ai auzi liniile de bass ale lui Rayleymon, ai fi tentat să îi alături o chitară și o piesă funk. Totuși i se potrivește de minune acest pian ce pare a se apropia din când în când de muzica clasică. Iar tobarul, care se pare că provine din lumea rock-ului, punctează fără greș fiecare creștere și scădere de tensiune de pe parcurs. Și chiar și porțiunile line sunt susținute cu bătăi dese, gata în orice moment să explodeze alături de celelate instrumente, în niște ritmuri frenetice.

Pe scurt, cei trei oferă, împreună, o experiență extraordinară. S-au potrivit cu ploaia și răcoarea din Green Hours. Și cu un public nerăbdător, fericit că festivalul abia începuse.

MARI KVIEN BRUNVOLL

O schimbare radicală de stare a fost urcarea discretă a lui Mari pe scenă. Nu e tocmai jazz, am auzit spunându-se după concert. Mie mi s-a părut că a fost, și încă destul de pregnant, îmbinat cu folk-ul acela nordic pe care îl recunoști după primele note.

Dar asta contează mai puțin. Fiecare piesă este creată pe loc prin loop-uri, făcute fie din voce, fie din instrumente acustice. Apoi, după ce își crează intrumentalul, cu o voce de cristal, angelică își spune povestea.

Cu un glas ușor timid și reținut, ca de copil, îți va mai spune din când în când câte ceva despre ea. Și o să o îndrăgești, chiar dacă își va spune un lucru banal, cum că se lăuda degeaba că vine din Oslo în București, unde ar fi trebuit să fie mai cald și iată, plouă.

Este un concert la care ești fie captivat de la primele note, fie trebuie să ai puțin răbdare. Cum spuneam mai sus, fiecare piesă este ușor ușor, sunet cu sunet, construită peste liniștea desăvârșită lăsată în sală (în acest caz, grădină) înaintea fiecărei piese.

Deși a fost poate puțin greu să trec de la exaltarea produsă de la OPEN SOURCE TRIO la calmul muzicii lui Mari, până la urmă a reușit să mă captiveze fără probleme prea mari.

A, și mie îmi place mai mult decât sora ei mai mare (ați ghicit, Ane Brun).

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!