-

Grotest Maru. Libertate

 
 
Pentru mine, toamna vine odată cu caravana circului. Am crescut într-un oraș mic și prăfuit din Moldova, unde cea mai mare atracție era parcul cu balansoare ruginite și tobogane în care dormeau oamenii străzii. Vreme de câțiva ani, la început de toamnă, parcul era invadat de cortul roșu al unui circ. Locuiam în apropierea parcului, iar ziua auzeam sunete de animale pe care nu prea aveam cum să le recunosc. Nu îmi plăcea spectacolul și nici muzica, însă plecam mereu cu o serie de întrebări în minte. Voiam să știu de unde vin fata cu picioare lungi și clovnul neîndemânatic. Ce este în rulota din care se vede un alt copil la geam? Unde a învățat bărbatul cu burtă să vorbească cu leii? Vara trecută am întâlnit un grup de performeri, care mi-a adus aminte de circul din copilărie. Mi-am petrecut îndeajuns de mult timp fotografiindu-i și ieșind în baruri cu ei încât să îmi răspund la o parte din curiozități.

Acum studiez teatrul, iar întrebările au revenit. Nu e vorba numai de abilitățile pe care le au sau de tipul de spectacol pe care îl montează, ci și de experiența de a fi parte dintr-un grup. Teatrul este, până la urmă, bazat și pe ideea de trupă, cu care împarți trăiri și sentimente din întreaga ta experiență de viață. De aici a pornit acest interviu, de la atmosfera unei echipe de artiști care văd și construiesc lumea împreună. Pentru mine Grotest Maru înseamnă acel colț de imaginație care nu se șterge niciodată și care rămâne neschimbat indiferent de vârstă, căci acolo zac dorințele spre o viață la care nu am îndrăznit. Eu îi compar adesea cu personajele de pe domeniul misterios din romanul lui Alain Fournier „Cărarea Pierdută”. Am stat de vorbă cu Sergio și cu Axel, doi membri ai trupei pe care îi știam din perioada în care au jucat în România, în cadrul festivalului Theatrestock 2015.

Squatting

-Ce este Grotest Maru Theatre și cu ce vă ocupați voi?

Grotest Maru (G. M.):  Noi organizăm spectacole în spații publice. Ne urcăm pe catalige, pe fațadele caselor, ne agățăm de frânghii, înotăm în mulțimi. Grotest Maru este un colectiv nebun de artiști, ce provin din medii extrem de diverse. Aproape toți membrii au naționalități diferite. Acum planificăm alte două proiecte ambițioase, Equinox și Aurelia. Prin ochii fetiței Aurelia, publicul experimentează viața în jurul anilor 1930. Aceasta este, de fapt, adaptarea teatrală a memoriilor din copilăria Aureliei Scheffel. Acțiunea se petrece în Polonia, pe vremea când nemții și evreii conviețuiau în pace, lucrând în fabricile de textile ale orașului. Atmosfera este cea a unei mici comunități, genul acela de cartier în care miroase a rufe abia spălate și a tocănița bunicii și în care se aud ecourile gălăgioase ale familiilor.

-Cum s-a format Grotest Maru?

G.M: Compania s-a format în 1996, în Germania, datorită unui lucru numit house squatting. În Berlin există un loc care se numește KuLe (prescurtarea de la Kunst und Leben / Artă și Viață) și care a fost inițial locuit de un grup de studenți la arte. Ideea a luat naștere imediat după căderea Zidului Berlinului, iar house squatting înseamnă, de fapt, a locui într-un loc abandonat, fără să depinzi în vreun fel de stat. În timp, casa a devenit un loc pentru cei care voiau să creeze, găzduind grupuri de teatru, pictori, dansatori, filosofi, muzicieni etc. În 2016 a fost publicată și o carte despre acest loc.

 

Să îți găsești propriul spațiu

-Cum este viața în spatele „scenei”? Majoritatea oamenilor își petrec o mare parte din viață stând într-un singur oraș, având siguranța unui loc stabil, însă voi călătoriți aproape tot timpul.

G.M: Într-adevăr, avem șansa să călătorim în diverse țări, însă totul este strâns legat de ceea ce facem noi, adică de performance-uri. Dincolo de aspectul acesta de aventură, dedicăm foarte mult timp repetițiilor, ceea ce înseamnă că nu prea avem șansa să vedem țara prin ochii unui turist. Pentru genul nostru de spectacol, locul contează extrem de mult, ba chiar depindem de el, deoarece el nu este doar o parte din decor, ci este un personaj. Oamenii au în general o părere greșită despre călătoriile noastre…

Cum arată repetițiile în cadrul Grotest Maru, ținând cont că spectacolele voastre implică mișcare multă și o condiție fizică bine pusă la punct. Cât este de periculos?

G.M: Încercăm să minimizăm riscurile, însă este foarte adevărat că totul depinde de condițiile mediului în care performăm. Dacă avem un spectacol în care suntem agățați de frânghii pe fațada unei clădiri, este foarte important să ai sânge rece, pentru că acumularea de adrenalină este enormă. Se întâmplă ca uneori să avem nevoie de o persoană avizată care să ne pună la punct întregul sistem de cățărare și să facă verificările înainte de spectacol. Atunci când folosești picioroangele, iar suprafața este alunecoasă, trebuie să ai un nivel de concentrare foarte ridicat ca să poți să mergi în siguranță. Evident, trebuie să fii în formă. Repetițiile încep de obicei cu încălzirea, trebuie să ne antrenăm bine corpurile. Apoi repetăm spectacolele pe care deja le avem în program sau lucrăm la proiecte noi.

-Cum v-ați simțit în România?

G.M: Chiar confortabil, mai ales că Sergio vine din Spania, iar caracterul românilor i-a amintit de al celor de acasă. Ne-au entuziasmat reacțiile publicului, care a fost deschis și spontan, lucru de care ne este dor în Germania. Ne-am simțit bine jucând pentru cei din România.

-Ce provocări întâmpinați atunci când sunteți într-o călătorie? V-ați gândit vreodată să renunțați?

Sergio: Am avut onoarea de a juca în biblioteca din Alexandria, un loc, după cum bine știi, emblematic, cu o încărcătură aparte. Cum aș putea renunța? A fost unul din cele mai speciale momente din cariera mea.

Axel: Au fost momente în care m-am gândit să renunț, însă iubesc prea mult ceea ce fac. Adevărata provocare pentru mine este să îmi găsesc spațiul meu, eliberat de oricine, unde să mă pot ascunde și să mă distanțez pentru un moment.

Sacrificii

-Astăzi artiștii trebuie să găsească un echilibru între situația financiară și ceea ce vor ei să facă cu adevărat. Este Grotest Maru și o modalitate de supraviețuire sau este motivat de pură pasiune?

G.M: Este și, și, dar, sincer, ca artist este greu să găsești acel balans. Ai două posibilități, fie să renunți, fie să sacrifici anumite aspecte ale vieții. Acesta este prețul pe care trebuie să îl plătești, mai ales când ești la început. Și nu este vorba doar despre bani, ci și despre familie, iubire, prietenie…În fine, nu ne îmbogățim cu Grotest Maru, cu toții mai avem și alte job-uri sau proiecte pe lângă.

-Ținând cont că proveniți din tări diverse, credeți că ați putea să descrieți sentimentul apartenenței la o echipă numeroasă? Cum ajungeți să vă descoperiți între voi și să atrageți noi membri?

G.M: Diversitatea este extraordinară. Berlinul este o metropolă multiculturală cu o viață artistică foarte activă care te împinge să te obișnuiești cu stilul acesta de lucru. Unii dintre noi ajung să facă parte din echipă printr-o simplă recomandare, alții trebuie să dea audiții. În timpul workshop-urilor ajungem să ne cunoaștem destul de bine. Căutăm artiști cu abilități fizice numeroase, care, în primul rând, să se plieze grupului nostru. Pentru o muncă atât de intensă, trebuie să știi să cooperezi și să te integrezi.

-Descrieți un moment în care ați fost în pericol.

G.M: Anul trecut am jucat în Turin, unde erau vreo 40 de grade la umbră. Mă simțeam foarte obosit, drept urmare am căzut câțiva metri pe fațada Palatului Regal. A fost doar o secundă, însă mi-am ars mâinile. Din fericire, am putut continua până la sfârșit și chiar am jucat în cel de-al doilea spectacol.

Dincolo de tăcere și planul bine fixat

-Ce simțiți  când vedeți reacțiile publicului față de spectacolele voastre?

G.M: De obicei, se instalează un sentiment de recunoștință și de încântare, pentru că simți că mesajul a fost transmis și chiar înțeles. Partea amuzantă este când poți interacționa cu publicul, iar atunci se deschide ușa spre necunoscut. Te simți și tu melancolic, dacă publicul plânge. Depinde de mentalitatea și de tipologia publicului și, evident, de tipul de spectacol pe care îl prezinți. Mereu ne bucurăm să vedem bucuria din ochii lor.

-Când auzim de oameni ca voi, ne cuprinde un sentiment de libertate și adesea ne imaginăm un soi de viață boemă. Chiar așa este în realitate?

G.M: Ce viziune romantică! „Libertate” este un cuvânt măreț sau un concept măreț. Trebuie să știm să ne alegem principiile, asta este de fapt adevărata responsabilitate. Probabil că în faza de creație ne simțim cu adevărat liberi. Dar, dincolo de asta, totul funcționează pe baza unui plan bine fixat și a muncii intense. După ce se termină spectacolul, ne eliberăm de stres și încetăm să mai fim atât de tăcuți.

Care este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o de când sunteți membri Grotest Maru?

G.M: Atunci când crezi în munca ta, ajungi să descoperi noi modalități de la juca, de a lucra cu tine… Trebuie să fii creativ și ingenios, dar și să te distrezi cu ceilalți. Există multe dificultăți în a convețui cu mai multe persoane, însă poți învăța de la ceilalți, pentru că ești pus în numeroase situații.