-

ÎNAINTE DE TOATE TREBUIE SĂ FIU OM | CASA DE PĂPUȘI SE PRĂBUȘEȘTE

 
 

septembrie 24, 2016


Am citit piesa „O casă de păpuși” în liceu. Prin clasa a 11-a, pare-mi-se. A produs asupra mea o senzație sufocantă, de spațiu închis și irespirabil, țin și acum minte că am citit-o pe nerăsuflate, având față de scriere un sentiment de atracție amestecat cu revoltă și tristețe. După doisprezece ani, iată-mă, la o reprezentație a scrierii din alt secol a lui Henrik Ibsen. Amintindu-mi vag subiectul, mai acut trăirea, aveam o curiozitate: oare ce urma să îmi trezească această interpretare? Pe scenă e Nora, păpușa-copil și femeia-păpușă – așa cum se descrie ea însăși. Vedem o femeie obosită și resemnată, din care viața a plecat pe ascuns, aproape imperceptibil, sub masca unei fericiri fără colțuri. Ne povestește cum a ajuns, fără să își dorească sau să își propună, într-o situație complicată, cu șantaj, bani, boli și minciuni, în urma căreia, însă, în loc să se confirme dragostea și stabilitatea căminului familial, se strică mecanismul.   Asemenea celor rusești, păpușa s-a făcut din ce în ce mai mică, până când nu a mai rămas nimic – nici de certat, nici de mângâiat. Nora își părăsește familia, își refuză statutul de păpușă, și nu pentru a găsi mult dorita libertate, ci dintr-un impuls pe care nu și l-a putut refuza, deși ce o așteaptă în urma eliberării e tot un gol, numai că de altă formă și de altă culoare. Aceeași sufocare, în alt aer.

Regia e seducătoare, din toate colțurile apar imagini vibrante și simbolice, monologul Norei este completat de intervențiile pline de miez ale unui personaj vocal ce poartă o mască de păpușă, un veșnic observator al Norei, care nu face decât să amplifice furnicile date de întregul concept al piesei. Luminile se joacă cu timpul: îmbătrânire, întinerire, emoție, resemnare, toate acestea parcurg chipul femeii in cele 50 minute de ritm accelera(n)t.

Ce mesaj ne mai poate trimite o piesă scrisă în 1879, vă întrebați? O piesă cu sfârșit deschis, ambiguu, minunat interpretată și gîndită, despre fericire și nenorocire, despre desprindere și tristețe, despre libertatea femeii în orice context și în orice timp. Mergeți și gustați -intens, caleidoscopic – un subiect adânc uman.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!