-

Inner Friend, un dezastru emoțional

 
 
„Un dezastru emoțional”, da. Așa începe Vladi (Vladimir Bosinceanu – solistul trupei Theory of Mind) să ne vorbească despre al doilea album al formației – Inner Friend. În backstage-ul din Control, unde urma să aibă loc lansarea bucureșteană, Vladi, Alex (chitaristul), Andrei (bassistul) și Ionel (noul toboșar), se așază în jurul meu pe o canapea veche sau pe pervaz și așteaptă întrebările. Foarte răbdători și nestingheriți de faptul că în 45 de minute începe sound check-ul. ”E timp”, și în minte îmi vin toate glumele cu ardeleni pe care le cunosc.

Cine sunt ei?

Vladi este solistul trupei. Un tip locvace, gata în orice moment să îți dea peste cap interviul cu răspunsuri la care nici nu te aștepți. Se declară romantic, însă îl simt ceva mai pragmatic decât arată. Andrei, fratele lui Vladi, este bassistul formației, și deși îți dă senzația că tocmai a aterizat dintr-o trupă de nu metal sau ceva de asemănător, este suficient să stai un sfert de oră la masă cu el ca să observi că e primul care destinde atmosfera. Alex este chitaristul, un tip care m-a dat pe spate când l-am cunoscut acum doi ani la TIFF cu jazz-ul pe care îl știe (și pe care-l cântă, nu doar ascultă). El e cel mai preocupat de cât de legat sună împreună.

Ionel este cel mai recent membru al trupei. Cum îl vezi, îți dai seama că el trebuie să fie tobarul. Are tot ce trebuie, plete, tatuaj, puțin masiv, numai bun de așezat în scaun. Dacă pe ceilalți îi știam deja de ceva timp, pe Ionel l-am cunoscut iarna aceasta, și mi-a lăsat impresia unui tip foarte calculat, care își măsoară atent cuvintele și ia foarte în serios ceea ce face. În timpul soundcheck-ului, a venit să îmi povestească despre cum a ajuns în trupă. A aflat că băieții caută toboșar, s-a dus la probe, au convenit că se plac. În drum spre casă însă, și-a rupt piciorul. He broke a leg, cum s-ar spune. Băieții l-au așteptat, și după o lună au intrat în pâine.

 

_DSC1595Cine este Inner friend și cum iese la lumină:

Când e un album gata? Vladi: Când simți că e gata o perioadă din viața ta. Când simți că ceva s-a schimbat, trebuie să faci altceva. Nu poți să faci încă unul (n.n. un album) cu aceeași experiență de viață”. Sau când are 15 piese, spun băieții râzând. În cazul acesta, ce s-a schimbat? Depășirea a doi ani despre care Vladi spune că au fost destul de depresivi. Albumul a fost self therapy, iar Vladi știe cel mai bine cum stă treaba, pentru că el este și psiholog. A fost perioada în care a încercat să își descopere problemele compunând. Și ca să înțelegeți despre ce vorbesc, în afară de vreo două piese, majoritatea sunt compuse de Vladi, băieții auzindu-le pentru prima dată la sală și dându-le o formă de live.

De aici și un lucru care îmi place la ei – piesele lor live vor suna adesea destul de diferit de varianta înregistrată. În general piesele sună altfel pe scenă, în funcție de atmosferă, de cum se simt băieții în seara aia sau de cu totul alți factori conjuncturali, însă la ei diferențele decurg din felul în care băieții pregătesc niște piese deja compuse și înregistrate pentru live. Așa că dacă aveți senzația că știți cum sună ei de pe YouTube sau Soundcloud, e posibil să fiți luați pe nepregătite.

Primul album (Theory of Mind) a fost o colecție de piese pe care Vladi le-a scris pe o perioadă mai îndelungată, din timpul facultății. Le-a lucrat inițial cu Alex, chitaristul, iar apoi au fost concretizate cu formația. Nu a urmărit așadar un concept anume. Acum însă există conceptul, iar acest Inner Friend este lupta cu sine, prin care și-a dat seama care îi sunt problemele. Lucru pe care nu îl veți descoperi din versuri:

Vladi: Versurile vin pe plan secund după muzică, deci n-au nici un sens. Piesei îi dau sens după. Fac o imagine după, și dacă îmi place cum merge cu muzica e OK. Melodia este mereu prima înainte de versuri. Nu sunt folkist. Deci nu plec de la idei, de la psihologie. După le concretizez în ceva, dar ca să m-ajute.”

Publicul și intuiția

Puțin și despre prietenii din exterior. Publicul. La sală nu simt presiunea lui. Nu simt nevoia să facă piese care să prindă. Chiar dacă le mai testează pe YouTube (nu foarte mult în ultimul timp, pentru că li s-a mai atras atenția că își deconspiră albumul și dau multe spoilere), oricum ce prinde online nu are întotdeauna mare legătură cu ce prinde live. Se întâmplă să își dea seama la sală de unele piese care or să placă mai mult. Dar nu vine niciodată înainte treaba asta. Nu încearcă să își citească publicul. Muzica lor se bazează pe intuiție, nu pe șabloane. Alex la sală de multe ori improvizează până prinde o idee pe care începe să o șlefuiască. Raționalul intervine, poate, abia atunci când piesa trebuie să prindă contur, când încearcă să o facă să sune cât mai bine, când ideea trebuie să se completeze cu tehnicul.

Ionel: Facem muzică așa cum ne place și încercăm să o aducem în fața publicului într-o formă cât mai curată, să se bucure de ea așa cum ne bucurăm și noi. Vrem ca oamenii să relaționeze cu ce facem, evident, dar facem muzica în primul rând pentru noi.

Publicul, în schimb, încearcă să îi citească pe ei, și fiecare încearcă să relaționeze cu muzica lor așa cum simte fiecare

Ionel: Mai sunt oameni care ascultă albumul și se atașează de el pentru că versurile sunt destul de personale, și albumul e destul de personal, și mai scriu pe bloguri sau Facebook tot felul de interpretări personale. Ceea ce ne bucură.

Vladi: Pentru mine e amuzant, tocmai că scriu versurile. Oamenii încearcă să dea un sens la ce-i acolo. N-are nici un sens, frate. Dar arta în sine este făcută să rezonezi indeferent. Ăla e scopul, să stârnească emoții. Odată ce-a stârnit o emoție, e bine. Indiferent dacă e bună sau nu.

La fel de inuitiv se nasc și clipurile. Majoritatea videoclipurilor sunt făcute din colaje. De fapt toate, mai puțin unul (la Skin). Iar colajele, spun ei, seamănă cu procesul creativ din spatele muzicii. E la fel de inconștient. Vladi adună multe stock footage pe diverse teme și apoi le combină, foarte asemănător cum face cu piesele. Unele piese au mai multe clipuri, asta pentru că, din nou, nu se gândesc mult înainte să le facă. Dacă îți vine într-o zi să faci ceva, faci”, completează Vladi.

_DSC1869E ce e și nimic mai mult

Nu există infrastructură în țara asta, ești nebun să fii artist aici” (Vladi). Și cu toate astea, deși au primit semnale din afară, nu vor să plece. Nu îi tentează neapărat pentru că le place cum trăiesc, le place ce fac.

De altfel, nu sunt genul de formație care își impun scopuri fixe, x albume, y concerte. Măsura lucrurilor e dată de ceea ce îi face pe ei să se simtă OK cu ceea ce fac. Au încercat să se împingă de la spate, cu un management din exterior. Nu le-a plăcut.

Alex: Nu mai cântam de plăcere, nu mai era aceeași chestie. Și atunci am zis să facem cum ne simțim bine și that’s it”.

Toți lucrează în alte domenii, dar muzica e o parte foarte importantă a vieților lor. Și încearcă, spun ei, să facă lucrul ăsta cât mai profesionist. Înseamnă să fii profesionist într-o formație în care job-ul de zi cu zi este altul, publicul nu este extrem de numeros iar infrastructura, așa cum zicea și Vladi, mai mult nu există.

Ionel: Să trăiești din treaba asta. Să respecți ce faci, ce ți se întâmplă și să n-o faci în orice condiții și de dragul oricui.

Vladi: Să nu faci compromisuri muzicale, să suni cum poți tu mai bine. Nu există un criteriu absolut, dar dacă tu ești mulțumit, e gata. Cam asta-i definiția artei. Manelistul ăla care cântă și simte ceva, e artă pentru el. Arta profesionistă e atunci când tu ești mulțumit de ceea ce faci. Și aia e artă, nivelul de sinceritate maximă.

Undeva, idealismul lor mă pierduse. Cum poți fi profesionist dacă nu îți impui niște obiective, dacă nu te forțezi puțin. Dacă nu lași loc și lucrurilor care poate nu îți plac atât de mult. Dar până la urmă i-am înțeles. Pentru ei e un lucru de atitudine. Vor să cânte și să sune cât mai bine. Spectacolele lor să emane energie și să se bucure de ceea ce fac, ca să poată transmite asta mai departe. Vor să facă lucrurile cât pot ei de bine, dar să nu transforme asta într-o rutină. Să nu își risipească entuziasmul și energia pe altceva decât muzica lor și cum sună împreună.

Așa că eu zic să ascultați albumul. Albumele, de fapt. Găsiți și voi interpretările voastre cu care să îi surprindeți pe băieți. Vladi spune că acest al doilea album este ceva mai vocal, și așa pare. Mie mi se pare însă la fel de onest, și dacă am rămas cu o impresie, care mi-a fost confirmată și de întâlnirea cu ei, este că deși Vladi va avea explicația lui isteață cu privire la ce este Inner Friend, eu mă bucur că acest prieten interior al lor a rămas sinceritatea. Și Ionel a rezumat asta cel mai bine: Fiecare dintre noi își neglijează într-o măsură sau alta job-ul, familia, prietenii, iubita, activitățile sociale etc., pentru a face muzică. Investim timp și bani ca să facem asta pentru că vrem, pentru că ne place. Ar fi nebunie curată să o facem altfel decât sincer.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!