-

Jazz-ul, spaţiu al creativităţii. Întrevedere cu Mihai Iordache şi Cătălin Milea

 
 

octombrie 14, 2014


Mă îndrept cu paşi grăbiţi spre strada Povernei, numărul 35.

Emoţiile sunt mari – astăzi voi participa la o discuţie cu doi dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de jazz din România, Cătălin Milea şi Mihai Iordache.

Cătălin este un muzician foarte apreciat, un saxofonist creativ al generaţiei şi un reprezentant activ al jazz-ului. Este şi editorul şef al primei reviste românești de jazz, numită Jazz Compas. A fondat-o din dorinţa de a acorda mai multă atenţie artiştilor de jazz din ţară şi de a oferi pasionaților informaţii relevante.

Al doilea invitat a fost Mihai Iordache. Din 2003 încoace, band-ul lui Mihai a scos patru albume – Friday, featuring Tom Smith (2003), Dissipatin’(2005), One Life Left (2012) şi Garden Beast (2014) – şi a încântat publicul în mai toate cluburile şi festivalurile din România (Stufstock, Jazz and More, Green Hours International Jazz Fest, şi Gărâna Jazz Fest), dar şi din ţări precum Ungaria, Belgia, Luxemburg şi Israel.

Cătălin şi Mihai ne-au vorbit mult și cu pasiune despre subiecte ca momentul descoperirii jazz-ului, modul lor de a preda sau preferinţele lor muzicale din ziua de azi, terminând discuţia cu un jam sesşion antrenant şi în acelaşi timp relaxant.

Întâlnirea cu jazz-ul

Deşi au avut relaţii diferite cu muzica în copilărie, ambii artişti au avut un prim contact şimilar cu jazz-ul. Cătălin ne povesteşte cum orele de muzică și notele pe portativ i se păreau anoste: „Mi s-a părut ca matematica. Muzica asta scrisă pe note nu era ceva foarte distractiv la vremea aia.”

Cu jazz-ul a făcut cunoştinţă prin intermediul unui amic care făcuse rost de o casetă cu un album de Duke Ellington şi John Coltrane. În momentul în care a ascultat caseta pentru prima oară, a decis că vrea să facă „ce face nenea ăla cu saxofonul”. Avea 18 ani când a început să cânte la saxofon. Pe atunci, era destul de  dificil să găsească persoane care să fie dispuse să îl învețe ceva, iar cei care ştiau profitau oarecum de asta, pentru că „ei cunosc subiectul, iar tu nu-l cunoşti”. Profitau, în sensul în care se puteau dovedi a fi profesori dificili, sau hotărau ce anume să predea în funcție de perferințele personale. Cătălin a început ulterior să meargă la Şcoala Populară de Artă, unde a cunoscut un „nene care fuma Carpaţi, cu degetele îngălbenite”, profesor de flaut, care s-a oferit să îl înveţe să cânte la flaut. Cătălin a acceptat oferta, gândindu-se că „dacă drumul direct nu pot să-l obţin, măcar să fac un drum ocolit, şi tot acolo ajung până la urmă”. Mai târziu l-a cunoscut pe Garbis Dedeian, de la care a avut ocazia să înveţe o perioadă.

Mihai, pe de altă parte, a fost înconjurat de muzică în copilărie. Tatăl lui era pasionat de muzică. „Era tot timpul muzică interesantă, nouă”, ne povesteşte artistul. Bunicul a fost violoncelist amator, iar prin intermediul lui a făcut cunoştinţă Mihai cu muzica clasică. În liceu a început să asculte rock, după care a urmat o perioadă de reggae. În acea perioadă a descoperit pe partea a doua a unei casete discul „Charlie Parker on Broadcast”. De aici încolo povestea devine similară cu a lui Cătălin. Mihai ne povesteşte cum, auzind saxofonul, şi-a zis „eu asta vreau să fac, e cea mai grozavă chestie”. A avut, la rândul lui, norocul de a-l întâlni pe Garbis Dedeian, pe care l-a avut ca profesor. Mai apoi a luat lecţii teoretice de improvizaţie de la pianistul Marius Pop, tot la Şcoala Populară de Artă, şi a început să cumpere cărţi din străinătate şi să înveţe singur.

Ambii artişti ne povestesc cum, înainte să înceapă să frecventeze locuri unde se preda jazz-ul, au învăţat autodidact. Au întâlnit şi profesori care nu predau despre anumiţi muzicieni doar pentru că universul muzical creat de acei artişti era diferit. Mihai ne povesteşte cum a avut noroc să-l întâlnească pe pianistul Hari Tavitian, care asculta asemenea muzicieni. De la el a obţinut primele înregistrări de jazz free, de avangardă, curentul din anii ’60, „fundamental deosebit de ce se întâmplase până atunci”. Mai târziu l-a cunoscut pe Lucian Ban, la Cluj. Acesta avea o colecţie impresionantă de casete din diversele epoci ale jazz-ului. Accesul nelimitat la aceste casete i-a deschis mintea.

În cazul lui Cătălin, Vlaicu Golcea a fost furnizorul principal de casete. El cumpăra casetele neînregistrate, i le dădea lui Vlaicu şi acesta îi copia muzica. „Era un alt gen de apropiere faţă de lucrurile pe care vrei să le afli. Parcă făceai un efort, nu erau aşa la îndemână.”

Jazzul se învață singur

Cătălin vorbește despre lipsa unei dimensiuni spirituale în România. Se referă aici la ceea ce se află mai departe de lunile, de anii de exerciţii și repetiţii, la oamenii care te inspiră. La profesorii care devin mentori, cu care dezvolţi o relaţie mai complexă decât cea de profesor-elev, cei care îţi oferă mai mult decât lecţii de jazz şi exerciţii, un profesor care să îţi fie în acelaşi timp şi prieten. Pe lângă învăţarea din cadrul formal, este important să ai întâlniri cu diverşi artişti, să ai mediul care să permită asta, să fii la curent  cu evenimentele de pe scena locală. Un exemplu bun de învăţare autodidactă este povestea lui Cătălin despre primul big band în care a ajuns, în Olanda. Era un big band de semi-amatori, condus cu sfințenie în ultimii 10 ani de o doamnă în vârstă. Muzicienii se întâlneau în fiecare săptămână, de obicei duminica, şi „cântau pur şi simplu”.

Jazzul se învață prin întâlniri

Mihai și Cătălin ne divulgă că există câteva locuri în Bucureşti în care se cântă și au loc jam session-uri. Însă Cătălin ar dori să pună lucrurile în mişcare şi în locuri accesate nu numai de muzicieni, ci şi de alt gen de oameni. Să te duci acolo şi să înveţi să cânţi la diferite instrumente.

Continuând pe aceeaşi idee, Mihai ne povestește cum oamenii se strângeau în perioada dinainte de război şi cântau la diferite instrumente, studiau, asta constituind o „bucurie săptămânală”. Lucrul acesta a continuat în anii 70-80, au apărut diverse orchestre de muzică clasică, cum ar fi Orchestra Medicilor sau Orchestra Inginerilor. Unele din acestea au concerte în continuare.

Înainte se ţineau cluburi de jazz, precum cel organizat de artistul Mihai Belindei, similar unui club de lectură, unde se ascultau discuri şi se vorbea despre jazz, şi unde erau invitaţi nu doar artişti deja consacraţi, ci şi tineri muzicieni şi aspiranţi. Pe la sfârşitul anilor ’80 se organizau seri semi-clandestine de jazz în mezaninul Hotelului Nord, unde se strângeau unii din cei mai buni muzicieni ai Bucureştiului de atunci, într-o atmosferă informală.

Jam Session

Spre sfârşitul întâlnirii, Cătălin și Mihai ne-au propus să încercăm să recreăm, parțial, atmosfera greu de descris din cadrul unui jam session. În loc ca ei să cânte și noi să ascultăm, ne-au propus să cântăm împreună, cu toții.

Mă asteptam ca experienţa să fie una relaxantă, să mă scoată cumva din atmosfera agitată a Bucureştiului, iar aşteptările mi-au fost îndeplinite cu desăvârşire. Cătălin avea saxofonul cu el, alături de un mini-saxofon şi un mini-xilofon care au fost împărţite între noi. Cum s-a desfăşurat totul? Începând cu Cătălin, am încercat fiecare să producem un anumit sunet, inspirându-ne de la unul din sunetele precedente. Acestea au variat de la zgâriatul calorifelului de lângă fereastră, lovitul cheilor de o cană de porţelan, sau al unei monezi de mobilier, până la sunetele scoase de un saxofon în miniatură. După acest mic exerciţiu, am combinat totul într-un session care, ascultat câteva ore mai târziu, m-a făcut să mă gândesc cu bucurie la întâlnirea cu cei doi artişti.

Nu mereu se iveşte prilejul de a participa la o întâlnire de acest gen. O întâlnire în care doi artişti faimoşi de jazz ne împărtăşesc nu doar primele lor experienţe cu acest tip de muzică, dar şi părerile lor legate de procesul de învăţare, popularitatea jazz-ului, sau preferinţele muzicale din ultima perioadă. O întâlnire în urma căreia interesul moderat pe care îl aveam faţă de jazz s-a transformat într-o descoperire continuă a artiştilor de jazz, români şi internaţionali, din anii trecuţi şi contemporani.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!