-

La sentiment – Trupa Playhood la Ideo Ideis

 
 

Tum pa-pa tum-pa… tum pa-pa tum-pa… Valoare ca a mea / Nu are nimenea… De pe holul Casei de Cultură din Alexandria, unde se joacă anual spectacolele liceenilor din festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, răzbătea ritmul inconfundabil de manea. Și dintre liceenii pasionați de teatru din toată țara, jurnaliștii de cultură prieteni ai festivalului, mentori, parteneri și sponsori, nimeni nu părea deranjat de asta. Dimpotrivă. Ritmul era contagios, iar oamenii își zâmbeau unii altora în timp ce bâțâiau mai mult sau mai puțin discret din diverse părți ale corpului, până când am început să aplaudăm toți pe ritm. Începuse piesa Povestiri din curtea școlii a trupei Playhood din Ferentari, București.

Când vii dintr-o zonă marginală a societății și îți dorești să te integrezi, poți face asta în două feluri. Ai opțiunea să renunți la orice ar putea aduce aminte de proveniența ta și să încerci să semeni cu „restul” imitându-i (ceea ce e mai simplu, dar e o înstrăinare care, pe termen lung, a arătat efecte secundare grave). Sau poți să-ți faci curaj mult și să vorbești exact despre problemele cu care te lupți, chiar demonii care te fac să fii altfel și să suferi de pe urma marginalizării. Pe moment, riscul e enorm, pentru că va trebui să le vorbești oamenilor exact despre lucrurile care îi fac să nu-i placă pe cei ca tine, dar știi măcar că ai fost sincer și ai îndemnat la sinceritate.

playhood 2

Copiii din trupa Playhood au vorbit, în Povestiri din curtea școlii, despre cum văd cerșetorii lumea. Și despre cine aruncă ambalaje pe jos. Despre ce fel de promisiuni bombastice ale candidaților la președinție prind mai bine. Despre cum ar putea fi să rămâi gravidă în școală. Despre cine și de ce recurge la furt. Despre cum văd încercările altora de a-i ajuta. Despre cum vor să fie numiți. Iar noi, spectatorii, am râs cu lacrimi; nu de ei, ci pentru că toate momentele care au alcătuit piesa și care vorbeau despre unele dintre cele mai sinistre realități din ghetou erau pline de un umor și o sinceritate dezarmantă. Își priveau problemele în față și le spuneau că nu le e frică de ele. Le acceptau ca atare, așa cum e de așteptat să le acceptăm și să le înfruntăm și noi pe ale noastre: asigurarea CASCO, educatoarea cam dură a lu’ ăla micu’, dezamăgirile amoroase.

 

Dacă vă rabdă urechile, alegeți orice manea și ascultați versurile. Veți constata că nu sunt cu nimic mai prejos decât orice melodie pop de la noi sau de aiurea. Problema nu e maneaua lor, pe ritmurile căreia am intrat în sală și pe care au dansat, la final, cu o bucurie de nu-și mai încăpeau în piele. Problema e asocierea pe care o facem noi între manea și gunoi pe jos, oameni care ne fură și lipsă de bun-simț. Iar ei, cu ajutorul coordonatorului de trupă, al trainerilor și al mentorilor de la Ideo, au făcut primul pas spre integrare. Mingea e la noi.

După piesă a rulat un filmuleț în care copiii din trupă îi mulțumeau actorului Ionuț Oprea, care i-a pregătit și i-a ajutat să ajungă la Ideo. M-am simțit așa cum a spus una dintre fetele din Playhood văzând o altă piesă din festival, care o emoționase mult: „I-a rupt pă genunchi la sentiment!”

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!