-

Peisaje imaginare răgușite tomwaitsian. Max Paul Maria

 
 

mai 28, 2017


Am descoperit muzica lui Max Paul Maria anul trecut în concediu, în Croația. Dacă eram la birou, folosind muzica pentru a bloca zgomotul de fond, poate că ar fi trecut pe lângă mine. Dar eram pe o canapea, cu un pahar de vin, cu geamurile deschise larg, ascultându-mi prietenii vorbind despre al treilea război mondial... așa că am putut să mă concentrez pe muzică.

(Click here for English version)

În acea seară am adormit pe ritmuri folk, ascultând versuri despre mare, ancore și Lisabona, cântate de o voce răgușită, completată de o armonică. Primul lucru pe care l-am spus a doua zi dimineața: ce am ascultat aseară? Max Paul Maria. Cine e Max Paul Maria și de unde a venit el? Google mi-a oferit puține rezultate, cam toate în germană, o mână de videoclipuri pe Youtube si un album pe Spotify și Deezer. Datu de unde știi de el? Dintr-un concert când a cântat în deschiderea unora într-un bar în Berlin. Ceea ce mă face, privind în urmă, să îl asociez cu Inside Llewyn Davis puțin. Sper că foarte puțin. Deși, ca să își plătească facturile, lucrează în barurile din Berlin, atunci când nu cântă în ele.

Albumul Miles And Gallons este primul său disc care a fost puțin masterizat. L-a înregistrat în apartamentele prietenilor, după cum povestește, dar tocmai acel sunet brut îi dă farmecul. Poți să te concentrezi pe instrumente și versuri, așa cum faci la muzica folk de demult. Te duce cu gândul la Tom Waits, puțin la Cohen, pot să spun, vai, chiar și Dylan.

În ultimul an de când îl urmăresc, numărul lui de fani pe Facebook a crescut cam cu 100, la aproximativ 950, și creșterea din ultima lună (n.r.: interviul a fost realizat în octombrie 2016) s-a datorat în mare măsură celui de-al doilea album lansat, Figurines. Un album paradox: deși mai bine masterizat, este mai sălbatic.

 

VERSURILE

Cohen spune că atunci când scrii versuri imiți, îi imiți pe cei pe care îi admiri pentru ca, ulterior, să își găsești propriul stil. Ești de acord cu un astfel de proces?

Cohen are dreptate. Pe parcursul drumului în care îți cauți propria voce, e natural și important să experimentezi cu poziționarea lirică a altor artiști. În primii ani când am început să scriu versuri făceam multe variațiuni (mai degrabă decât imitații) ale unor versuri celebre sau metafore ale unor artiști precum Bob Dylan, Leonard Cohen sau Tom Waits sau încercam să scriu precum Henry Miller, Jack Kerouac și William Borroughs.

Care este procesul tău creativ? Scrii pentru că te ajută să meditezi, să te gândești sau sunt un exercițiu narativ?

Am mereu la mine un carnețel în care scriu orice detaliu sau situație îmi atrage atenție sau orice îmi trece prin minte. Când stau acasă, adun aceste fragmente în carnețele mai mari și încerc să le prelucrez în unități estetice. Atunci când simt că a venit momentul, adun aceste unități în versuri și adaug ce cred că mă ajută să spun povestea pe care mi-o doresc să o spun. Din perspectiva asta, simt că este un exercițiu pentru un mod de a aborda lumea într-o manieră poetică, mai degrabă decât a urma un fir narativ.

Ce apare mai întâi? Linia melodică, versurile sau vin la pachet?

De multe ori scriu muzica și versurile separat. Există și momente magice când, în timp ce mă joc cu chitara, îmi vine în minte un vers, uneori doar un cuvânt sau o linie melodică a vocii. Atunci trebuie să fiu rapid și să o scriu sau să o înregistrez. De obicei, este primul vers al unei melodii sau refrenul care se așază pe hârtie din prima încercare. Tot ce urmează după este muncă serioasă: să formulezi versurile, să găsești imaginile corecte, să rafinezi limbajul. Pentru mine, structura unei melodii și rima sunt instrumente de măsură destul de ajutătoare.

Care dintre melodii a durat cel mai mult, respectiv cel mai puțin să fie scrisă? Ce a făcut diferența?

Miles & Gallons a curs practice din prima încercare. Am scris-o cam în 20 de minute. Am editat ulterior doar câteva formulări. No more love songs a durat în schimb o veșnicie. Atunci când scriitura durează prea mult, pierzi de multe ori și intenția sau sentimentul inițial de la care a pornit melodia. Finalizarea unei melodii poate fi o muncă destul de grea și complicată.

Ce faci cu versurile pe care nu le mai folosești? Renunți la ele? Ești genul care editează și bibilește versurile sau le lași mai nefinisate (sau aparent nefinisate, cum spune Dylan)?

Am păstrat nenumărate carnețele pline cu versuri pe care nu le-am folosit încă dintr-un motiv sau altul. Unele dintre ele pur și simplu nu sunt suficient de bune, altele nu și-au găsit încă locul într-o melodie. Am, pe de altă parte, un număr destul de mare de înregistrări nepublicate și demo-uri pe patru casete. Nu prea am răbdare cu mine așa că îmi editez versurile doar până într-un punct și le las destul de repede să fie așa cum sunt.  Când public un album, printez și paginile de versuri originale, inclusiv toate sketch-urile și greșelile, pe interiorul albumului, astfel încât creez iluzia că versurile sunt aproape nefinisate. Prefer cumva ca aceste versuri să fie privite ca script images, mai degrabă decât simple versuri.

Ce te motivează atunci când te așezi să scrii un cântec? Ai încercat să scrii versuri alături de cineva sau cânți versurile scrise de altcineva? (cu excepția cover-urilor)

Melodiile vin și pleacă. Am scris câteva melodii și împreună cu prieteni, dar în general prefer să scriu singur. Nu am cântat niciodată versurile altcuiva, dar îmi place, din când în când, să fac un cover al unei melodii bune. Autenticitatea este partea magică a fiecărei melodii sau interpretări, este o rază de adevăr ce se întrezărește într-un vers bun, o voce soulful, promisiunea pe care o surprinzi într-o privire. Acesta este sufletul muzicii care îmi atrage atenția de fapt.

MUZICA

Când ai început să iei muzica în serios? Când ai început să te gândești că poate fi o sursă de venit? Azi este pentru tine principala sursă de venit?

Am luat muzica în serios de când mă știu. Pe tot parcursul adolescenței mele am cântat în trupe punk sau hardcore. O muzică rapidă și agresivă, dar, prin intensitatea și sinceritatea ei, nu era departe de muzica folk pe care o cânt acum. Muzica aduce, cumva, mereu cu sine și răsplata. Piața de muzică independentă este destul de dură și să faci bani din muzică este mai greu ca niciodată. Cum nu prea sunt bani pentru promovare, trebuie să cânți live cât de mult poți pentru a atinge cât mai mulți oameni. Deși cânt în multe trupe, uneori lucrez și în baruri ca să pot plăti facturile.

Spui că în timpul adolescenței ai cântat în trupe și acum colaborezi cu câteva. De ce ai decis să mergi solo și cum a fost să cânți pentru prima dată propriile versuri în public?

Fac asta de ceva timp deja, dar, privind în urmă, aș spune că este înspăimântător și intens în același timp. Însă te obișnuiești.

Cum a fost experiența înregistrării primului album?

A fost haos când am înregistrat Miles & Gallons. Călătoream prin Europa la acel moment și am înregistrat melodiile în cel puțin opt apartamente din trei țări. Prietenul meu bun, Nico Rotter, m-a ajutat enorm să pun piesele cap la cap, să le mixez și să le transform într-un album omogen. Mie îmi place cum sună, îmi place asprimea și autenticitatea înregistrărilor.

Cum au mers înregistrările pentru cel de-al doilea album?

Am lansat cel de-al doilea album numit Figurines la 21 octombrie 2016. Cea mai mare parte a fost înregistrată în apartamentul meu din Berlin, cu excepția tobelor și a unor chitare pe care le-am înregistrat în beciul unui prieten. Mare parte din piese au fost scrise în Los Angeles, în casa unui prieten, Alex (membru al trupei Sea World). În cele din urmă, albumul pare să fie mai degrabă cel al unei trupe complete, având și câteva înregistrări ale trupei mele live. Este mai aspru, mai gălăgios și mai complex decât primul meu album.

Cât de importantă este pentru tine reacția publicului? Ce așteptări ai de la publicul tău?

Nu prea am alte așteptări de la publicul meu decât să fie atenți. Nu cânt un gen de muzică de fundal și vreau ca oamenii să mă asculte cu atenție. Azi oamenii sunt înconjurați de atâtea lucruri și informații care țipă să le atragă atenția. Când eram mai tânăr am cântat într-o trupă punk și încercam să atrag atenția oamenilor țipând. Acum cred că am găsit un mod mai liniștit, dar mai intens, să vorbesc cu ei.

 

OMUL

Ce ascultai când erai mic? Știi să cânți la chitară, pian și muzicuță. Cum ai ajuns să cânți la toate trei?

Am crescut ascultând muzica mamei mele care se axa în principal pe Bob Dylan, The Rolling Stones, Iggy Pop, Talking Heads, Jacques Brel și multă muzică clasică. Cred că primul album pe care mi l-am cumpărat singur a fost Green Day: Dookie, care a fost urmat de o perioadă lungă cu Nirvana. La un moment dat ajunsesem să pot cânta fiecare melodie Nirvana pe chitara mea clasică și atunci tata mi-a cumpărat prima mea chitară electrică. Și, la puțin timp după, mi-a dat muzicuța lui, Hohner Bluesharp, și imediat am început să imit sunetele de muzicuță din melodiile lui Dylan. Iar bunica mea avea un pian mare la care am învățat să cânt singur A Whiter Shade of Pale, de Procul Harum. Ha! Cam astea par să fie originile mele muzicale.

Ce altceva faci pe lângă muzică?

Încerc să petrec cât mai mult timp posibil călătorind în lume. Îmi place și fotografia analogică, să produc chitare și să restaurez motociclete.

Câțiva artiști contemporani pe care îi apreciezi?

Îmi plac mult Jonathan Wilson, Bonnie „Prince” Billy, Andy Schauf,  Father John Misty, Pete Doherty, Dawes, Wilco și Ryan Adams.

Care este cea mai mare ambiție a ta ca artist?

Să fac dreptate acestei minuni numită viață.

 

Strict pentru cunoscători

De cât timp fumezi?

Zece ani.

Bei des cu Tom Waits?

Once in a blue moon.

Marea este o temă recurentă în melodiile tale. De ce?

Este misterioasă, nu are formă și e întunecată ca mintea unui bărbat.

Cine e Robert și de ce fuge?

Robert e un bun prieten al meu. Fuge de umbra lui, încercând sa scape de el însuși.

How are your imaginary landscapes looking now?

Pretty good, thank you!

Care este povestea pălăriei de pe coperta primului album?

Este Old Henry, pălăria pe care obișnuiam să o port în timp ce călătoream și înregistram Miles & Gallons.

Do you still die everyday to keep calm?

Well, I try to.

Well, I try to.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!