-

Natură, natural, naturalețe, naturalism. Nature Citizens.

 
 
Probabil vă amintiți atunci când la școală ni se cerea să scriem “familii de cuvinte”. Doi fotografi din Murcia (Pascual Martínez și Vincent Sáez, cunoscuți împreună ca NiñoRojo Project) au venit în București, hotărâți să scrie familia lexicală a cuvântului “natură”, în contextul culturii românești. Mai exact, au căutat să descopere cum relaționează bucureștenii cu natura. Timp de o lună au căutat, fotografiat, editat, iar la final au expus rezultatul în Brașov la M8 Gallery iar în București la The CAN, spațiul care i-a primit în rezidență.

Despre natura bucureșteană

Timp de două luni cât au stat aici în rezidență, au căutat în permanență legături dintre locuitorii Bucureștilor și natură. Cumva, relația asta le-a atras atenția în mod special, încă din momentul în care pregăteau documentarea proiectului.

La început, căutând informații despre București, au descoperit că este un oraș european cu foarte multe parcuri și zone înverzite, spre deosebire de Londra, Paris sau Roma. În România au întâlnit mai multă natură decât în Spania, unde în afară de foarte multă plajă nu ai multe șanse să întâlnești elemente naturale. Acolo relația lor cu natura este una conjuncturală, cu care se întâlnesc de maximum 20 de ori pe an. Acest lucru i-a determinat să caute spații înverzite în altă parte.

În prima săptămână în București am căutat să ne concentrăm pe relația orașului cu natura, și pentru noi a fost o supriză să descoperim case acoperite cu iederă sau copaci crescând în mijlocul orașului. Așadar relația asta nu se desfășoară numai în parc sau în pădure, oamenii sunt mai apropiați de natură decât ne-am imaginat la început, când ne gândeam la proiect.

 

Însă oamenii din București nu sunt obișnuiți să își dea seama de natura care îi înconjoară. Să o conștientizeze, să și-o asume ca făcând parte din cotidian. Spun adesea că ea se găsește în afara orașului, nu în București. În Brașov, la munte, în alte părți. Sunt, probabil, atât de obișnuiți cu ea, încât nu îi mai suprinde, nu îi mai mișcă. Pentru noi faptul că vara putem sta la umbră este ceva normal, orice ar însemna “normal” pentru un bucureștean.

Totuși, cu toate că locuitorii orașului nu sunt pe deplin convinși, celor doi li s-a confirmat că natura face parte din viața noastră mult mai mult decât ne dăm seama. Sunt mulți oameni care nu se gândesc la cât de mult sunt influențați de spațiul din jurul lor, deși au contact continuu cu natura. În București au descoperit foarte multe flori pe stradă, în piețe de flori, în ferestrele oamenilor sau pe balcoane. Cu atât mai mult au descoperit astfel de spații în împrejurimile Bucureștilor, sau în alte orașe din țară. Au descoperit natură în ornamentațiile arhitecturale, pe haine, desenate pe perdele și mai ales în obiceiurile oamenilor:

La nunți de exemplu, florile sunt importante. Toți oamenii care merg la nunți, merg cu flori. Pentru voi, acest lucru este normal. În Spania sau în Franța, Anglia, Italia, Olanda, nu se obișnuiește, ei nu merg la ceremonie cu flori.

 

Mai întâi au început să exploreze această relație prin intermediul oamenilor apropiați lor. Și au constatat că aproape toată lumea are o fotografie din copilărie, în natură. Probabil un priviliegiu pentru noi, care avem, încă, elemente naturale în jurul nostru. Lui Pascual, de exemplu, i-ar fi greu să găsească acasă o poză în natură. Cel mult, poate undeva pe plajă. Și aceste fotografii de familie reprezintă un lucru important, pentru că nu îi interesează numai modul în care oamenii relaționează spațial cu natura, ci cum o fac la nivel personal.

Au observat și faptul că, deși fac parte din același oraș, cei care stau la bloc relaționează diferit cu natura comparativ cu cei care au curte. „Apartamentiștii” aduc, de cele mai multe ori, natura în casa lor, în ghivece de plante sau ornamentații. Ei simt mult mai des nevoia să evadeze din spațiul lor în parcuri decât cei care au o curte. Și totuși, ei locuiesc în același oraș, însă relaționează cu natura diferit.

Oamenii din București sunt capabili să invite natura la ei în apartament, pe balcon. Ei iubesc natura și deși au la dispoziție un spațiu mic, găsesc loc pentru o floare.

Despre natura bucureștenilor, natural vs. artificial

Însă partea interesantă abia acum începe. Pascual și Vincent nu caută numai felul în care oamenii se poziționează față de natura din jurul lor. Ceea ce ne înconjuară este numai o metaforă a ceea ce caută, de fapt, în oamenii cu care stau de vorbă.
Ei caută natura omului pe care îl fotografiază. Cum se transpune o viață destul de bogată în natură, pentru niște europeni, în interiorul fiecăruia. Mai mult, ce a mai rămas natural, și ce este artificial în viața lor, în felul în care vibrează cu mediul înconjurător.

Astfel, natura verde, dacă îi putem spune așa, este pretextul documentării lor, conceptul în jurul căruia este dezvoltat proiectul.

Și cumva, metafora acesta nu putea fi transpusă nicăieri mai bine decât în România, țară care este percepută poate la nivel superficial de către cei din Spania. Noi, spaniolii, suntem niște ignoranți, glumesc cei doi. Lucru pe care îl explică prin faptul că ibericii nu știu foarte multe despre ce se întâmplă în afara Spaniei. Și astfel, realitatea trece pe lângă ei.

Atunci când am încercat să găsim informații diferite despre România și fotografii făcute despre România, am găsit numai fotografii care înfățișau stereotipurile despre România. Fotografii spanioli se concentrează în general pe țigani, Transilvania, Dracula, și alte lucruri tipice.

De ce mergeți în România? Ca să fotografiați țigani sau castelele din Transilvania? Cam aici se oprește percepția fotografilor spanioli în ceea ce privește România, ca subiect de documentare. Ei însă au vrut să descopere oamenii care se află dincolo de zidurile impuse de media. Și sunt fericiți cu ceea ce au găsit. Astfel, își asumă faptul că urmăresc partea optimistă a realității.

Lupta dintre artificial și natural se dă în fiecare dintre noi, și depinde de fiecare în ce măsură suntem dispuși să le acceptăm înăuntrul și în jurul nostru. Tot ceea ce povesteam mai sus, natura pe care și-o apropie oamenii în propriile locuințe, este oare o formă a luptei dintre natural și artificial pe care o duce fiecare? Sau, de ce nu, una pe care o duce natura însăși:

Natura în casele artificiale: faci un element artificial, cum este casa. Și acest element artificial este umplut cu elemente naturale, cum sunt florile. Noi vorbim despre faptul că noi distrugem natura, construind case, șosele etc., dar natura invadează artificialul pe care îl construim, încercând să se întoarcă la origni.

Iată, distrugem pentru a construi. Cam aceasta este concluzia. Aș adăuga eu că poate acest lucru este valabil atât în ceea ce privește mediul care ne înconjuară, cât, poate, și la nivel spiritual.

NATURE CITIZENS from Niño Rojo Project on Vimeo.

Tehnici și expoziții

Mă opresc puțin asupra tehnicii folosite, respectiv analog vs. digital. În București au folosit atât tehnici digitale, cât și analogice, dat fiind faptul că nu au avut suficient timp pentru a developa toate filmele. Ei preferă fotografiile analogice, din două motive:

În primul rând ai suficient timp să gândești fotografiile. În al doilea rând, atunci când folosești aparate digitale munca devine mult mai dificilă, pentru că ai 20-30 de fotografii ale aceleiași ipostaze și este imposibil de ales una. Cu aparatele analogice faci numai 3 fotografii, și atunci când developezi vezi dacă ceea ce ai făcut este folositor proiectului. În orice caz, fotografia digitală nu a reușit încă să egaleze fotografia analogică în ceea ce privește calitatea detaliilor.

Iar în ceea ce privește relația cu cei fotografiați, fotografia analogică este mult mai potrivită. Aparatul digital este foarte agresiv pentru o persoană, îl folosești ca pe o armă. Când folosești un aparat clasic, îl privești pe cel fotografiat în ochi, iar aparatul ținut la nivelul pieptului nu este atât de intruziv. Mai ales atunci când ești în căutarea naturalului.

Cu toate astea, alegerea aparatului depinde întotdeauna de ceea ce cauți, de natura (iată) proiectului.

Iar acum, rezultatul. Cum spuneam, au avut loc două vernisaje ale proiectului, în Brașov și în București.

La M8 Gallery oamenii au fost impresionați mai ales de mozaicul fotografic format din imaginile unei păduri, ale unei cărți și ale unor frunze aflate frunzele în carte. Cartea provine din copaci, copacul este în carte, iar funzele, la rândul lor, se află în carte. Un joc natural. Este important că oamenii au remarcat această metaforă, un rezultat al compoziției. Fiecare poză exprima ceva, însă atunci când au fost amestecate, a rezultat altceva. Sensul devine altul.

La The CAN, entuziasmul a fost același. Deși participarea a fost poate ceva mai mică decât în Brașov, cei interesați au putut veni să stea de vorbă cu cei doi. Au fost tortillas, a fost sangria, au fost cele mai bune fotografii ale proiectului și, cel mai important, au fost poate momentele care te-au determinat să cauți înăuntrul tău ce mai este natural și ce mai este artificial. Nimic mai mult. Cu propriile concluzii, fiecare face ce consideră.

 

Va urma

Vor să se întoarcă în România, iar pentru asta caută finanțare în Spania. Își doresc să continue astfel lupta pentru a schimba percepția despre România, în încercarea lor continuă de a găsi ceea ce este natural în fiecare dintre noi, și de a arăta asta celorlalți. Și în anii următori, cine știe, poate vor aplica proiectul și în alte țări, dacă li se va părea că locul respectiv prezintă același potențial. Până atunci puteți urmări online paginile colectivelor NiñoRojo Project si Omnivore (unde activează alături de alți fotografi spanioli), precum și paginile lor personale (ale lui Vincent și Pascual), iar noi vă promitem că o să vă anunțăm când se întorc în București.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!