-

Occupy UNATC

 
 
La UNATC bate vântul schimbării. Va sufla el, oare, tot ce e putred în sistemul universitar românesc?

La UNATC, de vreo lună încoace, oamenii se ceartă. Miza? Onoarea nereperată a instituţiei, lezată, pare-se, grav, de unul din lectorii ei, care a îndrăznit să publice o revistă nu tocmai pe placul conducerii. Deşi cei implicaţi sunt specialişti în scenarii, e vorba despre o poveste cât se poate de adevărată. Şi de veche. Senatul cu înţelepţii şi mai marii UNATC-ului s-a întâlnit și a decis să-l excludă pe profesorul cu vederi prea largi pentru ei. Câţiva tineri se adună şi protestează faţă de această decizie. În acest context ies la iveală şi alte nemulțumiri ale studenţilor trecuţi prin Facultatea de Teatru şi Film de la Bucureşti.

Însuşi Andrei Rus – cel care, fără să își propună neapărat, a declanşat acest protest, deocamdată cam timid, al studenţilor şi al celor care au trecut prin sistemul de învăţământ universitar artistic din România- recunoaşte că se bucură că a provocat o reacţie, chiar dacă ea înseamnă momentan încercarea de a-l înlătura din secția CAV (Comunicare audio-video) de la UNATC. Una peste alta, a fost zdruncinată o stare de fapt ce se impunea schimbată.

Sit-in-ul studenților UNATC

Sit-in-ul studenților UNATC

Totul a început cu un eveniment care ar fi fost complet inofensiv și neremarcabil într-o societate cu o cultură suficient de deschisă. Revista Film Menu, distribuită gratuit şi finanţată de la bugetul UNATC, a publicat un număr dedicat filmului „queer”. În ultima vreme, în România au avut loc mai multe evenimente dedicate comunităţii LGBT. Nu ar fi trebuit să fie nimic extraordinar în apariția acestui număr de revistă. Totuși, conducerea Facultăţii de Film s-a sesizat în legătură cu această îndrăzneală. Rezultatul: un schimb de replici acide, un val de comentarii răutăcioase la adresa lui Andrei Rus, care este lector la secţia CAV şi totodată inițiatorul acestei reviste. De fapt, este doar unul dintre proiectele pentru care studenții UNATC îi sunt recunoscători. Tot Andrei Rus a deschis publicului larg porţile UNATC, altfel destul de înţepenite, prin iniţierea unui CineClub şi a unor dezbateri pe marginea unor filme importante.

Culmea e că discuțiile despre numărul queer și „îndrăzneala” lui Andrei Rus au luat proporții și au deraiat în văzul tuturor, pe Facebook. Conflictul a antrenat aproape  întreaga conducere a universității și a generat discuții care frizează penibilul, cu puternice accente homofobe, xenofobe şi alte-fobe. Pe acest teren fertil plin de replici dure au fost dezvăluite și realităţi mocnite, despre care nu s-a spus nimic ani de zile: faptul că se intră şi se rezistă uneori în facultate pe pile sau pe meditaţii cu profesorii din comisie (apropo, ora e 200 de lei, ieftin ca braga), că studenţii vin cu bani de acasă ca să îşi facă spectacolele şi filmele, şi că, în general, o parte din profesori sunt nişte mici tirani care îşi permit aproape orice în facultate, că bugetul destul de măricel al instituţiei se duce în proporţie de 90% pe salariile imense ale profesorilor, că studentul şi nevoile sale sunt, în general, cam pe ultimul loc în luarea deciziilor în facultate.

 

Între timp, profesioniştii din Comisia de etică a UNATC (ironic, nu?) au decis că Andrei Rus a lezat imaginea instituţiei şi că trebuie  să îi fie desfăcut contractul de muncă. Şi Andrei Gorzo, coleg cu Andrei Rus, a fost antrenat în acest tăvălug moralist, însă el nu a fost înlăturat. Deocamdată. Fostul decan al Facultăţii de Film, Sorin Botoşeneanu, a fost suspendat.

Florin Zamfirescu, cel care i-a luat locul, şi-a compromis reputația de actor respectat prin declaraţii care nu merită reproduse aici. La fel s-a întâmplat şi cu actorii Doru Ana sau Ştefan Velniciuc. Păcat.

Laurenţiu Damian, preşedintele Senatului UNATC, şi alţi doi membri ai comisiei care au votat împotriva excluderii profesorului şi-au dat vineri demisia, înţelegând, probabil, direcţia greşită a demersului lor.

Vineri la amiază s-au adunat în curtea UNATC-ului câteva zeci de studenţi, absolvenți şi oameni din lumea teatrului şi a filmului (printre ei: Gianina Cărbunariu, Radu Afrim). Au protestat faţă de lipsa de transparenţă a conducerii universității, lipsa unui dialog real între profesori şi studenţi, faţă de decizii abuzive, faţă de felul defectuos în care funţionează în general UNATC. Au protestat, în fond, și față de dictatura autosuficienței și a mediocrității care a contaminat întregul sistemul universitar din România.

Alexa Visarion povestea odată că a predat la o facultate americană. A fost foarte uimit să descopere că, la începutul fiecărui an universitar, profesorii erau nevoiți să îşi prezinte materiile ca pe o marfă pe care studentul trebuia s-o cumpere. Era ca un fel de târg ce funcționa pe baza unei concurenţe reale între profesori.

De altfel, dacă întrebaţi orice student român plecat la studii în străinătate, cel puțin în țările occidentale, despre sistemul de acolo, veţi constata o diferenţă uimitoare: profesorii sunt, de cele mai multe ori, aliaţii studenţilor, cei care îi ghidează în a învăţa lucruri noi şi cei care le stimulează curiozitatea de a descoperi şi dorinţa de a crea ceva nou. O definiţie de dicţionar, ar spune unii, dar care chiar funcţionează în universităţile de prestigiu, la care visăm de prea multe ori şi pe care le-am putea avea şi noi, dacă am reforma întregul sistem, cu oameni cu tot, dar mai ales cu mentalităţi.

Senatul UNATC va decide într-o ședință programată peste două  săptămâni dacă Andrei Rus va mai preda sau nu la UNATC.


Dar nu asta e miza protestului de vineri.

Solidaritatea cu Andrei a reprezentat, de fapt, un protest faţă de un fel retrograd de a gândi. Faţă de o generaţie care nu pricepe că nu mai poate să facă lucruri în spatele uşilor închise, aşa cum le-a făcut până acum. Faţă de nişte oameni care nu-şi au locul acolo şi care, mai devreme sau mai târziu, vor dispărea din sistem. Fiindcă bate vântul schimbării.

 

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!